19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleFoodFOTO. Povestea vrânceanului care a cucerit Roma. Cum a ajuns de la...

FOTO. Povestea vrânceanului care a cucerit Roma. Cum a ajuns de la recepționer la proprietar de hotel în Italia

Tânărul cu privire senină și amintiri bine depozitate în spatele ochilor prietenoși iese pe balcon și se uită lung pe Via del Corso. Forfota generală vorbește sincer și viu despre numărul mare de turiști trăind hai-hui prin capitala Italiei. Aerul acesta boem îi umple plămânii cu poftă de business, dar și cu un dor nebun de lumea lăsată în urmă. 

Ovidiu Burdușa și-a dăruit parte din tine-rețe acestei Rome moderne îndesate cu istorie antică fabuloasă – de aceea privirea îi zboară deseori pe străzile din Cetatea Eternă. Însă gândul subtil îi va fi mereu impregnat cu dragoste de Vrancea natală. Ea îi acompaniază inexorabil orice plimbare vizuală începută din acea mică terasă a propriului hotel. Mai ales când îi vine în vizită cineva drag, alături de care savurează un espresso pe cinste în cel mai prietenos balcon. De exemplu, Ciprian poate depune mărturie că fratele său a cucerit simbolic Roma, dar că acum, inspirat probabil și de „Columna lui Traian“ – aflată nu departe de ei -, ar putea să „ia cu asalt“ și România.

Căci, oricâte victorii ar fi înregistrat ca om de afaceri venit aici doar cu mâinile-n buzunar, nimic nu atinge nivelul profitului pe care și el, Ovidiu Burdușa, îl depune conștiincios în acea bancă emoțională la care sunt „acționari“ toți românii ajunși în diaspora cu gândul recuceririi bogăției su-fletești de acasă.

Banii contează, evident, dar averea frumuseților din România este, pentru el, de neegalat. Și nu doar mirosul pământului care a găzduit cu atâta bunătate întreaga-i familie e ce-l fascinează cu adevărat, ci mai degrabă valoarea de neprețuit a amintirilor. Unele dureroase, mai ales când vine vorba de suferințele bunicilor și străbunicilor săi în vremuri de iad comunist.

Bunicul și străbunicii, în temniță comunistă

Poate că și dintr-o revoltă interioară față de traumele prin care au trecut înaintașii săi și-a extras el puterea
să-și ia lumea-n cap și să plece peste graniță când puțini români cutezau să ia în piept taifunul emigrării.

Îl privesc atent și caut să văd dincolo de vorbe atunci când îmi povestește despre Stancu Toader, bunicul din partea mamei, fost dascăl în Ciușlea, luat pe sus de comuniști pentru „vina“ că familia lui nu acceptase să predea „Colectivei“ staliniste averea de-o viață. La fel pățiseră și cei doi străbu-nici, cel din partea mamei și cel dinspre tată. Ochii i se umezesc, dar face efortul de nu-i lăsa de capul lor. Prea multe lacrimi au vărsat cei dinainte pentru ca ale sale să mai ajute la ceva. Însă moștenirea durerii e acolo, chiar sub pleoape. O poate masca, o poate obliga să nu se arate lumii, dar nicidecum s-o șteargă. Iar forma ei mai dulce, dacă se poate spune așa, vine dintr-o întâmplare memorată de la vârstă fragedă, pe când era școlar la Panciu și auzea deseori ce-i povestea mama: „Nu l-au iertat pe tata. Am crescut fără el. Apoi… Îmi aduc aminte mereu ziua aceea. Aveam vreo 5 anișori. Eram în curte și aud o mașină oprită la poartă. Văd o umbră care încerca să deschidă poarta. Nu m-am speriat, știam că n-o să poată, că doar ai casei știu rostul încuietorii bine gândite pentru a nu permite străinilor să intre în ogor. Însă, după câteva secunde, poarta se des-chide. Nu-mi venea să cred, cine să fie străinul care știe să des-chidă poarta?! Nu apuc să mă dumiresc, iar el se apropie de mine. Cu privirea fixă ațintită pe ochii mei, bagă mâna în buzunarul șubei sale ponosite și scoate trei cubulețe albe. Era zahăr. Acela a fost primul meu contact cu tata, revenit în viața mea și a familiei după anii de temniță comunistă…“

Ovidiu Burdușa nu va uita niciodată aceste cuvinte rostite de mama sa, pentru că ele sunt moștenirea sufe-rinței de familie. Cu aceste amintiri adânc impregnate în memorie a avut suficiente rezerve de energie pentru a rezista în diaspora în anii grei de început. Iar începutul n-a fost poate atât de traumatizant precum cel trăit de străbunicul său din partea mamei, Alexandru Vasilache, primar înainte de război în fosta comună Ciușlea, condamnat și el la ani grei de temniță pentru vina de a fi fost liberal. Îl păstrează viu într-o fotografie, în care apare șezând pe scaun, în curtea casei din Ciușlea, având-o alături pe fiica lui și totodată bunica încă în viață a lui Ovidiu Burdușa.

Drumul de la simplu angajat la propriul stăpân

Lui Ovidiu Burdușa nu i-a fost ușor printre străini. A pornit ca slujbaș la hotel, și din dorința de a cunoaște lumea turismului din interior. Avea o datorie față de el însuși și față de facultatea de profil absolvită la Universitatea Româno-Ame-ricană, din București. Iar Italia îi oferea ocazia de a înțelege cum funcționează în concret domeniul său de studiu, căci se afla într-unul dintre cele mai prolifice locuri de pe planetă: Roma. Și a început, ca tot emigrantul, de jos: „Am lucrat ca recepţioner de noapte, apoi am trecut pe tura de după-amiază, iar după trei ani patronii au decis ca eu să preiau conducerea hotelului de 35 de camere situat în apro-piere de Piazza della Reppublica. Hotelul a facturat peste un milion de euro cu mine la conducere. Am fost foarte norocos, deoarece aceşti patroni deţineau circa 12 hoteluri în Centrul Istoric al Romei. Se întâmpla mai mereu să acoperim schimburile rămase libere, iar ei apelau de fiecare dată la noi. În aproape șase ani, nu i-am refuzat niciodată. A fost un drum lung, dar, dacă ar fi să mă întorc înapoi în timp, cu siguranţă aş alege același destin plin de sacrificii. Totul ca să ne atingem ţelul nostru: de a fi propriii noștri stăpâni. Și s-a întâmplat după șase ani, în 2011, când alături de un coleg italian am cumpărat primul hotel de 13 camere situat la 200 de metri distanţă de Piazza di Spagna“.

Pasul următor a fost firesc: primul hotel deținut doar de el și Andreea, soția sa, pe faimoasa stradă Via del Corso. Amândoi au luat de la zero apartamentul acela imens ce avea să devină minihotelul șic, recompensat acum cu nota „9“ pe faimosul portal Booking.com, de unde azi, la balconul de-acum celebru, cei doi parteneri de viață și de business pot privi cu alți ochi furnicarul turistic din Cetatea Eternă. În paralel cu afacerea, au crescut și cei doi copii – Cezarina Ioana și Andi Gabriel -, iar de curând au devenit proprietarii celui de-al doilea hotel la Roma, care a mărit dimensiunea business&umană a familiei Burdușa. Despre această ascensiune spectaculoasă povestesc acum cumva cu normalitate publicațiile românești din capitala Italiei, din Italia, din diaspora și chiar din România. Recent, televiziunea italiană RAI 3 i-a vizitat acasă (foto sus), pentru un reportaj. Au fost recompensați cu premii însemnate de către organizații internaționale de profil, cum este și binecunoscuta companie MoneyGram (AICI). Tot ei sponsorizează diverse activități culturale, precum ultimul Festival de film românesc „Procult”, organizat de Academia Română din Roma. Dar soții Burdușa privesc și mai departe, către marele obiectiv al vieții lor: întoarcerea ACASĂ!

Manierele nu funcționează în Republica Oprișan

Și nu pentru a sta comozi, ci pentru a repatria experiența dobândită în afara țării în scopul mai binelui din interiorul țării-mamă. Motiv pentru care Ovidiu a făcut pasul spre politică, dar nu la Roma, ci acasă, în Vrancea! De vara trecută, este primul consilier județean din România care trăiește în afara României. Însă vine de fiecare dată la ședințe, în ciuda timpului prețios și a distanței mari. „Am fost la toate până acum, nici președintele Consiliului Județean Marian Oprișan n-a ajuns la toate întâlnirile, deși trăiește în Focșani, nu în Italia. N-o spun ca să-l atac, ci pentru a-i arăta că vreau să fac acest efort în numele celor care m-au ales ca să ajut cu ce pot la ridicarea județului. Nu colaborăm formidabil, dar mi-aș dori să trecem peste ce ne desparte politic pentru a găsi ce ne poate uni spre binele tuturor vrâncenilor. Vreau, de exemplu, să facem și noi o săptămână a diasporei vrâncene, după modelul Sucevei domnului Flutur, oare nu poate fi acesta un obiectiv comun?“

Constructiv fel de a gândi și cam atipic pentru politica românească! Sigur că ar fi în folosul vrâncenilor ca Marian Oprișan să uite că e baron și să-și dea cu mâna cu orice ales local, indiferent de partid, care vine cu un proiect bun, dar atunci n-ar mai fi același Marian Oprișan. Pozitivismul lui Ovidiu Burdușa nu trebuie interzis la Vrancea, dar realitatea e că el și Marian Oprișan sunt două lumi opuse. Primul s-a chinuit în afara politicii – și în afara țării – să-și facă un rost, al doilea și-a făcut un mare rost intrând chiar în politică, în țară. Totuși, vrâncenii încep să deschidă ochii. Faptul că Ovidiu Burdușa a putut pătrunde în CJ Vrancea, în onor patria baronului Oprișan, sună ca o mică revoluție. Și poate e doar începutul. Sau, cine știe, răzbunarea istoriei pentru ce au pățit strămoșii lui Ovidiu Burdușa în vremea regimului comunist (din care își trage seva partidul lui Marian Oprișan). Vorba lui Liviu Dragnea, asta da dreptate până la capăt!

Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...
Ultima oră
Pe aceeași temă