9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodMica Basarabie din inima Bucureştiului

Mica Basarabie din inima Bucureştiului

Ca să cunoşti cu adevărat Basarabia trebuie, înainte de toate, să-i asculţi poveştile, dar şi ideile, să guşti din bunătăţile ei, şi, nu în ultimul rând, să stai de vorbă cu tinerii, cu meşterii populari şi cu întreprinzătorii. Basarabia în miniatură s-a instalat, pentru câteva zile, în centrul Bucureştiului, la Muzeul Ţăranului Român.

Oameni si ideile lor

Unele branduri din stânga Prutului şi-au făcut deja simţită prezenţa, în ultimii ani, în România, precum ciocolata „Bucuria”, fără a uita de vinuri şi coniacuri, rod al unor fabrici cu notorietate. Dar altceva este interesant la acest „Târg din Basarabia”, deschis între 27 noiembrie şi 1 decembrie, pe care l-am vizitat, şi la care voi face în continuare referire. Au fost aduşi în Bucureşti cu precădere acei întreprinzători sau meşteri populari din Basarabia profundă, din sate uitate de lume, dar de la care ai ce auzi, şi poate chiar să înveţi despre ce se întâmplă în stânga Prutului.

„Instrumente muzicale populare româneşti”

Am întâlnit un bărbat între două vârste care cânta la fluier. Asta face el acolo unde s-a născut şi locuieşte şi-n ziua de azi, în Orheiul Vechi. Dă glas sunetului, pentru că este considerat unul dintre cei mai importanţi făuritori de instrumente muzicale din Republica Moldova. Astfel am ocazia să fac cunoştinţă cu Grigore Sânchetru. El zice aşa, de la bun-început, „instrumente muzicale populare româneşti”, şi chiar accentuează cuvântul „româneşti”. Apoi zice că “nu trebuie să uităm cine suntem şi ce facem”. Fluier, nai, caval, tilincă, cimpoi. Asta face el. Se referă în mod special la cimpoi, pentru că a venit în România, să înveţe aici cum se face. Şi a învăţat de la meşterul Ion Stanciu, din Focşani, cu câţiva ani în urmă. „Eu am fost ucenicul lui Iorga Liubomir”, din Basarabia, îşi prezintă Grigore trecutul. Cimpoaie, din câte ştie el, nu prea mai face nimeni, azi, în Basarabia. Meşteşugurile, în general, au intrat în regres. Nimic nou sub soare, şi în privinţa României, adaug eu. Dar asta nu pare să-l liniştească. De comenzi nu se plânge, este vestea cea mai bună. Sunt ansambluri populare care au tot timpul nevoie să-şi împospăteze zestrea de instrumente muzicale.

Căciuli şi opinci

Dacă tot vine iarna, de căciulă ai nevoie. Să vezi ditamai cazematele împotriva frigului, făcute din blană de oaie, miţoase, înalte, ca să rămână aerul cald deasupra capului, în interiorul căciulii. Treabă serioasă, aşa cum o face un alt meşter, Dumitru Pascari, din Bălţi. Apoi îmi arată opincile din piele de vită. Două feluri de piele, crudă şi prelucrată. Uite, aici e o diferenţă faţă de România, unde unii meşteri fac opinci şi din cauciuc. A, nu, zice basarabeanul, „eu nu mă las de cele ce am învăţat de la meşterii mei”. Povesteşte despre şcoala profesională unde a învăţat meşteşugul prelucrării pieilor, apoi de profesionalizarea ca tehnolog în domeniu, în total cinci ani de pregătire. Pornind în cele din urmă o mică afacere pe cont propriu, dacă fabricile de profil au dat faliment. Comenzile vin, şi în acest caz, tot de la ansamblurile artistice. Are atelierul lui, acasă, unde lucrează numai pe bază de comenzi şi susţine că reuşeşte să aibă o pâine, destul de bună, pe masă, din munca asta. A venit acum pentru prima oară în Bucureşti şi speră că găsească şi aici clienţi. Oricum, îşi vede viitorul, la cei 31 de ani ai săi, legat tot de meşteşugul căruia îi dedică deja prezentul.  

Fructe îmbrăcate în ciocolată

De la un stand la altul, călătoresc prin Basarabia, până în Văsieni, un sat aflat în raionul Ialoveni. Acolo există o fabrică unde oamenii au decis la un moment dat să îmbrace fructele în ciocolată. După propria lor reţetă. Mai întâi, prune, apoi caise, iar în viitorul apropiat stafide, miere de albine şi seminţe de floarea-soarelui. Cei de aici activează din 1997, dar începuseră doar cu specializarea de prune uscate, scoase ca atare pe piaţă. Ca apoi să vină, cu trei ani în urmă, ideea ciocolatei, sub brandul „Rifero” fiind comercializate bomboanele. Nu mi se spune prea mult despre felul în care se obţin aceste produse, dar aflu totuşi că la bază se află lucrul manual. Mai puţin aportul maşinilor.

Fier prelucrat după metode medievale

Un inginer care se joacă cu fierul. Nu pare atât de ieşit din comun. Dar dacă afli că dă metalului forme dintre cele mai ciudate, după o tehnică medievală, altfel îl priveşti pe Corneliu Sârbu, din Chişinău. Balustrade, bănci, grătare, felinare, paturi, porţi, lustre, la care se adaugă mese şi scaune, decoraţiuni. Are un cuptor şi acolo înroşeşte fierul, apoi îl scoate, îi dă forma dorită, iar îl bagă în cuptor, iarăşi îl scoate şi-l mai supune altei prelucrări. Asta, ca un mic exemplu, pentru că nu intră în detalii. De meserie inginer energetician, Corneliu spune că a studiat mai întâi cărţile de istorie, ca să afle modul în care fierul era modelat cu sute de ani în urmă. Ca mai apoi, de unul singur, să experimenteze, ba chiar să găsească soluţii noi pentru îmblânzirea metalului. Văd poate cea mai ciudată formă, dintre toate pe care le-a adus la Bucureşti, o gogoaşă cu bocanci. Aşa îmi spune el, că e o gogoaşă. Asta, de la o veche poveste populară, cu gogoaşa plimbăreaţă. Se zice că odată, demult, a fost o gogoaşă care numai pe şotii era pusă. Fugea tot timpul, nu stătea locului o secundă. Uite aşa pe toţi îi trăgea pe sfoară, pe unde poposea, doar cât să le facă în ciudă. Când l-am întrebat pe Corneliu de poveste, am şi văzut cum se luminează la faţă, bucuros să-mi spună basmul din vremea copilăriei lui. Produsele sale au deja căutare în România, în Sighişoara, ca să fiu mai precis, în cetatea medievală, unde există un punct de desfacere deschis de ceva vreme. Acum este în tratative pentru un loc nou, de data asta în Bucureşti.

Motiv de mândrie

Prima ediţie a unui asemenea târg, dedicat basarabenilor, şi în special produselor pe care ei le obţin, acesta este anunţul lui Sergiu Răcilă, unul dintre organizatori, reprezentând Centrul pentru Integrare şi Dezvoltare Prut. Prilej pentru mai mult de 15 producători de a-şi etala rezultatul muncii şi pasiunii lor. „Este foarte important ca aceşti oameni să fie cunoscuţi în România şi produsele lor, în primul rând, să dobândească notorietate. Cu siguranţă că vor avea succes. Unele produse sunt o surpriză plăcută pentru consumatori”, zice Sergiu. Nu pot să nu văd totuşi o anume sfială în ochii şi în gesturile basarabenilor veniţi la Bucureşti ca să arate ce pot să facă. Părerea mea e că nu au niciun motiv de sfială. Ba, mai degrabă, de mândrie…

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă