Dobrogea este ținutul în care mai multe etnii conviețuiesc împreună nu numai fără nici un fel de probleme, ci într-o armonia care definește aceste meleaguri. Dobrogea nu putea deveni ceea ce este fără etniile care au contribuit la dezvoltarea ei.
Pentru că au găsit aici locul căruia îi spun ”acasă”, 1 Decembrie este o sărbătoare pe care membrii acestor etnii o trăiesc din plin, cu emoție. Am strâns câteva mărturii de la reprezentanții principalelor etnii din Dobrogea despre ce înseamnă pentru ei Ziua Națională a României.
Osman Fedbi, președintele Uniunii Democrate Turce din România: ”Țara care îţi este patrie îţi garanteazã drepturile şi viaţa”
”1 Decembrie, Ziua Naţională a României este o zi istorică, de sărbătoare în care noi, etnicii turci, cetăţeni loiali ai statului român mai adăugăm cu mândrie încă un an la cei peste 800 de existenţă pe aceste meleaguri cuprinse între Dunăre şi Marea Neagră. Înainte de Marea Unire de la 1918, comunitatea turcă din Dobrogea păstra în suflet cuvintele : „Țara care îţi este patrie îţi garanteazã drepturile şi viaţa. Respectã legile ei şi nu te teme de nimic!”. Cu aceste cuvinte în minte au pornit la război şi tinerii militari turci din armata română care şi-au jertfit viaţa pe câmpul de luptă, în Primul Război Mondial, înscriindu-se printre eroii patriei, România. Sublocotentul Kiazim Abdulachim este doar unul dintre eroii din Regimentul 9 Vânători care a căzut în bătălia de la Mărăşeşti din 1917.Totodată, este cunoscut faptul că înaine de Marea Unire de la 1918 populaţia musulmană din Dobrogea şi-a manifestat sprijinul pentru reîntregirea ţării prin diverse manifestări publice. Astăzi, la 1 Decembrie 2016 păstrăm alături de autorităţile române un moment de reculegere şi depunem o coroană de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial aflat în Cimitirul Central din Constanţa, în semn de pios omagiu adus tuturor celor care s-au jerfit pentru patrie indiferent de naţionalitate şi religie. Suntem mândri că suntem turci dar şi fericiţi că aici, în România ne bucurăm de aceleşi drepturi şi libertăţi ca toţi cetăţenii acestei ţări şi că prin tot ceea ce întreprindem, prin promovarea identităţii etno-culturale, a valorilor noastre spirituale îmbogăţim patrimoniului cultural al acestei ţări. La mulţi ani România! La mulţi ani cetăţeni români indiferent de naţionalitate!”, a spus Osman Fedbi, președintele Uniunii Democrate Turce din România.
”România este țara strămoșilor noștri”
”Ziua Națională este prilej de sărbătoare pentru toți cetățenii României, indiferent de etnie și de convingere religioasă. Alături de populația majoritară și de toate celelalte comunități etnice din România, și noi, tătarii, cinstim țara pe meleagurile căreia trăim de sute de ani și ne înclinăm în fața memoriei celor care au făcut posibilă, prin lupta și devotamentul lor, Marea Unire de la Alba Iulia.
România este țara în care strămoșii noștri s-au stabilit, este țara în care noi ne-am născut, trăim și ne ducem mai departe tradițiile, limba, cultura!
La ceas aniversar, mulțumim public pentru toate cele ce ni se cuvin, în mod special pentru prețioasa libertate identitară și religioasă și spunem și noi
„La mulți ani, România!” „La mulți ani, Români!”. Gelil Eserghep, preșdintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România
Anton Antoniadis: ”Am suflet de român în inimă de grec”
”Nu știu cât se poate spune că 1 Decembrie ar avea o altă semnificație pentru cei de naționalitate greacă. Orice grup de pe teritoriul României, orice cetățean ce trăiește în această țară, orice minoritate ar trebui să fie în primul rând ROMÂN! Deci, ziua marii UNIRI a Transilvaniei cu România trebuie să ne facă să ne vibreze întreaga ființă a oricărui om trăiește și pășește pe teritoriul României.
