Dedic aceste texte celor care au făcut posibilă călătoria mea, în special femeilor care m-au ajutat cu ideile lor, cu sfaturile lor, susținându-mă permanent în drumurile mele complicate, dar și celor pe care le-am întâlnit peste tot în peregrinările mele și care au fost extrem de generoase cu mine.
Pe paturi lenjeria pusă încă de la Beijing, în urmă cu mai bine de 24 de ore, nu e de loc îmbietoare și în timp ce-mi scoteam sacul de dormit, domnul din fața mea care citea o carte când m-am urcat în tren, mă întreabă de unde sunt. Zic “din România”. “Aha și voi sunteți vecini cu rușii” îmi răspunde zâmbind și sorbind din ceaiul decolorat. “Încă nu” răspund eu zâmbind. Era la curent cu toată criza din Ucraina, așa cum era prezentată în China: ca și cum Rusia ar avea dreptate.
“Știi care e diferența dintre voi europenii și China? Voi vă temeți de ruși, în vreme ce ei se tem de noi”. “Rusia și China sunt prietene acum” zic. “Poate aliate, că prieteni e greu să fim” devine dintr-o dată subtil cel din fața mea. Îmi aduc aminte brusc, înainte să mă bag în sacul de dormit, de o relatare a lui Kissinger din celebrul volum “Despre China”, în care povestește întâlnirea de la Beijing dintre doi mari lideri Mao Zedong și Nichita Hrușciov din 1958: după prima zi plină de tensiuni, a doua zi Mao îl primește pe Hrușciov la piscină, nu într-un salon. Hrușciov, care nu știe să înoate este echipat cu aripioare, iar discuția începe de la bun început de pe poziții inegale în piscina lui Mao.
Demonstrarea permanentă a superiorității Chinei este o datorie istorică și în același timp un ideal programatic al Beijingului, care încearcă să se folosească de toate alianțele posibile pentru a-și consolida poziția. Odată cu scoaterea Rusiei în afara cercurilor civilizate după anexarea Crimeei, China are în față o nouă carte, pe care o poate juca gândindu-se la viitor: cea a medierii dintre euro-atlantici și Kremlin. Cu puterea economică pe care o are, cu proiectele din Centrul Asiei și prin încercarea redeschiderii Drumurilor Mătăsii, China ar putea agăța Rusia în strategii diplomatice concrete. Numai că Noile Drumuri ale Mătăsii nu leagă între ele state democratice sau măcar aspirante spre modelul occidental, ci doar țări autocrate, în care elita politică dictează și-și menține puterea prin forță.
Nici China, nici Rusia nu vor să aibă în vecinătate democrații, pentru a nu fi contaminate, iar susținerea pe care și-o acordă reciproc face parte din același plan al opoziției față de valorile culturale și politice ale Occidentului. Ambele state au creat o axă periculoasă a țărilor care nu respectă regulile internaționale, care disprețuiesc libertățile individuale și care se autodefinesc prin opoziție față de Washington. China și Rusia sunt liderii grupului, iar în spatele lor se aliniază Siria, Iranul, Coreea de Nord, pentru a le aminti doar pe cele mai problematice.
Pietrele norocoase din Hami și despre fericirea pensionarilor chinezi
“Ar trebui să-ți cumperi și tu o bucată de jad, fiindcă poartă noroc” mi-a spus Abby, ghida mea din Hami. A terminat Facultatea de limba Engleză, este profesoară la un liceu și vorbește pentru prima dată limba pe care a învățat-o la Universitate. La școală când predă folosește chineza, fiindcă altfel toți s-ar plictisi. Abby, numele pe care I l-a dat profesorul ei de Engleză, când era studentă îmi arată “pietrele norocoase ale orașului”, aflate în capătul Străzii Negustorilor: mari lucioase, colorate plus o stâncă mai mare care le domină pe toate.
Hami era o oază importantă pe Drumul Mătăsii, unde călătorii se odhineau și își refăceau proviziile de apă. Astăzi e un oraș prăfuit de același vântul care bate de mii de ani mereu dinspre Nord, extrem de modern, în care doar musulmanii par să dea culoare prin bazarele și piețele lor pline de viață. Strada Negustorilor care încearcă să refacă într-un fel vechiul oraș, este plină de magazine aflate față în față și toate vând același lucru: lemn fosilizat, pietre care au în mod natural forme de animale, roci care păstrează urme de plante sau de insecte și jad de toate dimensiunile. Tatăl lui Abby a închiriat recent un magazin în zonă, fiindcă a ieșit la pensie și are nevoie de ocupație, mama ei are 50 de ani, este tot pensionară, dar ea merge în fiecare dimineață să danseze în parc, împreună cu alte femei, după care gătește masa de prânz, iar după amiază joacă ping-pong. “E foarte fericită” crede Abby, care speră la rândul ei să fie la fel, când ajunge la pensie. Bunica are 97 de ani “și ea e fericită și perfect sănătoasă, cu excepția faptului că merge ceva mai greu”, “a crescut șapte copii, iar mama e cea mai tânără” se laudă ghida mea.
În China femeile ies la pensie la 50 de ani, iar bărbații la 60, după o lege adoptată acum 75 de ani, când speranța de viață a chinezilor era sub 50 de ani. Între timp, însă, media de viață este de peste șaptezeci și cinci de ani, iar Beijingul se gândește să crească pragul de pensionare cu cinci ani, în ciuda opoziției mari majorități a oamenilor. Banca Mondială împreună cu guvernul chinez caută o soluție în așa fel încât deficitul bugetului de pensii să poată fi susținut și în viitorul mai îndepărat. Acum doar 9 la sută dintre chinezi au peste 65 de ani, iar în 2050, abia 25 la sută vor avea vârsta pensiei, spre deosebire de țările occidentale în care așteptările sunt mult mai sumbre.
Hami:cele 200 de soiuri de pepeni și rochiile Qipao
Munții Thian Shan, care se întind dinspre Tashkent până lângă Hami marchează linia care împarte Asia Centrală de restul continentului. În jurul Hami-ului deșertul aduce căldură, furtuni de nisip până în aprilie, petrol, aur și cupru. Profesoara de engleză care îmi arată locurile nu a văzut până acum deșertul, are fața albă, aparține grupului majoritar Han și se ferește de soare cât poate: umbrela este nelipsită din poșetă și folosește cremele cu substanțe care albesc pielea, chiar dacă este încă tânără.
Pielea albă înseamnă frumusețe, dar și superioritate, așa că face orice pentru ași menține acest atu pe care-l are de la natură. La 50 de kilometri de Hami deșertul arată ca în povestirile vechilor călători. Gobi pare nesfârșit, în depărtare se vede grohotișul întunecat la culoare, dar aici lângă noi, nisipul este portocaliu, fin și fierbinte. Un turn vechi de sute de ani, lângă un izvor “al norocului” îi primea pe cei care traversau deșertul. Izvorul curge leneș, iar spre intrarea în oraș se văd culturile de pepeni.
Peste 200 de soiuri de pepeni cresc aici la Hami, dar cel mai vestit este Hamigua, care are coaja albicioasă, un fel de cantalup. Ghida mea vrea să plecăm cât mai repede din soare, mai ales că bate vântul și nu-și poate ține umbrela. Ne întoarcem în oraș să vedem castelul refăcut al unui rege musulman etnic Hui și o expoziție de rochii: evoluția acestora de la 1900 încoace. 10 milioane de etnici Hui trăiesc azi în nord-vestul Chinei și par foarte asemănători cu majoritatea Han, deși sunt musulmani.
La muzeul orașului, ca la toate marile muzee din China intrarea este gratuită și se face pe baza unui act de identitate. O expoziții de rochii tradiționale are loc aici de câteva săptămâni și urmează să se mute în altă parte peste două zile. Qipao sau cheongsam sunt croite să fie mulate și în funcție de destinația lor pot fi provocatoare, seducătoare sau sobre. Făcute din mătase, brodată cu flori, pictată sau doar imprimată, rochiile qipao continuă să fie extrem de elegante, chiar dacă azi pot fi văzute mai mult la ospătărițele din restaurantele mari. Mai demult orice femeie avea câteva rochii qipao.
O întreb pe profesoara de engleză care mă însoțește, dacă ea are acasă o rochie de acest fel. “Nu, nu prea-mi plac” răspunde sincer. Cele de la expoziție sunt însă irezistibile, multe dintre ele fuseseră purtate de somități ale vieții culturale autohtone sau de curtezane cunoscute. La sfârșitul anilor 1960, când a început Revoluția Culturală Chineză, rochiile qipao au fost interzise fiind considerate simboluri ale burgheziei decadente. Adevăratele qipao continuă să fie făcute, însă, de mari croitori, din mătasea cea mai bună pentru gusturile cele mai rafinate, la prețuri pe măsură.
