14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialTOP Cele mai spectaculoase Cupe Mondiale din istorie 1930-2010 FOTO

TOP Cele mai spectaculoase Cupe Mondiale din istorie 1930-2010 FOTO

Cupa Mondială, desfășurată între 12 iunie – 13 iulie, va fi un turneu în care se va da o luptă, nu doar între echipe, ci și între tendințe ale fotbalului, spectacol total, cu goluri cât mai multe, pe de o parte și pe de alta jocul tactic. Dacă în trecut la turneele de Cupă Mondială se înscriau chiar și 5-6 goluri pe meci, la ultimele ediții media a ajuns aproape de 2.

Un top al celor mai spectaculoase Mondiale din istorie este cel al Cupelor Mondiale ordonate în funcție de media de goluri pe meci. Astfel dacă la Mondialul din 1954 echipele reușeau să fie cele mai eficiente, marcând aproximativ 5,4 goluri pe meci, la ultimele două ediții media a fost de aproape 2,3 goluri pe meci.

Vezi în imaginile de mai sus un top al celor mai spectaculoase mondiale în funcție de media de goluri pe meci. De asemeni, află care au fost țările cu cele mai multe goluri înscrise, respectiv golgheterii celor 19 ediții de Cupă Mondială desfășurate până acum.

Câteva cifre de interes pentru iubitorii fotbalului

În cele 19 ediții de CM s-au înscris nu mai puțin de 2208 goluri și s-au jucat 772 meciuri.

Țările care au marcat cele mai multe goluri într-o ediție de CM sunt: Brazilia (2002, 1970, 1962, 1950), Germania (2010, 2006, 1990), Franța (1998, 1982, 1958), Argentina (1986, 1978, 1930), Ungaria (1954, 1938), Suedia (1994), Polonia (1974), Portugalia (1966).

La fiecare ediție a fost câte un golgheter diferit, astfel că până acum sunt 19 golgheteri (numărul ar putea fi mai mare dacă se iau în considerare și marcatorii care au fost la egalitate de goluri).

 

 

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă