La oprirea taxiului, ultimele cuvinte ale chemării la rugăciune se amestecă lent în zgomotul străzii, într-o seară caldă de iunie. Ali Najaf se uită în jur și pășește pe strada cu piatră cubică. Ochii lui căprui pătrunzători scrutează tarabele și magazinele din Piața femeilor, o zonă animată din capitala bulgară, Sofia.
Zona este populată de emigranți din Orientul Mijlociu, așa că lui Ali nu i-a luat prea mult timp să găsească un vorbitor de kurdă și arabă, limbile sale materne.
“De aici îi duc pe refugiați în Germania?” îi întreabă Ali cu voce scăzută pe doi bărbați care-și pierd vremea în fața unui magazine de haine la mâna a doua. Bărbații dau din cap afirmativ și Ali își înghesuie bagajele înăuntru. Toate averea familiei sale a fost înghesuită în două rucsacuri, o valiză mică și o sacoșă. Ali, mama sa, fratele și două surori sunt din nou pe drum.
La cererea lor, numele lui Ali și ale celor din familia sa au fost schimbate în acest articol. Ei se numără printre miile de sirieni care, anul trecut, s-au refugiat în Bulgaria din cauza războiului civil din țara lor, și apoi au traversat Europa în căutarea unei vieți mai bune. Povestea călătoriei lor înfățișează greutățile cu care se confruntă, dar și diferența dintre realitate și politicile Uniunii Europene în materie de azil politic.
Pentru a le descrie experiențele, Balkan Investigative Reporting Network l-a urmărit pe Ali și pe membrii familiei sale de la sfârșitul anului trecut: i-a vizitat în Bulgaria și Germania, și a ținut legătura cu ei telefonic sau prin intermediul rețelelor de socializare. De asemenea, BIRN a discuitat despre problemele refugiaților cu autoritățile responsabile de situația lor în cele două țări.
Ali este un student kurd de 25 de ani, slab, cu părul ca pana corbului. Tatăl lui a murit în Rojava – numele dat de kurzi țării lor natale Siria – pe când Ali era doar un copil.
De când au devenit refugiați, Ali – devenit de-facto capul familiei pentru că vorbește englezește – încearcă să lase impresia că situația e sub control.
Pe când era în Siria, Ali studia la Homs ca să devină inginer petrolist. În vara lui 2013, se întorcea acasă, după sesiunea de examene, când militanți mascați au oprit autobuzul în care se afla.
“Au dat jos din autobuz toți băieții și ne-au amenințat că ne vor tăia gâtul dacă nu le spunem ce vor. Dar nu aveam habar despre ce vorbeau”, își amintește Ali.
După cinci zile de captivitate, tinerii au fost eliberați. Mai târziu, ascunzătoarea militanților a fost bombardată de aviație, iar liderul lor a fost ucis. Militanții au bănuit că Ali și ceilalți tineri spuseseră
autorităților siriene unde să bombardeze.
“Au pus un preț pe capetele noastre. Așa că am fost siliți să plecăm” spune Ali.
Familia a părăsit Siria în grabă, cu ajutorul unui prieten care i-a trecut granița în Turcia și apoi au mers cu autobuzul până la Istanbul, unde au stat cam o lună. La sfârșitul lui 2013, o călăuză i-a trecut ilegal în Bulgaria și le-a arătat un drum forestier – calea către Uniunea Europeană.
În același timp, odată cu înrăutățirea situației refugiaților din Turcia, mii de sirieni alături de alți căutători de azil au traversat aceeași fâșie de pământ lungă de 30 de km -de lângă punctul de frontieră Lesovo – o zonă deluroasă și împădurită, în care este dificil să identifici oamenii cu ajutorul camerelor cu termoviziune.
Exodul s-a oprit, după ce, în noiembrie , peste o mie de polițiști au fost aduși să supravegheze granița, iar în acest an, în iulie, autoritățile au ridicat un gard de sârmă ghimpată.
Realitatea
Primele impresii ale lui Ali despre Uniunea Europeană nu au fost la înălțimea așteptărilor. Bulgaria – cea mai săracă țară din cele 28 de state membre – se străduiește să facă față celor aproape 11 000 de refugiați, cei mai mulți sirieni. Dintre cele trei milioane de sirieni care și-au părăsit țara de la inceputul răboiului, în 2011, doar foarte puțini au ajuns în Bulgaria.
“În câteva săptămâni situația s-a agravat atât de mult, încât centrele erau supraglomerate, oamenii dormeau și câte 20 într-o cameră… pe coridoare, afară” ne-a declarat Boris Ceșirkov, purtător de cuvânt al Biroului ONU pentru refugiați din Sofia. “Bulgaria era total nepregătită să facă față acestui val de refugiați”.
După ce au făcut cererea de azil, Ali și familia sa au fost mutați Harmanli, la vreo 60 de km de graniță , într-o cazarmă abandonată transformată rapid în tabără de refugiați pentru a evita supraaglomerarea altor centre. Când au ajuns, o ploaie măruntă care cădea din cerul cenușiu transformase curtea în mocirlă.
Clădirile era murdare, umede și periculoase, așa că inițial refugiații au fost cazați în corturi militare și în containere de marfă transformate în locuințe, fără toalete, apă sau electricitate.
“Am stat așa vreo două săptămâni” ne-a spus Ali aratându-ne fotografiile si filmele făcute cu telefonul mobil. În unele poze Ali și prietenii săi fac glume și zâmbesc. Întra-altele, țin în brațe copii care tremură de frig în timp ce femeile pegătesc masa la foc, în aer liber. Singurele autorități sunt vreo zece polițiști tăcuți și directorul de atunci al taberei, un fost militar detestat de refugiați.
Cum autoritățile erau depășite de evenimente, cetățeni bulgari si organizații neguvernamentale au ajutat cu hrană și haine și au încercat să îmbunătățească condițiile din tabere. Sosirea refugiaților a dus însă și la o escaladare a rasismului.
Un conducător al unui partid naționalist, mic dar foarte vocal, a cpledat pentru “curățenia orașului” și a îndemnat Sofia să inițieze “acțiuni de auto-apărare”. În show-ul său televizat, o membră a parlamentului care susține că este reprezentanta valorilor Bisericii Ortodoxe, i-a acuzat pe sirieni de că fac parte dintr-o invazie islamistă mascată.
In luna noiembrie a anului 2013, în locuri publice, precum stațiile de tramvai sau de autobuz, politia a înregistrat o escaladare a atacurilor asupra unor persoane cu pielea mai închisă la culoare. Doi bărbați au atacat un bulgar de origine turcă, de 28 ani, care a intrat în comă în urma bătăii primite pe când se întorcea acasă de la lucru, de la Sofia.
In luna aprilie a acestui an, localnicii din Rozovo, un sătuc din centrul Bulgariei, i-au alungat pe cei 15 membri ai unei familii siriene, care incercau să închirieze o casa în sat. In septembrie, sătenii din Kaliste au protestat față de înscrierea la școala din localitate a copiilor unor azilanti, iar consiliul local a cerut în zadar închiderea taberei de refugiați din apropiere, până la sfârșitul lunii octombrie.
Prejudecățile față de refugiați nu se semnaleaza doar în rândul bulgarilor obișnuiți. Nici cel mai înalt nivel al Agentiei de Stat pentru Refugiati nu este imun la asemenea atitudini. Nikolai Cirpanliev, directorul agentiei, punea sub semnul întrebării veridicitatea relatărilor sirienilor despre condițiile din tabere.
“Este cunoscut faptul ca arabii sunt înclinați să mintă. Este o caracteristică a acestei etnii. Asta intra in obiceiurile lor”, a afirmat el într-un interviu pentru BIRN.
Declarația este tipică stilului fara ocolișuri al lui Cirpanliev. Durul fost militar păstreaza același ton chiar și când primește oaspeți în spațiosul său birou. Zâmbind, el a dat de înțeles că în camera sunt microfoane.
Dar Cirpanliev și-a făcut treaba pentru care a fost numit anul trecut, aceea de a face ordine în tabere.
In timpul mandatului său, personalul agenției s-a dublat, taberele și-au mărit capacitatea, iar condițiile de cazare au fost aduse la standarde internaționale.
“Totul pare foarte corect si… sub control”, a declarat Cirpanliev cu satisfactie.
Totuși, Bulgaria nu are un program prin care să îi ajute pe refugiați să se integreze în societate. Un program anterior, care prevedea cursuri de limbă și de pregătire profesională, conceput pentru mai puțin de o sută de persoane, s-a încheiat anul trecut. A fost elaborat un nou program, dar acesta nu este încă aplicat.
Oficialii dau de înțeles că, oricum, un asemenea program nu ar schimba lucrurile.
“Trebuie să recunoaștem… toți refugiatii preferă să se stabileasca în țări vest-europene, nu în Bulgaria sau în alte țări din Balcani”, a spus Cirpanliev. “Suntem doar un punct de tranzit”.
Destinația Germania
In privința lui Ali și a familiei sale, estimarea a fost corectă.
“Vreau să ajung în Germania, pentru că acolo ți se oferă sprijin și ți se plătesc studiile. Vreau să îmi termin studiile și, după aceea, să îmi aduc iubita din Siria și să pot să-mi fac o familie”, spunea el la începutul lunii iunie în Kazanlak, în așteptarea documentelor bulgare de călătorie.
Multi alți refugiați au hotărât să facă aceeași călătorie. În primele opt luni ale acestui an, Germania a înregistrat aproximativ 3.850 de sirieni care mai întâi și-au lăsat amprentele în baza de date a azilanților din Bulgaria, potrivit Ministerului de Interne de la Berlin.
Ali dorea să ajungă în Germania și pentru că unchiul lui se afla deja acolo, dar călătoria nu era ușoară. In primul rând, el avea nevoie de documente din partea autorităților bulgare – un proces care, spune el, a durat opt luni.
Agenția de Stat pentru Refugiați eliberează documente care sunt valabile între trei și cinci ani. Ali a fost norocos – i s-a oferit varianta de cinci ani, care permite deplasarea fără viză în oricare țară din UE.
Reglementările UE sunt menite să împiedice persoanele care cer sau obțin azil într-o anume țară din UE să se stabileasca ulterior într-o altă țară membră a Uniunii.
Cei ca Ali, care primesc statut de refugiat într-o țară membra a UE trebuie să rămână acolo. Ei nu pot depune cerere de azil într-o altă țară din UE. Dar Ali a hotărât să plece în Germania oricum și să depuna și acolo o cerere de azil.
Ingrijorat de relatările din presă despre sirienii întorși de la graniță, el nu și-a cumpărat un bilet obișnuit de la aeroport sau dintr-o stație de autobuz. In schimb, a plătit o călăuza, cunoscută pentru faptul că transporta persoane din Bulgaria în Germania. Asa a ajuns Ali în Piața Femeilor din Sofia.
In vederea călătoriei sale, Ali a trebuit să împrumute bani de la rude si prieteni. Voiajul a durat 35 de ore, într-un vechi microbus roșu în care se aflau opt personae, prețul fiind de 235 euro de persoana, inclusiv micile sume de bani date drept mită la frontiera românească și la cea maghiară, povesteste Ali.
“La frontiera ne era chiar frică, dar șoferul s-a descurcat chiar foarte bine. Noi doar îi dădeam banii, iar el îi dădea vameșilor. Nu s-a pus nico întrebare”, își amintește el, așteptându-și cina le un centru de primire din Dortmund, la doar câteva zile după sosirea în Germania.
Dupa o zi petrecută acolo, familia Najaf a fost transferată în orașelul Eisenhuttenstadt din estul Germaniei, unde sirienii urmează să fie intervievați în urma cererilor lor de azil.
La inceput, Ali intenționa să spuna că i s-au luat amprentele în Bulgaria, dar nu primise niciun act în acest sens. Ulterior însă, s-a răzgândit și a hotărât să recunoasca faptul că și-a aruncat actele bulgărești pe autostradă. El spera ca faptul de a fi fost capturat de militanții islamiști să convingă autoritățile germane să îi acorde azil oricum.
“Doresc azil politic, așa că voi fi cinstit”, a spus el.
Bune intenții
Aisha Hajjar și soțul ei, Farid, care au venit din Alep, capitala comercială a Siriei, acum distrusă, spun că și ei au încercat să fie cinstiți, dar asta nu i-a ajutat.
Ei și copiii lor – un băiat în vârsta de 12 ani, o fată adolescentă și o alta în vârsta de aproximativ 20 de ani, au sosit în Bulgaria cu puțin timp înaintea lui Ali, în octombrie 2013, urmând aceeași cale.
Aisha, Farid si copiii lor mai mici au plecat în Germania în februarie, s-au înregistrat la același centru din Dortmund și au fost trimiși în orășelul Gelnhausen, din apropiere de Frankfurt. La început, Besan, fata lor în vârstă de 21 de ani, a rămas la Sofia, unde își găsise o slujbă, dar s-a alăturat familiei în luna aprilie.
Viața în Gelnhausen, un oraș pitoresc cu case din lemn și cu ziduri albe, e mult mai bună decât în Bulgaria, unde azilanții primesc 65 de leva lunar (aproximativ 33 euro) din partea statului și locuiesc în tabere.
Autoritățile germane au pus la dispoziția familiei un apartament cu două dormitoare, situat într-o clădire unde mai locuiesc și alți refugiați. Statul le plătește chiria și le oferă lunar 1100 de euro pentru hrană și alte cheltuieli.
Aisha, o femeie cumsecade de vreo patruzeci de ani, poartă văl, vorbește adesea despre virtuțile Islamului și își petrece timpul gătind pentru familia sa și citind pagini religioase pe Facebook. Fiul ei, Zakarya și-a petrecut vara jucându-se pe tableta sa sau mergând la piscine din apropiere.
Besan, care are un râs molipsitor și pune întrebare după întrebare, a cunoscut un tânăr sirian care a venit la tatăl ei și a cerut-o de nevastă. Farid, un bărbat calm în vârstă de aproximativ cincizeci de ani, cu păr cărunt ce-i cade pe umeri, a fost de acord.
O pensionară din localitate a început să-i viziteze, oferindu-se să le dea lecții de germană gratis și să le povestească despre Germania.
Viața le-a fost umbrită însă de o scrisoare pe care au primit-o în iunie, de la Biroul Federal pentru Migrații și Refugiati. Cererea de azil le-a fost refuzată, odată ce solicitarea pe care o făcuseră în Bulgaria se soluționase pozitiv.
Faptul că au cheltuit peste 1000 de euro pe un avocat, nu le-a fost de folos; tribunalul le-a respins apelul.
“Acum ne pot trimite înapoi în Bulgaria în orice moment”, ne-a spus Aisha în bucătăria apartamentului ei, jucându-se nervos cu degetele.
În realitate, oamenii fac tot posibilul să nu fie trimiși din Germania către țara în care au solicitat azil pentru prima oară. Între 200 și 300 de cereri de azil au fost respinse în zona Gelnhausen în prima jumătate a acestui an. Celor mai mulți solicitanți li s-a spus că trebuie să se întoarcă în Italia. Cu toate acestea, unul singur a fost într-adevăr trimis înapoi, potrivit unui reprezentant al autorităților locale.
“Când doi sau trei, sau 10 sau 20 sau 100 vor fi trimiși înapoi în Italia, se vor întoarce – vor veni înapoi în Germania”, declară oficialul sub condiția anonimatului. “Și procedurile se reiau de la început”.
Anul trecut, Germania a trimis refugiați sirieni înapoi în Bulgaria doar în șapte cazuri, potrivit Ministerului de Interne german. Cazurile respective au făcut obiectului Regulamentului UE de la Dublin, care se referă la persoanele care fac cerere de azil într-o țară și apoi se mută într-alta.
Experții în probleme de migrare sunt de părere că implementarea acestei măsuri este lentă din motive juridice, birocratice și politice.
Persoane ca Ali și Aisha fac parte din altă categorie – ei au primit deja azil într-o țară a Uniunii Europene și au dreptul să stea în altă țară membră UE ca turiști, timp de cel mult trei luni. După aceea, Germania îi poate trimite înapoi în Bulgaria, deși ei ar putea intenta acțiune în justiție pentru a evita acest lucru, pe motiv nu le sunt respectate drepturile omului.
Astfel că familii precum cea a lui Ali și a Aishei trăiesc în nesiguranță, cu teama și tristețea de a fi refugiați de război, departe de țara natală.
După o lună la Eisenhüttenstadt, Ali apreciază respectul cu care este tratat de autoritățile germane, dar spune că oamenii sunt mai reci decât în țara lui. S-a decis să mai amâne studiile și îi este dor de iubita lui.
“Aș vrea să obțin azil și să găsesc o slujbă bună, ca s-o pot aduce și pe ea aici și să ne căsătorim. Apoi mi-aș putea termina studiile” spune el într-un mesaj pe Facebook.
Un singur lucru nu s-a schimbat – hotărârea lui de a sta în Germania, chiar dacă cererea de azil îi va fi respinsă. “Aici e capătul drumului”, insistă el “Nu mă întorc înapoi”.
Acest articol a fost realizat în cadrul programului Bursa pentru Excelență în Jurnalism, cu sprijinul Fundației Erste și a Fundației pentru o Societate Deschisă, în colaborare cu Balkan Investigative Reporting Network.
Material preluat de pe Balkan Insight.