Această țară în care trăim este cea pe care suntem obligați (nu de cineva, Doamne ferește, ci de noi înșine, de conștiința noastră, de ceea ce simțim în suflet) să o respectăm, suntem obligați să o punem mai presus de orice interese de moment am avea.
Că unii avem rădăcini poate diferite din moși-strămoși este altceva, că le prețuim, unii mai mult, alții mai puțin, este altceva, că unii simt ceva pentru aceste origini și fac orice este posibil ca obiceiurile, limba, portul să nu-și piardă din însemnătate este la fel de înțeles, însă bunul simț ne obligă să le considerăm cel mult egale cu cele românești.
Trebuie să recunoaștem că unii simt ceva pentru origini, însă în sinea lor toate acestea sunt definite de ceea ce simt, de aerul pe care îl respira, de pământul pe care-l simt sub tălpi sau îl au în suflet, si acesta este pământul ROMÂNESC!
Oriunde ne uităm în lume, dar vorbind de Grecia, unde avem exemple de români care trăiesc acolo și care serbează ziua Unirii, avem centre culturale și asociații românești care se manifestă sub toate formele, spectacole, mese, întâlniri și orice activitate care poate să dea sentimentul că, în orice parte a lumii este, sufletul de român vibrează la orice aducere aminte, oricât de mică ar fi trăirea, dărâmi-te de Ziua Națională!
Cred că minoritățile, oricare ar fie ele, ar trebui să mulțumească statului român, pentru că, în timp ce în România vorbim la superlativ pentru modul în care sunt tratate și respectate, dacă am face comparație cu alte țări în care dreptul la limbă, la cultură, la “n” altele este îngrădit total, vom putea face diferența!
Chintesența unei conviețuiri însă nu stă neapărat în legi, nu stă în libertăți sau îngrădiri, ci numai și numai de ceea ce ai în suflet, de ceea ce simți, de ceea ce respecți, bineînțeles raportat și la cine ești!
Așa că, parafrazând măcar într-o descriere proprie, scurtă, fără cuvinte complicate sau de neînțeles, spun că ei am…SUFLET DE ROMÂN ÎN INIMĂ DE GREC!”
Armenii se simt români cu toată mândria și iubirea de patrie
”Istoria zbuciumată a unui popor prea des prigonit i-a purtat pe armeni pe meleagurile splendide ale României. Ea însăși divizată de-a parte si de alta a arcului carpatic, simțise prea adânc și prea mult dorul de unitate, de înfrățire, de aducere laolaltă a unei mari familii. Astfel, primul popor creștin al omenirii a găsit în România, țara care s-a născut creștină, locul în care o comunitate poate să crească, să se înmulțească și să prospere ca parte integrantă a unei majorități tolerante și pline de iubire de semeni. Armenii au trăit în toate cele trei țări române de sute de ani, în perfectă armonie cu poporul român, cu respect față de valorile de netăgăduit ale acestuia, păstrându-și identitatea și construind împreună viitorul.
Unirea de la 1 decembrie 1918 nu i-a unit doar pe românii din Transilvania cu frații lor din regat, ci și pe armenii care, de generații, își găsiseră o nouă patrie în Moldova, în Ardeal sau în Țara Românească. Deși fii adoptivi ai României, armenii s-au simțit și se simt și acum, în aceeași măsură, români, cu toată mândria, iubirea de patrie și responsabilitatea care rezidă din aceasta. Cea mai concretă formă de exprimare a acestor sentimente este exprimarea artistică și armenii au reușit să lase mărturii ale recunoștinței față de a doua lor patrie clădind în locurile în care au trăit importante opere de artă care au devenit de-a lungul timpului monumente istorice, adevărate simboluri. În Dobrogea Farul Genovez, Casa cu Lei sau Biserica armeană sunt și astăzi mărturii ale existenței de secole ale armenilor pe aceste meleaguri, tot astfel cum Catedrala Armeană din Gherla sau din București, mănăstirea Hagigadar a Sucevei reprezintă dovada clară a faptului că armenii s-au înflăcărat în aceeași măsură cu românii prin înfăptuirea Marii Uniri, pentru că astfel, toată comunitatea să fie una, mai puternică, mai vie, mai mare.
