Cel mai vechi ziar, „România liberă”, prezintă o retrospectivă a unor evenimente cruciale produse după anul 1989.
În martie 1990, Nicolae Ceauşescu fusese împuşcat, însă vechii activişti de partid continuau să conducă instituţiile publice, să controleze cea mai mare parte a mass-mediei româneşti şi să gestioneze forţele armate. Doar Securitatea fusese desfiinţată oficial, fără însă ca acest lucru să afecteze în vreun fel sistemul de putere care-i implica pe foştii agenţi ai poliţiei politice.
Înfrânţi la Revoluţia din 1989, securiştii doreau revanşa. Ţinute sub capac, tensiunile interetnice din Transilvania au explodat după căderea regimului comunist. Maghiarii revendicau autonomie, oficializarea limbii maghiare, reînfiinţarea Universităţii Bolyai din Cluj, precum şi separarea secţiilor maghiare de cele româneşti din şcolile mixte.
De cealaltă parte, românii îi acuzau pe maghiari de trădare şi se temeau că vor reapărea atrocităţile din timpul ocupaţiei horthyste a Transilvaniei de Nord, din anii 1940-1944. Crimele şi violenţele din acei ani erau reamintite cu insistenţă de către jurnalişti de la fostele ziare comuniste locale.
De cealaltă parte, liderii comunităţii maghiare vorbeau despre oprimare şi despre încercări de „purificare etnică” ce ar fi fost îndreptate împotriva maghiarilor ardeleni. În acel context, în data de 10 februarie, liderii maghiarilor au organizat un exerciţiu de mobilizare la Târgu-Mureş. Zeci de mii de maghiari – după unele aprecieri, chiar 100.000 – s-au adunat la un marş al tăcerii.
Maghiarii purtau în mâini câte o carte şi câte o lumânare, ca să ceară reînfiinţarea Universităţii Bolyai. Locul marşului nu a fost ales întâmplător. Târgu-Mureşul reprezenta, prin amestecul său etnic, de circa 50 la sută românofoni şi 50 la sută maghiarofoni, un adevărat butoi cu pulbere. Marşul maghiarilor a reprezentat pretextul pentru o campanie furibundă de presă, la care au luat parte atât ziarele româneşti, cât şi cele maghiare, care au creat tensiuni tot mai accentuate între cele două etnii.
În această competiţie a urii, personalităţi precum Smaranda Enache, publicaţii precum RL ori partide precum PNŢCD, care făceau apel la reconciliere, erau taxate drept unelte ale trădătorilor. De la Bucureşti, ziarul Adevărul era stindardul naţionaliştilor, iar de la Budapesta, tensiunile erau alimentate de Radio Kossuth. În data de 15 martie, pentru prima dată după mulţi ani, maghiarii s-au adunat ca să aniverseze izbucnirea Revoluţiei maghiare de la 1848. Sărbătoarea a fost botezată „Ziua maghiarilor de pretutindeni”, însă, în Transilvania, ea avea o rezonanţă aparte. Aici, Revoluţia de la 1848 a luat forma unui violent război civil între maghiarii conduşi de Lajos Kossuth şi românii conduşi de Avram Iancu.
În 15 martie 1990, maghiarii au arborat drapelul Ungariei pe Primăria Târgu-Mureş şi pe alte instituţii publice şi au început să monteze plăcuţe indicatoare în limba maghiară. Scenariul seamănă cu cel din anul 2009, de la Chişinău, când serviciile secrete obediente comunistului Vladimir Voronin au permis arborarea drapelului României pe clădirea Parlamentului moldovenesc, ca să acuze apoi autorităţile din Bucureşti de amestec în treburile interne ale Republicii Moldova. În martie 1990, aceste gesturi au iritat la maximum populaţia românească.
În momentul în care şefa unei farmacii de stat din cartierul Tudor Vladimirescu a arborat inscripţia „Gyogyszertar” lângă „Farmacie”, s-au adunat sute de români ca să protesteze. Cartierul Tudor Vladimirescu este un imens cartier, creat în perioada comunistă, populat cu români aduşi din toată ţara ca să muncească în mari combinate de genul Azomureş şi, totodată, ca să echilibreze compoziţia etnică a oraşului. În acele momente, o echipă de jurnalişti maghiari, care filma incidentele, a fost agresată. Poliţia nu a intervenit decât foarte târziu. Incidentele au continuat între 15 şi 19 martie. Ziarele „Cuvântul liber” şi „Adevărul” scriau că unitatea naţională este în pericol, iar Radio Kossuth relata că limba maghiară este „ştearsă” din Transilvania. Spiritele s-au încins şi mai mult când pe statuia lui Avram Iancu au fost vopsite cuvintele Le Ved, adică „Daţi-l jos!”. Avocatul Elod Kincses declara că acele cuvinte nu au fost scrise de un maghiar. „Topica şi ortografia sunt greşite. Corect ar fi fost Vedd le”, spunea avocatul mureşean.
„Mineriadă” avant la lettre
În acest context, în data de 19 martie, au fost organizate două mintinguri „spontane”. În Piaţa Trandafirilor, românii s-au adunat în zona dintre Hotelul Grand şi biserica greco-catolică, iar maghiarii între statuia Eroului Necunoscut. Ei erau despărţiţi doar de o mână de poliţişti. Liderii celor două grupuri i-au incitat pe oameni, iar provocatorii au produs incidente soldate cu o încăierare generală. Românii au devastat sediile UDMR, PNŢCD şi PNL şi l-au bătut crunt pe scriitorul Andras Suto. Din cauza bătăii primite, acesta nu mai vede cu un ochi. Maghiarii au incendiat o biserică ortodoxă şi au devastat sediul Uniunii Vatra Românească. Este interesant faptul că au fost devastate sediile celor două partide care i se opuneau lui Ion Iliescu, în contextul în care nici ţărăniştii şi nici liberalii nu au fost implicaţi în incidentele interetnice.
Fostul ministru Laszlo Borbely relata că, în acea zi, a văzut câteva camioane încărcate cu poliţişti şi i-a întrebat de ce nu intervin ca să oprească devastarea sediului UDMR. Ei i-au spus că nu au primit ordin. Violenţele au fost provocate şi escaladate după acelaşi scenariu ca şi cel din iunie 1990, din Piaţa Universităţii din Bucureşti. După incidentele din 19 martie, o zi mai târziu, preoţii ortodocşi din satele de pe Valea Gurghiului au început să tragă clopotele în dungă, ca semn al primejdiei. Preoţii le-au spus oamenilor de pe Valea Gurghiului, o comunitate izolată care seamănă, din anumite puncte de vedere, cu zona minerească de pe Valea Jiului, „să meargă la Târgu-Mureş, că le omoară ungurii copiii”, după cum relata Maria Frandeş, văduva lui Simion Frandeş, din satul Toaca – comuna Hodac, ucis în Târgu-Mureş. 12 autobuze cu români din Reghin, Hodac şi Ibăneşti au pornit spre Târgu-Mureş. Un scenariu asemănător a avut loc în comunităţile maghiare de pe Valea Nirajului şi din Sovata. Românii şi maghiarii s-au înarmat cu topoare, bâte şi cuţite. Scenariul testat în Transilvania avea să fie repetat cu ocazia mineriadelor.
Primii au ajuns în Târgu-Mureş românii de pe Valea Gurghiului. Au bătut o serie de maghiari, apoi au sosit secuii de pe Valea Nirajului. Cele două grupuri înarmate s-au încăierat. Pentru că erau mai mulţi, maghiarii au „câştigat partida”. Au incendiat autobuzele celor de pe Valea Gurghiului şi au urmat scene de o violenţă greu de imaginat. Una dintre victime a fost Mihai Cofar, un român bătut cu bestialitate lângă Hotelul Grand. Jurnaliştii străini au filmat scena. Însă manipularea a continuat. Mihai Cofar a fost prezentat în Occident drept un maghiar bătut de români. Printre cei care au organizat manipularea se numără Paul Neuberg, producător de origine maghiară în cadrul televiziunii britanice Channel 4. Informaţia a fost preluată de către televiziuni precum ZDF şi de către agenţiile mari de presă. După încă o zi de violenţe, armata a fost scoasă pe străzi. Paraşutiştii şi militarii de la blindate au ridicat baraje şi au instituit puncte de control la toate intrările în oraş, pentru a preveni o nouă „mineriadă”. În timp ce Târgu-Mureşul era devastat, foştii securişti obţineau reînfiinţarea unui serviciu secret, Serviciul Român de Informaţii (SRI). Intelectualul târgu-mureşean Istvan Haller declara, la 20 de ani după acele evenimente, că Virgil Măgureanu, cel care avea să devină primul şef al SRI, a fost văzut în Târgu-Mureş cu puţină vreme înainte de începerea evenimentelor.
