Turiștii sunt întâmpinați azi în Vaideeni cu "a fost odată". Din fotografii și amintiri apar munții de altădată, îmbrăcați cu turme de oi. Ciobanii din comunitatea vâlceană au, mai nou, un plan. Pentru ca povestea să continue, de data asta sub o altă formă. Cea a stânei turistice. Studiile asupra zonei arată că doar astfel tradiția oieritului are viitor.
Vaideeni, o comună cu ceva mai mult de 4.000 de locuitori, în județul Vulcea, sub Munții Căpățânii, la doi pași de Horezu. Mulți tineri aici, cel puțin 1.000, după statisticile oficiale. Urmași ai ciobanilor transilvăneni care au căutat o nouă viață în nordul Olteniei, cu sute de ani în urmă, fugind în special de oropsirile de ordin religios.
Recomandarea specialiștilor
Satele oierilor din trei județe de la poalele Carpaților – Sibiu, Vâlcea și Argeș – au intrat sub lupa unui amplu studiu, în anii 2009-2010, realizat de Universitatea 'Lucian Blaga" din Sibiu și Universitatea din Pitești, pentru a se vedea câte șanse de supraviețuire mai au obiceiurile și meseriile tradiționale. Până și comunitatea din Vaideeni făcuse obiectul acelei cercetări. Specialiștii constataseră, pe de-o parte, că stâna tradițională a dat faliment. Cheltuielile cu întreținerea necuvântătoarelor sunt mai mari, în comparație cu banii obținuți din vânzarea produselor din lapte, carne și din pielile animalelor. Efectivele de oi și vaci s-au redus, la fel numărul oamenilor dispuși să ducă mai departe această tradiție. Dar se mai arăta ceva important. Obștile montane păstrează un tezaur impresionant. Agățate de nori, arhaicele construcții, ca adăpost al animalelor și pentru prepararea brânzeturilor, rezistă și acum cu stoicism. Oamenii n-au uitat rețetele culinare tradiționale. La poalele muntelui, casele lor păstrează costume populare de o frumusețe fără seamăn. Ei știu legende, cunosc fiecare cărare și sunt dispuși să împărtășească acest tezaur oricărui călător care le trece pragul. Concluzia era că stâna are viitor. Din cu totul altă perspectivă, cea turistică.
Planul comunității din Vaideeni
Mai nou, aflu despre un plan al comunității din Vaideeni. De-a construi un sat turistic acolo, sus, printre stâne. Vizitatorii să facă nu numai o cură de aer proaspăt, ci să vadă ce înseamnă viața de cioban. Calendarul tuturor treburilor pe care crescătorii le au de făcut vara întreagă, cât timp sunt vecini cu vulturii. Totul sună foarte bine. Dar până la împlinirea acestui deziderat mai e multă cale. Primarul comunei zice că este realizat deja Planul Urbanistic Zonal. Viitorul sat are deja un nume, "Ursulețul", după denumirea unuia dintre vârfurile din Munții Căpățânii. Acolo vor fi o parte din viitoarele case turistice. Altele vor apărea pe un alt vârf, Ursul. S-au trasat, conform schițelor, 500 de loturi, fiecare de câte 1.000 de metri pătrați, concesionate pe o perioadă de 49 de ani, spune edilul Achim Băluță. Partea cea mai grea e legată de bani. Ai nevoie de drumuri bune. Sunt două căi de acces, dar ele trebuie modernizate. Apoi de curent electric, apă, canalizare. S-a făcut în comună și o asociație a crescătorilor de animale, pentru fondurile europene să fie mai ușor de accesat.
Decăderea brânzeturilor autentice
Din toate părțile vin numai oftaturi, stând de vorbă cu localnicii. Brânza e cauza. Nu se mai cere. Oierii nici măcar n-au acces în piețele marilor orașe, în special din Capitală, să-și vândă marfa. Au fost ani în care au dat-o pur și simplu la porci, pentru că nimănui nu-i convenea s-o vândă intermediarilor cu opt sau zece lei pe kilogram. Dacă mai apare și boala limbii albastre în cine știe ce loc din țară, atunci să te ții, că efectul se întinde asupra tuturor crescătorilor de animale, iar prețul la carne scade atât de mult, încât "ajungi s-o dai aproape pe gratis", exclamă cineva. Alții păstrează brânza în butoaie, sute de kilograme, în speranța unor vremuri mai bune. Pieile animalelor nici nu mai intră în discuție. Nu de puține ori au ajuns la gunoi.
Primul pas, făcut de o femeie
Există o femeie în Vaideeni care demonstrează că a face turism pe baza potențialului pastoral nu-i o idee deloc rea. Fiică a satului este Flori Pătrușcă. Spune despre ciobanii din acest loc că au fost oameni deschiși la minte, care și-au dat copiii la învățătură. Parcă ar fi prevăzut părinții și bunicii timpurile grele pentru oierit care aveau să vină. Flori își amintește de bunicul ei, proprietar de moară și de gater, chiar aici, pe locul unde nepoata și-a construit, în 2006, pensiunea, în baza fondurilor europene, la margine de codru, pe drumul care urcă spre vârful Ursulețul. "Pe vremea când eram elevă de liceu, la Horezu, din Vaideeni făceau naveta peste 60 de copii. Tata a făcut memoriu la autorități, să fie înființată o linie de autobuz între Vaideeni și Horezu. S-a realizat", povestește femeia. Foarte interesant este spiritul de comuniune despre care aud în continuare, în anii când Flori era studentă în București. "Eram atunci, în studenție, 64 de tineri din Vaideeni, și ținem legătura unii cu alții, ne întâlneam mereu". Acum s-a întors în satul natal. Spune că a fost nevoie să treacă nouă ani, de când a deschis pensiunea, ca abia în 2015 să înregistreze, pentru prima oară, un mic profit. Și-a făcut reclamă pe unde a putut, pe la târgurile de turism, împărțind pliante, pe rețelele de socializare. Are și un site propriu.
Turismul la stână deja se aplică
Excursia la stână este una dintre principalele oferte ale pensiunii lui Flori Pătrușcă. Asta vor, în primul rând, turiștii, cei mai mulți români, aud precizarea. Mașini de teren sunt puse la dispoziția oaspeților, la fel și ghizi. Pe munte nu se merge fără însoțitor, regula e clară. Drumul se anunță destul de anevoios. Vei străbate altitudini de până la 1740 de metri. Punctele de pe traseu sunt riguros descrise – Valea Plaiului, Muntele Marginea, Coasta Lacurilor, Șaua Gropița, Poiana Târnovu Mic, Stâna Târnovu Mare. Cum se strânge un grup de turiști, și asta se întâmplă foarte des, de-a lungul întregii veri, e dat semnalul de plecare. Gazda mea nu se dă în lături să-i însoțească. Spune că retrăiește de fiecare dată vremurile copilăriei. Chiar dacă azi, ce-i drept, nu mai sunt turmele de oi de altădată. Au apărut o serie întreagă de norme și regulamente, limitând în principal transhumanța, dar și ariile montane unde animalele domestice au acces. Pe drum, din loc în loc, vezi pâlcuri albe, în comparație cu miile de capete care împânzeau altădată pășunile alpine. "Eu totuși mă bucur că oamenii nu renunță la obiceiurile lor. Păstrează costumele populare, pe care le îmbracă la sărbători, copiii învață de la părinții lor cântece și balade, rețetele culinare specifice acestui loc sunt nelipsite de pe masa gospodarilor, iar ei se mândresc în fața oaspeților cu asemenea minunății", surâde gazda.
Rețeaua traseelor montane
Numeroase trasee pleacă din Vaideeni, spre nori. Banii europeni au fost folosiți într-un proiect destinat marcării celor 14 poteci locale. Și nu numai atât. S-au tipărit materiale informative. Afli despre fiecare traseu în parte, cu semnul lui distictiv, gradul de dificultate, ce echipamente trebuie să aibă asupra sa călătorul și mai ales timpul necesar parcurgerii drumului ales. Remarc faptul că șapte cărări au o tematică anume. Patru urmează pașii seculari ai oierilor și turmelor, iar trei pe cele ale haiducilor. Sunt descrise punctele cu încărcătură legendară. Plaiul unde ciobanii făceau popas, grotele în care haiducii au ascuns comori, tribunalul unde luptătorii pentru dreptate îi judecau pe trădători. Mai sunt urmele de pași ale copiilor de "uriași", stâncile pe care au fost cândva cocoțate colibele celor ce abia fugiseră din Transilvania, oprindu-se aici o perioadă, înainte să coboare spre Oltenia, dar și câte o margine de prăpastie îmbrăcată în flori, semn al fecioarelor care au zburdat prin pustiu. De remarcat, în plus, cele două circuite din jurul comunei, practicabile și iarna. Plus două trasee, cu lungimea totală de 120 de kilometri, destinate împătimiților de off-road. Unul dintre ele urcă până la altitudinea de 2107 metri, pe platoul La Nedei, celălalt atinge 1908 metri, la Curmătura Piatra Roșie.
Laptele mare
Dacă la oraș nu găsești bunătăți culinare din Vaideeni, atunci vă recomand o vizită în comuna asta și să le cereți gazdelor laptele mare. Este un produs făcut acum, în toamnă, când laptele oilor e mai gras. Este în fapt iaurt ținut în putini din lemn. Atât de gras, încât poți să-l tai cu cuțitul. N-are rost să intru în amănunte despre rețetă, pentru că fiecare gospodar are propriile lui taine despre cum se face minunăția asta. Remarcată și în studiul universitar de care am pomenit mai înainte, ca un adevărat brand al vaideenilor. Să trecem mai departe, la tocan. Asta este o mâncare de pe vremea cea veche, a ciobanilor care străbăteau munți și câmpii, luni întregi. Aveau cu ei bucătăria mobilă. Când vedeau că e câte-o oaie beteagă, o tăiau, o bucățeau și-o băgau în ceaun, "la foc mic", îmi descrie Flori Pătrușcă. Tot acest conținut era apoi introdus în stomacul animalului, ca un fel de sac, cusut în cele din urmă. Când ți-era foame, tăiai câte o felie. "Este o adevărată delicatesă", sunt asigurat. Pe lângă astea, cașul, brânza și cașcavalul. Ca să știți ce vă așteaptă în acest coilț de țară!
Alb și negru
Costumele populare n-au timp să stea în muzeu, în dulapuri sau lăzi de zestre. De câteva ori, peste an, sunt scoase la drumul mare, însoțind muzica și jocul sătenilor strânși ba la Învârtita Dorului, în ultima duminică din iunie, ba de 1 ianuarie, la Balul Oierilor. Evenimente remarcate și de etnografi, în ceea ce privește amploarea, dar în special vechimea lor, de peste un secol. Târgul de animale, de la început de septembrie, s-a instaurat în conștiința locală de aproape 50 de ani. Prilej nu numai de etalare a bucatelor tradiționale și a necuvântătoarelor din fiecare ogradă, dar mai ales de revenire la vatră a fiilor satului, plecați în cine știe ce locuri din țară sau din lume. Poate că tocmai în culorile hainelor de sărbătoare găsești explicația modului de viață din Vaideeni. Alb și negru. Albul e puritate. Negrul înseamnă veșnicia.
