10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyle19 nume noi la Săgeata, dar ambiţii uriaşe

19 nume noi la Săgeata, dar ambiţii uriaşe

După nouă meciuri fără eşec în amicale, Săgeata vrea să continue seria pozitivă şi în oficiale.

Săgeata Năvodari se află în fața unui nou început. „Suntem în faţa unui proiect frumos şi ambiţios şi dorim să începem cât mai bine acest campionat. Avem 19 jucători noi şi vor putea apărea probleme de omogenitate dar am încredere că ne putem îndeplini obiectivele, oricât de îndrăzneţe ar fi ele. Suntem optimişti în privinţa acestui sezon şi ne dorim să câştigăm fiecare meci şi să aducem cât mai multi suporteri la stadion”, a declarat, ieri, tehnicianul Cătălin Anghel încercând o radiografie a momentului în care se află echipa sa. Imposibil de bătut în amicale, cu opt jucători străini în lot şi o mulţime de pariuri, echipa din Năvodari trebuie să ia un start lansat într-o competiţie care se va întinde pe 32 de etape, în condiţiile în care nu se vor înregistra abandonuri.

Pentru asta s-au investit bani grei în infrastructură şi lot, iar managerii şi antreorii au făcut eforturi să păstreze cât mai mulţi dintre oamenii de anul trecut în lot. Guerra, Vezan, Deletic, Bărbulescu şi Chiţu vor trebui să fie profesori pentru Ganea, Bruno, Eloy şi Gorovei, iar dacă experienţa va fi îmbinată cu tinereţea, Săgeata nu poate rata promovarea.

Lotul de jucători este următorul: Călin Albuţ, Vlad Gordin, Octavian Ormenişan – portari, Marian Cârjă, Duşan Dunjic (sârb), Florin Pătraşcu, Ionuţ Usru, Răzvan Damian, Eddy Simon Năstase, Brono Morgan Bravim (brazilian), Alexandru Iloie – fundaşi, Apostol Muzac, Ovidiu Vezan, Valentin Bărbulescu, Vagner Amacio Rodrigues (brazilian), Jose Cervera Hernandes (spaniol), Daniel Stana, Alexandru Vieru, Miloş Deletic (sârb) – mijlocaşi, Cristian Ganea, Alexander Srdic (sârb), Jose Emilio Guerra (spaniol), Marian Chiţu, Răzvan Gorovei şi Eloy Igor Rodrigues (brazilian) – atacanţi.

Cele mai citite

NAMI Beach Club & More – o experiență exclusivă de vară, oferită de Radisson Blu Hotel Bucharest, în inima orașului – se va deschide...

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o nouă destinație de vară, care urmează să își deschidă...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă