13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodFOTOREPORTAJ. Dumnezeu a trecut prin Scheii Brașovului

FOTOREPORTAJ. Dumnezeu a trecut prin Scheii Brașovului

Trotuarele din centrul Brașovului sunt neîncăpătoare. Știrile online pe care le citesc pe telefonul mobil vorbesc despre 15.000 de oameni care au venit să vadă parada Junilor din Duminica Tomii.

Toată Săptămâna Luminată a fost dedicată pregătirii acestei sărbători. În Piața Unirii, junii cei mai tineri au aruncat buzduganul, iar în altă zi au fost aruncați în țol. Buzduganul este simbol al bărbăției și al apartenenței la grupurile de apărare a cetății Brașovului și este nelipsit la procesiunile cetelor de juni. Istoricii spun că a fost folosit de Junii din Schei încă înainte de prima atestare documentară, de la 1503. Până la 1848, când autoritățile maghiare le-au confiscat pentru că erau arme, buzduganele aveau cam 50 de centimetri și erau grele, aveau peste 3 kilograme.

Acum sunt făcute din alamă, sunt îmbrăcate în piele vopsită în tricolor și seamănă cu un …microfon de scenă. Cineva chiar îi spunea unei fetițe care privea spectacolul că băieții aruncă microfonul.

Era destul de rece în ziua aruncării buzduganului, nu era lume multă în piață. Și privitorii au fost invitați să arunce buzduganul de trei ori, în sus, apoi obiceiul este să pui niște bani într-o cutie de lemn. Se adună bani pentru Junii Tineri.

Aruncatul în țol este mai spectaculos. Bărbații țin marginile unui covor și îi aruncă pe tineri de trei ori, cât mai sus. Ceremonia are loc în fața Bisericii Sfântul Nicolae, iar dacă stai cu fața către biserică, vezi corpurile arcuite ale băieților cum se suprapun, pentru o fracțiune de secundă, cu crucea de piatră de deasupra porții.

În centru, oficialitățile orașului așteaptă să primească salutul celor șapte cete. Fiecare e condusă de un vătaf, urmat de un stegar încadrat de doi aramași. Caii sunt împodobiți, iar costumele te fac să te simți în alt timp. Parcă o armată străveche a ieșit din cărțile de istorie și defilează ciocnind potcoavele cailor de luptă de asfaltul din centru orașului.

Trec, pe rând, în aceeași ordine dintotdeauna: Junii Tineri, Junii Bătrâni, Curcanii, Dorobanții, Brașovechenii, Roșiorii și Albiorii. Și urmează mereu același traseu, din Piața Unirii în centrul orașului, apoi din nou, pe alte străzi, înapoi în piața de unde au pornit.

 

Din loc în loc, de pe cai, junii strigă Hristos a înviat!, iar mulțimea răspunde în cor – Adevărat a înviat! Smatphone-urile fac fotografii după fotografii, o dată pe an are loc această procesiune, merită să o imortalizezi. Sunt momente în care uiți de toate grijile, oamenii aceștia par să te ia cu ei în istorie și te simți mândru că ești român.

 

Un călăreț strigă: astăzi, Dumnezeu este român!

După defilare, orașul pare că se revarsă spre locul numit Pietrele lui Solomon, sub munte, pe drumul vechi către Poiana Brașov. O mare petrecere câmpenească se întinde pe tot locul. Grătarele de mici sfârâie, berea și vinul și palinca îmbujorează pe toată lumea.

Dacă vrei să îi întâlnești pe Juni, urci potecile din pădure. Fiecare grup are locul său. Soțiile au pregătit mâncare și au pus masa și așteaptă invitații. Ciocnim ouă roșii și gustăm din fiecare fel. Și o luăm din nou pe poteci, către alt grup.

Coborâm prin Scheii Brașovului, printre case, către locul de unde au început toate – Piața Unirii. Soarele se mai zărește un pic, puhoiul de lume a inundat străzile înguste, o stare de bine învăluie locul și-ți zici că Dumnezeu a trecut azi prin Schei, printre oameni și Juni. Hristos a înviat!

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă