12.8 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSănătateTârgoviştenii sunt invitaţi la table

Târgoviştenii sunt invitaţi la table

Pasionaţii de table pot face bani frumoşi la sfârşitul aceste săptămâni. Doar două condiţii trebuie îndeplinite- să se înscrie la la concurs şi să aibă mână bună.

Locul de întâlnire al amatorilor şi profesioniştilor din table este Parcul Mitropoliei din Târgovişte- sâmbătă şi duminică.  Trofeul Ciucaş la Table 2014 este organizat, în sistem open, sub egida Federaţiei Române de Table.

 

Premiile sunt în valoare de 700 EURO. Astfel, câştigătorul turneului pleacă acasă cu 400 de euro, locul doi- 200 de euro şi locul trei- 100 de euro.

Înscrierile se fac pe baza unei taxe de 20 lei achitate la faţa locului, sâmbătă, după ora 11.00. Doar 256 de locuri disponibile pe tabloul de concurs de la Târgovişte.

Se pot pre-rezerva locuri şi pe e-mail (nume complet, telefon) la adresa tableinromania@gmail.com, însă taxa de înscriere se achită doar în Parcului Mitropoliei. Se pot înscrie doar persoanele majore. Programul competitiei va fi stabilit în funcţie de numărul participanţilor şi de ordinea înscrierilor pe tablou, iar marea finală este programată duminică seară.

 

Prima etapă a turneului  s-a desfăşurat în iunie, la Braşov, iar ultima etapă a Trofeului Ciucaş la Table 2014 se va desfăşura la sfârşitul lunii august la Ploieşti.

Cele mai citite

Compania de RCA a statului promisă de un an nu este nici acum înființată

După falimentul Euroins din martie 2023, ASF promitea măsuri mai dure pentru jucătorii din piață și înființarea unei companii românești de stat care să...

Portugalia cultivă tone de canabis medical pentru export

În 2023, Portugalia a exportat 11 tone de canabis, dar doar 17 kg au fost vândute în interiorul granițelor sale. Pacienții recurg în continuare...

Oamenii legii au reținut peste 1.000 de permise în ultimele 24 de ore, 15 pentru consum de droguri

Sâmbătă, 20 aprilie 2024, Ministerul Afacerilor Interne a raportat intervenția la un număr de 4.238 de evenimente, dintre care 2.762 au fost dedicate menținerii...
Ultima oră
Pe aceeași temă