17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăLifestyleAbia eliberat din pușcărie, Mihai Stoica e reangajat la Steaua. Cu ce...

Abia eliberat din pușcărie, Mihai Stoica e reangajat la Steaua. Cu ce se va ocupa

Mihai Stoica, recent eliberat din penitenciar, a declarat la Digi 24 că va lucra din nou pentru echipa de fotbal Steaua.

Stoica a precizat că va avea funcția de director sportiv. "Sub nicio formă nu mă voi ocupa de transferuri", a promis Mihai Stoica.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...

CSAT trebuie să-i aprobe lui Iohannis încă o factură pentru candidatura la NATO

Ilustrație: Marian Avramescu Consiliul Superior de Apărare a Țării (CSAT) va trebui să-i aprobe președintelui Klaus Werner Iohannis decontarea probabil a ultimei facturi sau...

Ce spune Mugur Isărescu despre un nou mandat la BNR. Este cel mai longeviv guvernator din lume

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că în cazul în care i se va propune de către Parlament un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă