Povestea eroului Unirii Mici este vie: Moș Ion Roată trăiește azi în comuna vrânceană Câmpuri

de Dan Gheorghe , 24 ianuarie 2016 - stire actualizata la ora 22:40, 24 ianuarie 2016

Am vrut să-l cunosc la el acasă pe Ion Roată. Nu-i doar un simplu joc de cuvinte, aşa îl cheamă pe acest om. Poate că doar soarta a creat o coincidenţă, ca strănepotul să poarte acelaşi prenume ca şi celebrul său înaintaş despre care se scrie în cărţile de istorie, dar şi în povestirile lui Ion Creangă. Un fapt este sigur, mai presus de toate, anume că aici, la poalele munţilor, familia Roată nu s-a stins, iar urmaşii eroului Micii Uniri de la 24 ianuarie 1859 încă mai păstrează, ca într-o ladă a zestrei de suflet, amintiri despre vremurile de demult.

Uite aşa stau eu acum alături de Ion Roată. Un bătrân cu ochi limpezi şi vorba domoală. Mă aflu în satul Gura Văii, pe Valea Şuşiţei, în locul unde a trăit şi străbunicul său, pe care tot Ion Roată îl chema. Casa bătrânească nu mai există demult. Azi, în comuna asta puteţi vedea, în centru, Casa Memorială Moş Ion Roată, care este însă o copie a celei originale. Străbunicul a fost căsătorit cu Maria. Au avut patru copii, doi băieţi, Năstase şi Neculai, şi două fete, Zoiţa şi Maria. Din ce înţeleg vorbind cu Ion Roată, contemporanul meu, este că omul acesta se trage din linia care coboară de la Năstase. Aud cum spune de mai multe ori Tete Maşu, iar asta înseamnă în fapt omul care a trăit demult, bunicul.

„Am vrut să fiu un om liber“

Vreau să ştiu de la interlocutorul meu, care are 91 de ani, ce este viaţa şi-mi răspunde repede, ca şi cum dintotdeauna a fost convins de acest principiu, că “dacă am putut spune un cuvânt bun, am spus, pe cel rău nu l-am spus“. Pe urmă se lasă liniştea. Mă uit la mâinile lui, mari, nodurose, cu pielea tăbăcită. Anul trecut, afirmă vecinii, încă mai ieşea la prăşit. El îmi zice că a muncit la CAP, a fost numai un fel de angajat al lor, însă n-a vrut să facă parte din Cooperativă. N-a semnat niciodată pentru aşa ceva. N-a semnat, în special, zice el, pentru că nu dorea să i se ia bucata de glie pe care o moştenise din veac. Dar, dincolo de voinţa lui, comuniştii i-au luat totuşi pământul. N-au pus, în schimb, stăpânire şi pe semnătura acestui om pentru acel act samavolnic. „Am vrut să fiu un om liber“, explică Ion Roată.

Stră-strănepoata

Acum are o pensie de 400 de lei. Este însă departe de genul care s-ar plânge de ceva. Se sprijină în baston, ajutat de fiica sa, Marioara Burga. Ea are, la rându-i, trei copii. Femeia e căsătorită cu un om ale cărui rădăcini sunt tot în comuna asta. Şi bunicii din partea soţului cunosc destinul celui care a fost cândva, demult, Moş Ion Roată. Toate familiile de aici ştiu. Nu este om în Câmpuri care să nu fi auzit la el acasă, din tată-n fiu, povestea. Dar nu pe cea din manuale. Ci alta, trăită cândva de oamenii acestui loc.

De unde ar veni expresia „Moş“

Vreau să ştiu de ce i se spune lui Ion Roată şi Moş. Că pe el îl chema Ion Roată şi atât. Ar putea fi o explicaţie în sensul de conducător al comunităţii, de om respectat. Aceasta este, aveam să aflu de la localnici, adevărata imagine a lui Moş Ion Roată. Un luptător pentru drepturile ţăranilor obidiţi. Asta ştiu şi elevii, pentru că la şcoală, aici, în Câmpuri, se vorbeşte în mod special despre eroul acestor locuri. Se spune mai mult în comparaţie cu ce e scris în cărţi, mă asigură profesorul de istorie Dumitru Barus, alături de directorul şcolii gimnaziale, Ion Drăghici. Am avut, aşadar, parte de două surse importante de informaţie, bazate şi pe arhivele scoase din sertarele istoriei, de-a lungul a zeci de ani, şi de la Bucureşti, şi de la Focşani.

