13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăLifestyleFoodVoluntar român în Nigeria, în luptă cu Ebola

Voluntar român în Nigeria, în luptă cu Ebola

 

În Nigeria, unde este declarată stare de urgență din cauza virusului Ebola, populația, în mare parte săracă, este „fără apărare“ întrucât nu există asigurări medicale sau un sistem de sănătate, oamenii fiind sfătuiți să se spele cu apă sărată, spune un voluntar român în misiuni medicale în această țară, într-un material realizat de Mediafax.

Citește și: Panică pe aeroportul din Istanbul, din cauza unei femei nigeriene, suspectată că ar avea Ebola

Arădeanul Gabriel Viţelar, voluntar în misiuni medicale în Nigeria, a călcat pe pământ african, pentru prima dată, în 2008, când îşi programase o misiune de două luni, alături de membrii unei fundaţii umanitare americane. Nu a mai părăsit însă această ţară, afirmând că tot ce credea despre civilizaţie şi umanitate s-a schimbat. A văzut atâtea tragedii în doar două luni, încât nu ar mai fi putut reveni la viaţa sa liniştită din Arad.

Gabriel Viţelar este inginer electronist, iar în urmă cu şase ani, un prieten nigerian care lucrase în anii 2000 la Timişoara, în domeniul cercetării genetice, i-a cerut ajutorul pentru o misiune umanitară în ţara sa de origine.

Citește și: Organizația Mondială a Sănătății APROBĂ folosirea serului neomologat în tratarea Ebola

„După 12 ani petrecuţi în România, în 2002 prietenul meu a plecat în SUA, iar în 2008 a decis să se implice în misiuni medicale în Nigeria. El e doctor în genetică şi mi-a cerut ajutorul pentru a pune la punct echipamentele medicale. Am plecat în Africa pentru o misiune de două luni. Nu plănuisem să rămân atât de mult, dar nu am mai putut părăsi acest loc în care oamenii au nevoie de ajutor mai mult decât oriunde. De atunci, particip ca voluntar la misiuni medicale în mai multe zone în care sărăcia şi chinul sunt greu de descris în cuvinte”, povesteşte arădeanul.

El a umblat cu o caravană medicală prin multe părţi ale Africii, între care Liberia, Togo şi Benin. Când nu este în misiune, locuieşte în Nigeria, în Lagos, unde mai lucrează în domeniul său, pentru a-şi câştiga existenţa.

Citește și: Preotul spaniol infectat cu Ebola a murit, deși i s-a administrat serul ZMapp

„Oamenii trebuie să se salute fără a-şi atinge mâinile“

În această perioadă, românul se află în Lagos, unde guvernatorul a impus unele reguli în speranţa că epidemia de Ebola nu se va extinde.

„Guvernatorul a cerut ca oamenii să se salute fără a-şi mai atinge mânile. Aici, un flacon mic de dezinfectant pentru mâini costă acum echivalentul a cinci euro, când salariul mediu e sub o sută, iar asta în Lagos, cel mai mare oraş. Preţul a crescut exponenţial tocmai pentru că acum ar fi nevoie de astfel de produse. În sate, nu se pune problema prevenţiei. Chiar şi în Lagos, recomandarea e de a ne spăla cu apă sărată”, povesteşte Viţelar.

Zvonurile cu privire la Ebola au apărut în Nigeria în urmă cu cinci-şase săptămâni, „dar oamenii nici nu-şi permit să ia în serios ameninţarea”.

„Se vorbeşte despre epidemie, dar în afară de câteva măsuri de prevenire puerile, pe alocuri chiar ciudate, nu am observat nimic. Din cauza situaţiei economice din regiune, populaţia fiind împărţită între un foarte mic procent de oameni bogaţi, iar restul săraci, puţini sunt cei care au şanse la un tratament medical adecvat. Aici nu există asigurări medicale sau un sistem de sănătate. Trebuie să plăteşti pentru orice. Practic, populaţia e fără apărare în faţa Ebola”, spune voluntarul român.

Citește și: Liberia va primi ser experimental din SUA, pentru tratarea bolnavilor de Ebola

Alături de el, în misiunile medicale sunt implicaţi şi alţi români, iar majoritatea locuiesc în Lagos.

„După apariţia epidemiei, există îngrijorare, dar nici unul dintre noi nu a plecat de aici. În cazul unei răspândiri în masă a virusului, misiunea diplomatică a României a comunicat procedurile pe care le avem de urmat. Asta e valabil doar în cazul celor care s-au înregistrat la ambasadă”, spune Gabriel Viţelar.