Cronologia rl:
1. Decembrie 1989 – Revoluţia Română – RL a fost primul ziar care a deconspirat lovitura de stat şi a criticat confiscarea revolutiei;
2. Martie 1990 – Conflictul interetnic din Târgu-Mureş – am radiografiat esenţa de complot securistic a incidentului;
3. 1990 – Piaţa Universităţii – Mineriade – ziarul port-drapel al protestelor şi ţinta nr. 1 a minerilor;
4. Berevoieşti, campaniile de deconspirare a securiştilor – RL s-a angajat într-o luptă directă cu urmaşul Securităţii şi a fost precursorul CNSAS;
5. Revenirea Casei Regale pe scena românească – apărarea valorilor Casei Regale într-un moment în care toţi marii actori ai momentului o denigrau;
6. Marile crahuri financiare – Caritas, Bancorex, Bănci Populare, FNI – RL a avertizat despre neregulile din aceste institutii financiare;
7. 1996 – Câştigarea alegerilor de către Convenţia Democratică – Sprijinul acordat de RL primei schimbări politice majore după 1945;
8. Ruptura cu trecutul în timpul conflictului din Kosovo – poziţia cvasi-singulară pentru susţinerea campaniei NATO;
9. Victoria Opoziţiei la alegerile din 2004 – lupta RL cu dictatura media impusă de PSD;
10. Aderarea la NATO, aderarea la Uniunea Europeană – avangardismul RL care susţinea chiar din anii 1990 că aceasta este singura cale pentru România.
Argument
La aniversarea a 135 de ani de la obţinerea Independenţei de stat a României şi, totodată, de la înfiinţarea ziarului „România liberă”, fondat de marele intelectual August Treboniu Laurian, redacţia noastră încearcă o retrospectivă asupra evenimentelor care au marcat istoria contemporană. Cel de azi este dedicat sângeroaselor evenimente din martie 1990, de la Târgu-Mureş. Opinia publică fusese montată de agenţii fostei Securităţi, iar desprinderea Transilvaniei de România părea atunci o eventualitate posibilă. România nu era nici parte a NATO şi nici a Uniunii Europene şi a existat riscul atragerii sale pe orbita URSS, care abia începea să se destrame. Mai mult, foştii aliaţi ai României, adică Iugoslavia şi Cehoslovacia, se confruntau cu clivajele care au dus la dezmembrarea lor.
Cum România, Iugoslavia şi Cehoslovacia au fost, încă de la finalul primului război mondial, pe poziţii de adversitate faţă de Ungaria, toată lumea se temea de posibilitatea repetării scenariului din perioada interbelică şi din anii celui de-al doilea război mondial, în care Ungaria a ocupat jumătate din Transilvania, Slovacia şi teritorii din fosta Iugoslavie. Părea că românii şi maghiarii sunt condamnaţi la adversitate. Însă, în acei ani, au existat o serie de actori publici care au mers contra curentului majoritar de opinie şi care s-au ales de multe ori cu o ostilitate profundă. Aşa ar fi Casa Regală a României, personalităţi precum Doina Cornea, Smaranda Enache ori Corneliu Coposu, precum şi jurnaliştii RL. În acest context, RL a fost primul ziar care a vorbit despre manipularea şi diversiunea care au generat conflictul interetnic de la Târgu-Mureş.
Vatra Românească
Pe lângă SRI, evenimentele din martie 1990 au mai scos la suprafaţă o organizaţie care a contribuit la escaladarea tensiunilor. Este vorba de asociaţia naţionalistă Vatra Românească, care a generat apoi formaţiunea PUNR, care a ajuns la un moment dat la guvernare, alături de PDSR. Fondatorii „Vetrei” au fost cu precădere foşti ofiţeri de armată, foşti ofiţeri de Miliţie şi „jurişti” – probabil, ofiţeri de Sec
Apel la pace
În acel context istoric, singura personalitate capabilă să-i reconcilieze pe români şi pe maghiari era Regele Mihai I. Însă Majestatea Sa nu a fost lăsată să se implice în detensionarea situaţiei.
Justiţie curioasă
După evenimentele de la Târgu-Mureş, au fost arestate doar 21 de persoane. Au fost condamnaţi doar un maghiar şi şapte romi, care s-au implicat în violenţe de partea maghiarilor. Singurul maghiar condamnat, Erno Barabas, care l-a agresat pe Mihai Cofar, a fugit în Ungaria. Autorităţile de la Budapesta refuză să-l extrădeze, în ciuda faptului că a fost emis un mandat de arestare internaţională. Procurorul care s-a ocupat de dosarul de la Târgu-Mureş, Liviu Moica, a tergiversat ancheta până când faptele au fost prescrise, după cum a relatat Ziarul de Mureş.
5 morţi au rezultat în urma confruntărilor, doi români şi trei maghiari.
278 de persoane au fost brutalizate la Târgu-Mureş
O biserică ortodoxă a fost incendiată de maghiari.