Fii recunoscători, în aceeași măsură români, dar și armeni, au dat de-a lungul timpului personalități cu care și prin care România s-a putut mândri și se mândrește și azi. Ana Aslan, Garabet Ibrăileanu, Kirkor Zambaccian, David Ohanesian, Mihail Jora, etc. sunt doar câțiva dintre armenii care au simțit și creat românește, însă cel mai bun exemplu ca simbol de unitate absolută a fost Catholikosul Vasken I, Patriarhul suprem al tuturor armenilor care a reușit în cei aprope 40 de ani de păstorire să transmită întregii lumi pe care a păstorit-o spiritul românesc, simbolurile poporului român”. Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armenilor din România.
”Pentru lipoveni, România a fost cel mai primitor și ospitalier cămin”
”Ziua de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României este sărbătorită cu aceeaşi intensitate de lipovenii din România deoarece este şi ziua noastră naţională,. Orice moment de bucurie pentru poporul roman este un moment de bucurie şi pentru lipovenii din România. De menţionat este faptul că pentru staroveri (credincioşii de rit vechi de origine rusă/slavă ), în general, şi lipoveni, în special, România a fost cel mai primitor şi ospitalier cămin (lipovenii sunt staroverii care trăiesc în spaţiile istorice româneşti). De altfel, dintre toate spaţiile unde trăiesc staroveri, în România, lipovenii au avut parte de cel mai bun mediu pentru evoluţie şi dezvoltare precum şi pentru păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor, în bune condiţii, nefiind supuşi represiunilor de nici un fel. Statul roman sprijină Comunitatea Ruşilor-Lipoveni din Romania, acordându-i o finanţare rezonabilă.
Un alt aspect, demn de menţionat, este cel al simbiozei religioase care a existat între ortodoxia de rit vechi şi cea de rit nou, care a avut ca rezultat o mai mare valorizare a identităţii creştine în spatiul carpato-danubiano-pontic. De altfel, contactele religioase, culturale precum şi influenţele reciproce între lipoveni şi populaţia majoritară au avut o finalitate pozitivă, fiind constructive în esenţa lor.
Prima atestare documentară scrisă a unei localități de lipoveni din România datează din anul 1724. Este vorba de localitatea Lipoveni sau Sokolinţî (cum îi spun localnicii) din Jud. Suceava. Dacă ne referim la Dobrogea, primul flux consistent de migraţie al cazacilor staroveri a avut loc între anii 1738-1740, aceştia provenind din zona Kubanului (zonă situată în N-E Mării Negre), la momentul respectiv fiind un hanat tătăresc. Există semnalări ale prezenţei staroverilor în Dobrogea, datând din ultimele două decenii ale sec XVII, aceştia refugindu-se după înnăbuşirea Răscoalei conduse de Stepan Razin care a avut loc între anii 1670 – 1671.De alfel, denumirea lacului Razelm provine de la acest ataman de cazaci – Stepan Razin.
Un ultim aspect demn de menţionat, dar nu şi ultim ca importanţă, este cel al valorilor pe care le-a dat etnia lipovenilor de-a lungul timpului. În plan sportiv, antrenorii cei mai buni de până acum de kaiak canoe, au fost Nicolae Navasart de la Clubul Steaua Bucuresti si Radu Hutan de la Dinamo Bucuresti. Ei au fost titani care au făurit flotila de aur a României la kaiak canoe. Din aceasta flotilă de aur, fac parte marile glorii precum Ivan Patzaichin, Vasile Dîba, Petre Capusta, Toma Simionov. Tot din această flotila de aur provine şi Nichita Sergan, de altfel, singurul antrenor român care a condus şi înfiinţat o federaţie de kaiak-kanoe într-o ţară străină, respective Federaţia de Kaiak Kanoe din Mexic.” Minaev Mihai, istoric.
