Numai trupul îmbătrâneşte. Spiritul, voinţa, înrederea în sine, nu. Asta demonstrează gorjeanul Ilie Uţă, cel care, la 82 de ani, este student în anul trei al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu. Vine în fiecare zi la cursuri. Nu are nicio absenţă. Profesorii îl respectă pentru atitudinea lui faţă de şcoală. „Trebuie să tinzi spre perfecţiune, învăţarea nu se termină cât trăieşti”, iată crezul său.
Am ajuns la examenul de la disciplina Organe de Maşini, într-o sală de clasă nu foarte mare, cu bănci în faţă şi cu câteva calculatoare în spate. La tablă, studenţii. Unul câte unul. Demonstrând profesorului ştiinţa acumulată. Toţi sunt tineri. Toţi, şi subliniez acest aspect foarte important. Chiar dacă printre ei îl zăresc pe cel pentru care am venit până aici, la Târgu Jiu, la Universitatea „Constantin Brâncuşi”. Vă fac aşadar cunoştinţă cu Ilie Uţă, un om de 82 de ani. Este în cel de-al treilea an de studiu la Facultatea de Inginerie şi Dezvoltare Durabilă, specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini. Dar nu uitaţi ce spuneam mai devreme, toţi studenţii din această sală sunt tineri, inclusiv personajul acestui fapt de viaţă. Dumnealui are o calitate în plus, spiritul tânăr, aşa cum el însuşi zice mai târziu, după ce examenul s-a terminat.
Zi de zi la şcoală
Mă uit la bărbatul acesta cu statură potrivită, mersul legănat, îmbrăcat frumos, cu privirea limpede şi vorba bine organizată. Vorbeşte puţin şi la obiect. Pune în încurcătură pe oricine, pentru că nu poţi să-i dai vârsta pe care o are. “Fugi, dom'le, d-aici!”, ar spune cu siguranţă cei mai mulţi care ar auzi de 82 de ani. Arată mai puţin în comparaţie cu cifra din Cartea de Identitate. La anul va fi absolvent. Patru ani de facultate şi, la 83 de ani, inginer plin, cum s-ar zice. Deschid subiectul legat de programul său, ca student. Mai ales că face naveta din comuna în care locuieşte, Câlnic, aflată la 20 de kilometri distanţă de Târgu Jiu. La un moment dat îmi arată piciorul stâng, spunându-mi despre un accident pe care l-a avut cu vreo zece ani în urmă. De atunci a rămas cu o tijă în picior, în urma operaţiei. Dar asta nici pe departe să-l împiedice de la ce are de făcut în prezent.
Se trezeşte dimineaţa la 4.30, fix, ştie clar, nu e nicio aproximaţie. La ora şase este în staţia de autobuz din comună. Zi de zi. Pentru că trebuie să ajungă la facultate. Nu vrea să întârzie nici măcar un minut. Spune că punctualitatea este sfântă. Asta o confirmă şi profesorul cu care a dat acum examen, Ştefan Ghimşi, care e şi prorector al universităţii. Ei bine, da, aşa e, Ilie Uţă nu a lipsit niciodată de la cursuri, în cei trei ani de facultate, confirmă dascălul. Cu o singură excepţie. S-a întâmplat o singură dată să fie „un fel de absenţă”. Sunt nedumerit. Profesorul îmi explică. Trebuia să înceapă cursul în ziua aceea, şi în acel moment îl vede pe domnul Uţă că vine la el şi-i spune că nu poate participa la lecţia respectivă, pentru că nu s-a pregătit, aşa că preferă să i se pună absenţă.
Se depăşeşte mereu pe sine
Hai să vedem cine este Ilie Uţă şi cum gândeşte el. Este gorjean, s-a născut în 1934, în Aninoasa, o comună. A nu se confunda deci cu alte localităţi, din alte judeţe, cu acelaşi nume. Vorbeşte despre cum a decurs până acum destinul lui şi-mi dau seama de un lucru. A vrut tot timpul să fie corect cu el însuşi. Viaţa nu i-a fost nici pe departe uşoară, dar a avut puterea să spargă toate barierele care i s-au pus în cale. A trecut prin clipe grele, la vârsta de 17 ani, când i-a murit mama. Apoi i-a murit şi un frate. Şi-a câştigat singur pâinea încă de la vârsta adolescenţei, ca muncitor necalificat, în diverse locuri. Vorbeşte între altele de Valea Jiului şi de Petrila, despre Întreprinderea de Foraj, cea care l-a angajat cu acte în regulă de la 18 ani.
Urmează cursurile unei şcoli medii tehnice din Craiova, apoi întreprinderea îl trimite, cu bursă, la Politehnica din Bucureşti, la Facultatea de Energetică. Dar fabrica unde avea Cartea de Muncă se desfiinţează. Făcuse deja doi ani de studii, însă la 27 de ani, cât avea în acel moment, este nevoit să le întrerupă. Nu avea bani să se întreţină de unul singur în Capitală. De şcoală însă nu se lasă sub niciun chip, aşa că în 1980 devine absolvent, ca subinginer, la specialitatea Mecanică, la Universitatea din Craiova. Patru ani a învăţat acolo, la seral. Pentru că trebuia să şi muncească, să-şi întreţină familia. A lucrat, ca subinginer principal, la Întreprinderea de Reţele Electrice din Craiova, dar şi-a dat şi Definitivatul în învăţământ, cu Gradul al II-lea, fiind astfel maistru instructor la câteva licee din Târgu Jiu.
„Cartea face omul om”
Vreau să ştiu ce înseamnă, în opinia interlocutorului meu, să înveţi. „Cartea face omul om”, îmi spune, la fel cum le transmitea şi elevilor lui. Citesc acum nostalgia pe chipul său. Cineva de la întreprinderea unde lucra îi spune la un moment dat că nu mai are ce învăţa, pentru că, aşa cum povesteşte, era văzut ca un profesionist desăvârşit. Dar el l-a corectat imediat pe acel coleg şi i-a spus că învăţarea nu trebuie să înceteze niciodată.
„Trebuie să tinzi spre perfecţiune, învăţarea nu se termină cât trăieşti. Aş spune chiar că a învăţa este şi o gimnastică a minţii. Spiritul rămâne astfel mereu tânăr”. Nu scapă din vedere biblioteca lui de acasă, pe care a îmbogăţit-o an de an. Majoritatea sunt cărţi tehnice, vine precizarea. Viaţa îl mai loveşte încă o dată, cu cinci ani în urmă. Atunci i-a murit soţia. Depresia îi dă târcoale. Găseşte totuşi puterea să se ridice. Cartea este cea care l-a ajutat. Era, în plus, şi gândul acela din tinereţe, de-a termina ceea ce începuse cândva, facultatea.
Clarificările aşteptate de la Minister
A fost un concurs de dosare la Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, cu trei ani în urmă, când Ilie Uţă bate la uşa acestei instituţii. Se lua deci în calcul media de la Bacalaureat. Gazdele sunt însă puse în faţa unui fapt cu totul nou, pentru că, aşa cum spune rectorul universităţii, Luminiţa Popescu, nu mai avuseseră niciodată un student cu atât de multă experienţă de viaţă. Au mai fost de-a lungul timpului unii studenţi, dar la cel mult 50 de ani. Nu vârsta însă era problema, ci clarificarea legată de actele de studii.
Pentru că diferă mult organizarea sistemului educativ de azi, faţă de ceea ce era cu zeci de ani în urmă. Cu referire la acea şcoală medie, pe care omul nostru o absolvise în vremea tinereţii sale, la Craiova. Trebuia văzut dacă studiile de acolo puteau fi echivalate cu liceul actual. Drept pentru care neobositul gorjean se duce la Bucureşti, la Ministerul Educaţiei, cu toate actele. Cei de la minister văd documentele şcolare şi spun că totul e în regulă. Problema e că pentru cei doi ani de facultate, la Politehnica din Bucureşti, nu are niciun înscris. Aşa că, iată, la 79 de ani, devine student în anul I la cursurile universitare din Târgu Jiu.
Copii şi nepoţi
Este adevărat că prima oară a fost privit destul de ciudat de colegii lui mai tineri, recunoaşte noua mea cunoştinţă. Cât priveşte familia, susţinere totală, sunt asigurat. Vorbeşte despre cele două fete ale lui. Una a terminat Dreptul, cealaltă e specializată în Economie. Şi trei nepoţi pe deasupra. Doi dintre ei sunt ei înşişi studenţi, la Medicină şi la Informatică. „Aha, deci sunteţi colegi!”, remarc eu, la care partenerul de discuţie surâde. Ei, dar mai e şi al treilea nepot, abia în clasa a V-a. Bărbatul vorbeşte cu atât de multă dragoste despre copiii şi nepoţii lui, despre gospodărie. Are timp să le facă pe toate. Zice de un birou al lui unde învaţă, acasă. Nu ai timp se te plictiseşti. Mecanică teoretică, Organe de Maşini şi Mecanisme, Fizică, Engleză. Discipline de toate felurile. Hai să zici că partea tehnică nu-i este străină unuia care e deja subinginer. Dar să vedeţi când vine vorba de Limba Engleză, pe care o studiază acum pentru prima oară în viaţa lui. Şi la care are note maxime.
„Multe s-au schimbat la disciplinele tehnice, faţă de ceea ce am învăţat eu pe vremuri. Sunt foarte multe lucruri noi, interesante”, îl ascult cu cât de multă pasiune vorbeşte. Asta remarcă şi prorectorul Ştefan Ghimşi la studentul său, dragostea de învăţătură. Pe care, din păcate, n-o prea vede la alţi studenţi, mai tineri. „Acest om merită cunoscut, atât pentru voinţa lui de a învăţa, cât şi pentru atitudinea faţă de şcoală”, conchide profesorul.
“Dezvoltarea personală poate continua la orice vârstă”
Un exemplu de viaţă care poate schimba mentalităţi, ba chiar şi modul de organizare al instituţiilor noastre educative. Din câte aflu, în străinătate există universităţi care au programe dedicate persoanelor de vârsta a treia. “Noi nu suntem încă pregătiţi, ca mentalitate, pentru aşa ceva”, se referă rectorul Universităţii “Constantin Brâncuşi” la ideea că, în România, cel ieşit la pensie doar de nepoţi se poate ocupa, că în rest nu mai are nimeni nevoie de el. “La noi nu se ştie ce nevoi au aceşti oameni. Este însă important să ne valorizăm seniorii”, continuă Luminiţa Popescu. Cea care apoi îl caracterizează pe cel mai înaintat în experienţă student al acestei universităţi, ba chiar şi al ţării. Pentru că, din câte cunosc gazdele mele, nu există altcineva în România, la ora de faţă, asemeni lui Ilie Uţă. “Acest om are o disciplină a muncii care lipseşte multora din generaţiile actuale. Este un om care a demonstrat că a venit la facultate pentru a dobândi noi cunoştinţe şi abilităţi. Care ne arată că dezvoltarea personală poate continua la orice vârstă”.
Valorizarea seniorilor
Şi pentru că nu sunt doar vorbe, rectorul mă anunţă că la această universitate sunt în proiect două iniţiative adresate celor care au ieşit la pensie numai din punct de vedere legal, nu şi în cazul posibilităţilor lor fizice şi intelectuale. Prima idee este legată de seniorii cu înaltă calificare, în diverse domenii, care să vină în faţa studenţilor, în cadrul unor colocvii, şi să le vorbească despre experienţa lor profesională, dar şi de viaţă. Altă posibilitate se adresează celor care ar dori să urmeze diverse programe prin care să înveţe o serie de lucruri de care au nevoie în viaţa de zi cu zi.
Vacanţă până pe 15 februarie
Mă despart de gorjeanul cel inimos. Şi-a luat la revedere de la profesorul cu care dăduse ultimul examen din actuala sesiune. “Ne vedem pe 15 februarie”, spune studentul. De acum, vacanţă! Văd pe omul acesta cum ia două cărţi, voluminoase, la subraţ. Are de citit acasă. Aşa se pierde, uşor, în mulţimea străzii.