„Ne-a arătat calea Mântuirei din nevoi“

Merg, alături de gazdele mele, până la biserica din satul Gura Văii. O comunitate cu vreo 200 de „focuri“. Câte familii, atâtea coşuri la casă. Biserica e din lemn, cu o arhitectură ieşită din comun, pentru că intrarea e din lateral. Cald înăuntru, covoare pe jos. Parcă ai fi într-o casă de om, primitoare. Acum e linişte, dincolo de ceasul prânzului. Slujba s-a terminat demult. Omul care are grijă de lăcaş, Sava Moga, de 70 de ani, îmi spune că biserica ar fi fost contruită în jurul anului 1806, deşi mai este şi varianta legată de 1852. Mă conduce însă în partea dreaptă a altarului, ca să-mi arate o placă neagră pe care scrie, cu litere aurii, „spre veşnica pomenire a lui Moş Ion Roată, căci ne-a arătat calea Mântuirei din nevoi. 24 ianuarie 1909. Ţăranii Vizantei“. Trebuie spus despre Vizantea că este o comună aflată la mică distanţă de Câmpuri. Placa aceasta are ca explicaţie faptul că Moş Ion Roată a fost considerat un reprezentant al ţărănimii nu numai în satul lui, ci şi în celelalte comunităţi vrâncene. „Unde vedeţi dumneavoastră placa acum, aici a fost pusă în 1909 de ţăranii din Vizantea. Nimeni nu a mişcat-o din loc, niciodată“, îmi explică ghidul.

Semnul eternităţii

Cimitirul este în spatele bisericii. Cruci vechi, tăcute. Chiar în primul rând, cea a lui Moş Ion Roată. Cruce din piatră, tot în anul 1909 montată, de data asta prin contribuţia oamenilor din Câmpuri. Literele încrustate conţin acelaşi cuvânt, „Moş“, legat de numele lui Ion Roată, la care se adaugă principala sa calitate, de „deputat al ţărănimii în Divanurile ad-hoc din 1857“. Este trecută şi data morţii sale, 20 februarie 1882. 

„Dacă deschizi o şcoală, închizi o puşcărie“

Să coborâm acum în istorie, ca să vedem ce spun arhivele despre Moş Ion Roată. Cel care se năştea în anul 1806, rezultat al căsătoriei lui Constantin Roată cu Măriuţa, în cătunul Velniţa din satul Câmpuri de Sus. Localnicii spun despre el că nu a mers niciodată la şcoală, pentru că în vremea aceea nu existau şcoli în satele de pe-aici. Totuşi, fiind un om isteţ, a învăţat singur să scrie şi să citească. Mai există însă şi varianta, susţinută de documente, legată de ideea că nu a ştiut deloc carte. Ca urmare, în viaţa lui, când era vorba de anumite hârtii oficiale, le semna prin parafa pe care o primise atunci când a făcut parte din Divanul ad-hoc de la Iaşi. Pe acea parafă era inscripţionat numele său. Oricum, gazdele mele îmi spun clar că Moş Ion Roată a fost un neobosit susţinător al înfiinţării de şcoli în lumea satului. Manifesta astfel adeziune faţă de principiul pe care adesea l-a exprimat, că „dacă deschizi o şcoală, închizi o puşcărie“. Abia când ajunge la vârsta de 62 de ani, în 1868, se inaugurează prima şcoală din Câmpuri.

„Noi nu ştim a ura, dar Dumnezeu ştie a îndura“

Dacă a venit vorba despre acel Divan, din 1857, al Moldovei, merită subliniat că i-a reunit pe aleşii poporului, cât timp a funcţionat, în 31 de şedinţe. La toate a fost prezent Moş Ion Roată, dar nu doar ca să facă umbră pământului, ci vorbind adesea în numele celor care îl trimiseseră aici, prin votul lor, fiind deputat al ţărănimii din judeţul Putna, cum se chema pe atunci, din punct de vedere administrativ, această parte de ţară. Este o adunare legislativă care are ca principal scop să conducă spre unirea celor două principate româneşti, aşa cum s-a şi întâmplat în cele din urmă, în 1859, prin alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească. Numai că, din punctul de vedere al deputatului originar din Câmpuri, Unirea nu însemna doar un act de patriotism, ci şi speranţa că această transformare a Ţării va conduce la o schimbare din temelii a situaţiei ţărănimii. Acest sens pe care îl gândeşte Ion Roată, alături de ceilalţi reprezentanţi ai clăcaşilor de pe întregul cuprins al Moldovei, este dat de actul prezentat în Divan la data de 9 noiembrie. Jalba, aşa cum e descrisă de Mihail Kogălniceanu, drept „plângerea unui întreg popor“. Primul semnatar al documentului este chiar ţăranul venit din ţinuturile vrâncene. Divanul nu era însă format numai din trimişii pălmaşilor, ci şi din cei ai proprietarilor de pământ. Se va vedea, de aici înainte, cum Ion Roată intră în conflict cu statul. „Noi nu ştim a urâ, dar Dumnezeu ştie a îndura“, sunt cuvintele pe care omul din Câmpuri le rosteşte în Divan, după cum Kogălniceanu le reţine apoi în scrierile sale, înţelegând adânca lor semnificaţie.

Scrisoarea care se lasă cu arestări

Autorităţile pun ochii pe Moş Ion Roată, dovadă că administraţia judeţului Putna interceptează o scrisoare pe care acesta o adresează, în primăvara lui 1858, unor consăteni de-ai săi. El se referă la mult-aşteptatul, dar mai ales apropiatul moment în care se va face reforma agrară. Asta arată că autorul acelor rânduri spera ca unirea Principatelor să aducă o schimbare şi pentru talpa ţării. Doi ţărani care au legătură cu scrisoarea sunt arestaţi, primul fiind Stanciu Ţeţea, destinatarul, iar celălalt e Stan Gardină,care avusese rolul de curier. Este căutat şi Ion Roată, dar el se afla atunci la Iaşi. Ca urmare, administraţia judeţului Putna cere Poliţiei din Iaşi să-l aresteze pe autor, ceea ce se şi întâmplă, în scurt timp. Vinovatul principal e trimis sub escortă în judeţul său de baştină. Lucrurile se precipită, iar Ministerul de Interne de la Iaşi dispune, la 17 februarie, eliberarea lui Ion Roată. Asta se întâmplă numai după ce comunitatea din Câmpuri îşi asumă garanţia că făptaşul se va cuminţi. Pare ciudată această abordare din partea stăpânirii. Putem presupune că au existat presiuni mai mari pentru eliberarea „răzvrătitului“.

La mâna proprietarilor de pământ

Există o solicitare a ţăranilor din Câmpuri, din anul 1856, care arată viaţa de atunci a oamenilor din aceste locuri. Se pare că avem de-a face cu cel mai vechi document în care apare semnătura lui Moş Ion Roată. Lumea se adresează conducerii judeţului Putna. Oamenii arată că nu mai au niciun fel de mijloc de trai. Ţăranii se împrumutaseră la boieri cu mâncare şi cu seminţe pentru viitoarele recolte, dar în schimbul acestora erau obligaţi să plătească înzecit prin muncă. Condiţiile acestor împrumuturi sunt înrobitoare. Aveai de muncit două pogoane de pământ pentru cele câteva kilograme de porumb pe care le luai cu împrumut de la stăpânul moşiei.

Omul care nu a vrut funcţii

Timpul trece, vine momentul Unirii de la 1859 şi apar primele reforme ale lui Cuza. Numai că între planuri şi aplicarea lor va fi o diferenţă foarte mare. Hai să ne uităm, pentru început, la ce se întâmplă în anul 1861.  Pentru că acum ne dăm seama de încrederea pe care Moş Ion Roată o are în rândul comunităţii sale. Se fac alegeri pentru noul Judeţ Sătesc, în fapt Consiliul Local de azi. Personajul nostru este ales în noul tip de administraţie locală, cu puteri nu doar administrative, ci şi judecătoreşti. El va fi implicat, după 1865, şi în comisiile pentru alegerea primarului. De semnalat că Ion Roată nu candidează la nicio funcţie publică. El, în schimb, se ocupă de activitatea care aviza buna desfăşurare a scrutinului, de la listele de alegători până la numărarea voturilor şi validarea celui care a întrunit voinţa majoritară.