Istoria acestor rochii este mult mai veche și datează din perioada în care maciurienii au condus China, acum mai bine de 400 de ani. Femeile manciurine purtau o rochie dintr-o singură bucată: qipao, dar și bărbații aveau ceva similar (changpao). Potrivit legii din 1636 toți chinezii Han au fost obligați să poarte hainele manciuriene, sub amenințarea pedepsei cu moartea. Pentru femei rochia putea fi strâmtă, aproape mulată sau largă, evazată, în formă de A.
“Cel mai bine un singur copil, doi cel mult, dar niciodată trei”
Umblând prin palatul regelui musulman din Hami, refăcut cu proeminențe kitsch vulgare, ghida mea îmi povestește despre soțului ei care lucrează pentru guvern. “La concursurile pentru aceste posturi concurența e imensă: sunt cam 6000 de candidați pentru un singur loc”. Birocrația chineză se reface astfel pe principii confucianiste, punând meritocrația deasupra politicii. Nu e general valabil, dar lucrurile par să se schimbe în acest sens. “Cei care lucrează la guvern sunt bine plătiți, au posturi stabile și o mulțime de avantaje” continuă profesoara de engleză care mărturisește că în curând vor avea două case, fiindcă au putut cumpăra la un preț preferențial un apartament într-o clădire care acum se construiește. Ce vor face cu cel de-al doilea apartament? Nu s-au gândit încă, ar puta să-l închirieze sau să-l vândă. Au tot timpul să ia o decizie, fiindcă totul trebuie pregătit pentru atunci când vor avea copii. Noile reguli care liberalizează într-un fel politica “o familie, un copil” le permite să aibă doi copii, pentru că și ea și soțul ei provin din familii care au avut un singur copil. Ea are 28 de ani și s-au hotărât ca primul copil să vină pe lume peste doi ani. Sunt foarte bucuroși că au privilegiul de a avea doi copii, într-o țară în care de 30 de ani încoace familiilor le era interzis să aibă mai mult de un copil.
În ciuda faptului că este cea mai numeroasă țară cu o populație de 1,3 miliarde, rata nașterilor în China este una dintre cele mai scăzute din lume, iar dacă această scădere persistă, populația se va contracta cu circa 30 la sută între 2030 și 2070, iar numărul femeilor care vor naște se va înjumătăți. Declinul demografic ar putea fi chiar mai sever decât în Rusia și unii demografi susțin că “înainte de a deveni bogată, China ar putea fi o țară căruntă”, ceea ce înseamnă că ritmul de creștere economică este mai mic decât cel în care îmbătrânește populația, iar numărul celor care ies la pensie este mult mai mare decât al celor care ajung să aibă un venit mediu.
Abby spune, însă, că și până acum, oamenii puteau avea doi copii, iar zicala este “cel mai bine un singur copil, doi cel mult, dar niciodată trei”. Nu a auzit nic despre avorturile forțate, nici despre pruncuciderile. Nu sunt doar procedee din vremea lui Mao, sunt practici moderne, mai ales în zonele majoritar locuite de uiguri.
Citește și:
15 mii de km în 80 de zile. Singură pe Drumul Mătăsii
Singură pe Drumul Mătăsii – II. București-Beijing via Moscova sau despre permanența Rusiei
Singură pe Drumul Mătăsii – IV. Beijing: cum am fost păcălită și cu cine va fi înlocuit Mao
Singură pe Drumul Mătăsii – V. Xi’an, locul unde începe Drumul Mătăsii
Singură pe Drumul Mătăsii – VI. Xi’an – locul unde taximetriștii pe scuter te duc unde vor ei
Singură pe Drumul Mătăsii – VII. Împăratul care a făcut pipi în pălăria unui înțelept
Singură pe Drumul Mătăsii – VIII. De ce este Galben Fluviul Galben
Singură pe Drumul Mătăsii – IX. Wuwei: De ce au devenit comuniștii confucianiști
***
România liberă vă prezintă, în serial, notele de călătorie ale Sabinei Fati.
O călătorie solitară în care Sabina Fati străbate ținuturi îndepărtate, traversând marginea Deșertului Gobi, Munții Pamir și Thian Shan, Asia Centrală și Deșertul Karakum, Iran, Azerbaidjan până la Marea Negră, în total aproape 15.000 de km. Un proiect Black Sea Trust susținut de Radio Europa Liberă și Freedom House România.
