Dedic aceste texte celor care au făcut posibilă călătoria mea, în special femeilor care m-au ajutat cu ideile lor, cu sfaturile lor, susținându-mă permament în drumurile mele complicate, dar și celor pe care le-am întâlnit peste tot în peregrinările mele și care au fost extrem de generoase cu mine.
Avionul companiei Aeroflot spre Moscova e ticsit, n-ai zice că atât de multă lume pleacă spre Rusia într-o perioadă în care vesticii nu văd cu ochi buni ce se întâmplă acolo. Stewardesele vorbesc și engleză, dar numai când vor ele: blonde, rujate cu roșu aprins, fardate cu gust, par să fie alese după frumusețea pielii și ovalul perfect al feței. Mă întreabă direct în rusește ce vreau, semn că de-aici încolo engleza, ca lingua franca, nu mai funcționează.
Chiar și revista lucioasă aflată în buzunarul scaunului din față este tot în limba rusă, iar pe copertă scrie cu litere chirilice „Aeroflot style”. Îi răspund și eu pe limba ei, folosind cuvintele învățate cu mult timp în urmă, pe vremea în care la școală se mai preda această limbă, din păcate doar din motive ideologice.
Între timp căpitanul avionului Sukhoi Superjet în care mă aflu vorbește câteva minute în limba rusă, după care spune scurt în engleză că trecem peste Republica Moldova și ne îndreptăm spre Kiev. Pilotul a decis, dintr-un motiv sau altul, să zboare la joasă înălțime, pentru a vedea poate mai bine până unde se întinde vecinătatea apropiată, care trebuie să rămână sub influența rusă, conform tradiției istorice.
Domnul dichisit din stânga mea îmi arată bucla mare a unei ape, care strălucește ca o oglindă uriașă: Niprul, acolo unde rușii i-au învins pe germani, plănuind să recucerească Kievul. Vorbește cu accent slav puternic, explicându-mi mai departe cât de multe a făcut Rusia pentru Ucraina. „Această regiune ne aparține pur și simplu, nu poate să fie luată de Europa”, îmi spune el mai departe, ca și cum ar fi știut ce gândesc.
„Europa nu vrea să ia Ucraina, dar mulți ucrainieni ar vrea ca țara lor să fie mai degrabă în UE decât în Uniunea Central Asiatică”, îi răspund. „Nu e chiar atât de simplu cum credeți voi, fiindcă Ucraina fără gazul rusesc și fără ajutorul nostru nu se va putea descurca, iar oamenii își aduc aminte că le era mai bine când trăiau împreună cu rușii în aceeași țară”. Deși era destul de tânăr, ca să fi trăit mai mulți ani după căderea URSS, decât înainte, cel de lângă mine părea un nostalgic, dar nu după fosta Uniune Sovietică, după cum mi-a explicat, ci după „o Rusie puternică, așa cum era înainte să o arunce în aer Gorbaciov”. L-am întrebat cu ce se ocupă în timp ce aterizam la Moscova. „Sunt om de afaceri” a zis vag, peste umăr, ușor superior.
Urma să stau patru ore aici, înainte să mă îmbarc în avionul spre Beijing. Pe cel mai mare magazin de tip „duty free” era afișat un panou cu litere de-o șchioapă: „Doar produse fabricate în UE”. Mândria rusească se blochează într-un fel în consumerism, fiindcă rușii, dar mai ales rusoaicele preferă lucrurile făcute după standardele de calitate ale pieței comunitare. De la Petru cel Mare încoace, moda, luxul și de multe ori ideile vehiculate de intelectuali vin dinspre Europa. Noul naționalism al Moscovei nu are, însă, legătură cu deschiderea începută cu mai bine de 300 de ani în urmă, ci cu influența pe care o are Rusia asupra unor teritorii care nu-i mai aparțin.
În aeroportul uriaș am căutat un restaurant cu wi-fi, dar în toate meniul era doar în rusă, iar prețurile doar în ruble. Am putut folosi, însă, cardul și convertorul de pe internet cu paritatea banilor. Chioșcurile de ziare aveau doar publicații în limba rusă, ce-i drept mult mai multe decât avem noi în Europa de Est, inclusiv reviste politice sau glossy cu variantele lor în rusă și numai mărci de țigări europene și americane.
Citește și: 15 mii de km în 80 de zile. Singură pe Drumul Mătăsii
***
România liberă vă prezintă, în serial, notele de călătorie ale Sabinei Fati.
O călătorie solitară în care Sabina Fati străbate ținuturi îndepărtate, traversând marginea Deșertului Gobi, Munții Pamir și Thian Shan, Asia Centrală și Deșertul Karakum, Iran, Azerbaidjan până la Marea Negră, în total aproape 15.000 de km. Un proiect Black Sea Trustsusținut de Radio Europa Liberă și Freedom House România.