Păcălirea ţăranilor

Toate bune şi frumoase, până aici, numai că problemele răsar atunci când trebuie să se pună în aplicare noua lege rurală, din 1864. Era un act normativ care însemna împroprietărirea ţăranilor. Pământul era luat de la proprietarii de teren. Urma ca proprietarii să fie despăgubiţi de stat pentru suprafeţele pe care le cedau. Se fac două feluri de comisii. Una era formată din doi reprezentanţi, din partea ţăranilor şi din partea pro­prietarilor, la care se adăuga un trimis al statului. Altă comisie, inventată mai degrabă pe lângă lege, se constituie din reprezentanţii proprietarilor şi cei ai autorităţilor locale. Din toată această încrengătură birocratică nu va ieşi nimic bun pentru ţărani. Cert este că sătenii din mai multe comune din judeţul Putna îl desemnează pe Ion Roată să-i reprezinte, ştiindu-l om cinstit. Proprietarii nu respectă măsurătorile iniţiale, iar ţăranii se vor alege nu doar cu suprafeţe mai mici, faţă de cele trecute în acte, dar în special cu perimetre pe care nu se putea cultiva nimic. Fapt care îl determină pe Ion Roată să facă o serie de plângeri la autorităţi. Răspunsul celor de sus înseamnă o serie întreagă de şicanări la adresa reclamantului. Ba mai mult, în comunele unde Ion Roată îi reprezentase pe ţărani se pune sub semnul întrebării toată documentaţia legată de împărţirea terenurilor, fără să se ia în seamă ce spun inginerii hotarnici, că măsurătorile la care participase şi Ion Roată fuseseră corecte. Ca urmare, se dispune ca nicio comună să nu-l remunereze pe Ion Roată pentru activitatea pe care o desfăşurase, deşi el avea statut legal în comisiile respective. Mai mult de atât, în comuna Câmpuri apare, din 1867, un alt proprietar de terenuri care vine cu propriul inginer hotarnic, reface vechile calcule, în complicitate cu autorităţile, luând ţăranilor o bună parte din suprafeţele pe care aceştia le obţinuseră de pe urma reformei lui Cuza.

Doar o medalie...

Pe lângă toate acestea, seceta din anii 1866 şi 1867 îi aduce pe ţărani în pragul disperării. Un raport din acea perioadă arată că în comuna Câmpuri erau 560 de locuitori, dintre care 500 în stare de sărăcie extremă. Printre cei ajunşi în sapă de lemn este şi Moş Ion Roată. Omul acesta caută să scape de presiunea autorităţilor şi fuge, cum s-ar spune, unde vede cu ochii. Aşa se explică de ce se mută în satul Gura Văii, un loc aflat mai sus, spre munte, la cinci kilometri de actualul centru administrativ al comunei. Asta ştie, azi, toată lumea din Câmpuri, că eroul acestui loc şi-a trăit ultimii ani într-o sărăcie fără margini. Şi pentru că orice poveste trebuie să aibă un final, la fel şi viaţa lui Ion Roată este încununată într-un fel. Poate nu aşa cum şi-a dorit el, adică să-i vadă pe ţărani împroprietăriţi. Este vorba despre o medalie pe care acest om o primeşte din partea statului român, după obţinerea independenţei. Arhivele consemnează că la 18 martie 1878 soseşte la prefectul judeţului Putna, din partea Bucureştiului, Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, la care se adaugă şi Brevetul semnat de domnitorul Carol I. Nu ştim cum a primit Ion Roată medalia, fie a venit el s-o ia, fie s-a dus cineva la el acasă să i-o înmâneze. Mai are importanţă?!...    

 

Ion Roată, strănepotul, împreună cu fiica lui, Marioara

Portret din Casa Memorială „Ion Roată“ din comuna Câmpuri

Comentarii

  • Ica

    25 ianuarie 2016 14:28

    Cum faci bani online! Foarte multi oameni au ramas uimiti de acest curs GRATUIT si exceptional care te invata simplu si direct cum faci bani online! In cateva zile, pas cu pas si cu cele mai clare explicatii, inveti GRATUIT cum faci bani online! Cand vrei si tu cu seriozitate acest curs, cere informatii mai multe la adresa de email icaglossgmail.com

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.