Copiii, primele victime

Organizaţia pentru care lucrează ca voluntar arădeanul se numeşte Glean Ministries şi are ca ţintă zonele rurale şi populaţia tribală, unde oferă ajutor umanitar, de la cel medical până la cel social şi educaţional. Voluntarii sunt din diferite ţări ale lumii, dar în principal din SUA şi România. Până acum, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, au lucrat aproximativ 20 de români în misiunile organizaţiei, adică medici stomatologi, asistente, tehnicieni, ingineri, dar şi instalatori sau tâmplari.

„Misiunile medicale se desfăşoară în funcţie de buget. Am reuşit să aducem un autobuz din SUA şi să-l convertim într-un spital mobil. Medicii sunt angajaţi de către organizaţia non-profit, iar medicii stomatologi sunt voluntari mai ales din România. Mergem pentru a acorda asistenţă medicală în zonele în care oamenii n-au văzut doctor în viaţa lor şi unde vieţi de copii sunt pierdute sau distruse doar pentru că nu au acces la un tratament care costă uneori echivalentul unui leu românesc”, povesteşte voluntarul român.

El spune că în Africa sistemul medical înseamnă mai mult metodele tradiţionale, tribale, care nu dau însă rezultate, mai ales în cazul viruşilor.

„Succesul misiunilor medicale depinde de o mulţime de factori. Cea mai importantă este resursa financiară, necesară pentru logistică şi medicamente. Poate o să vă şocaţi, dar mulţi bani sunt necesari pentru alte lucruri, cum ar fi plata translatorilor sau plata oficialilor, care ne pun beţe în roate chiar dacă oferim servicii gratuite conaţionalilor”, susţine Gabriel Viţelar.

Până acum, organizaţia din care face parte arădeanul nu s-a confruntat cu Ebola şi nici nu e pregătită logistic pentru a ajuta oameni infectaţi. Voluntarii sunt implicaţi şi în activităţile sociale, pentru că spun că nu pot sta deoparte când văd sărăcia cruntă, care ucide copii. „Situaţia e tragică adesea. De exemplu, în Africa vezi mame care îşi sacrifică un copil pentru a supravieţui celălalt. O femeie care are doi copii şi mijloace de a întreţine doar unul va face acest gest de cele mai multe ori. Îşi lasă copilul să moară, dar îi dă o şansă celuilalt. Astfel de imagini nu au cum să-ţi dispară din minte vreodată”, spune arădeanul.

Voluntarii încearcă să-i înveţe pe africani să se autosusţină, să-şi procure singuri mâncarea, acolo unde este posibil acest lucru. „Desfăşurăm şi programe sociale după modelul «dă-le undiţă şi învaţă-i să prindă peştele». Dar în ţări precum Liberia, nu prea poţi să te aştepţi la rezultate. Ultima oară când am fost acolo era un dezastru greu de descris”, spune inginerul român.

Ebola, urgenţă naţională

Mulţumită unor oameni care sprijină financiar organizaţia umanitară, dar şi voluntarilor care îşi riscă adesea viaţa în Africa, multe familii au fost salvate de la astfel de situaţii.

„Voluntarii se autosusţin pe perioada fiecărei misiuni, care durează săptămâni la rând. Iar costurile nu sunt
mici, ajung la echivalentul a 3.000 de euro într-o lună pentru un voluntar. Dar treaba merge şi aşa, iar datorită acestor oameni există o rază de speranţă pentru oameni care trăiesc de pe o zi pe alta în vaste zone africane, în care civilizaţia nu se ştie dacă va ajunge vreodată”, încheie românul.

Preşedintele nigerian, Goodluck Jonathan, a anunţat, vineri, că lupta cu virusul mortal Ebola, care a provocat deja decese şi mai multe îmbolnăviri, a devenit „o urgenţă naţională”. „Controlul şi oprirea virusului Ebola în Nigeria este o urgenţă naţională”, declara preşedintele, citat într-un comunicat.

El a aprobat un plan special de intervenţie şi deblocarea sumei de 1,9 miliarde de naira (11,67 de milioane de dolari) pentru a combate epidemia de Ebola în ţara sa, cea mai populată din Africa.

Cele mai citite

PNL l-a demis pe șeful filialei Timiș, Alin Nica, pe motiv că se opune alianței cu PSD

Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al filialei PNL Timiș, în urma unei ședințe care s-a desfășurat în ziua de 26...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă