15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăLifestyleAcademia Hagi, un pas înapoi ca rezultate, unul înainte ca valoare

Academia Hagi, un pas înapoi ca rezultate, unul înainte ca valoare

Sezonul 2014 s-a încheiat cu doar un titlu la primele trei categorii de vârstă pentru fotbaliştii de la Academia Hagi. Anul trecut, FC Viitorul, formaţia Academiei de fotbal Gheorghe Hagi, a reuşit o performanţă istorică: titlul de campioană la juniori A, B şi C. Investiţiile masive şi planul pe termen lung al fostului mare internaţional păreau să fi ajuns la maturitate, numai că anul acesta n-a mai fost perfect, cele mai importante categorii aducând doar un titlu şi două medalii de bronz. Sportiv, Academia a progresat, într-un fotbal tot mai sărac, cum este cel constănţean, dar ca rezultate a regresat, iar conducerea administrativă admite că, înaintea celui de-al cincilea an de la înfiinţare, performanţele de anul trecut sunt, în fapt, anomalia.

„Proiectul nostru va ajunge la maturitate abia anul viitor, când se încheie ciclul de cinci ani pe care ni l-am propus. Nu vreau să par subiectiv, dar pentru noi, cel mai important troifeu, este cel de la juniori 1, acolo unde am ieşit campioni trei ani la rând şi o categorie unde se văd exact valoarea copiilor şi limitele unui proiect. Avem două medalii de bronz la juniori B şi C, şi absolut toate echipele noastre au urcat pe podium anul acesta, fapt care arată că încă suntem în fruntea fotbalului juvenil românesc, în ciuda tuturor problemelor care există”, ne-a declarat Paul Peniu, directorul Academiei.

De fapt, regresul în rezultate al Academiei ţine şi de sistemul de desfăşurare a Campionatului Naţional, un meci prost sau unul bun însemnând practic aur sau bronz când vine vorba de medalii. Duşman a rămas Dinamo, exact ca anul trecut, iar preşedintele constănţean vede în formaţia alb-roşie viitorul club dominant la nivel juvenil. „Dinamoviştii sunt câini, nişte pitbulli, iar această atitudine uimeşte şi trezeşte un sentiment deosebit când îi vezi jucând. Numai numele Dinamo atrage mai mulţi copii decât sperăm noi să aducem aici, iar interesul crescând al investitorilor de la echipa mare pentru sectorul juvenil va transforma această echipă în noua forţă. Bineînţeles, după noi”, susţine Peniu.

Ce își propune

Anul viitor, Academia îşi propune aceleaşi rezultate „deşi la nivel zonal au apărut echipe interesante ca Performer Constanţa şi ACS Farul Constanţa”, dar va trebui să treacă peste o problemă devenită cronică: juniorii mari fac pasul prea repede către seniori iar loturile din sezonul viitor vor fi, la toate categoriile, cu un an mai mici ca vârstă, fapt care poate duce la rezultate mai puţin fericite.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...

VIDEO. Accident pe podul Basarab din București. S-a răsturnat o mașină în care se aflau șapte femei

Accident petrecut duminică seară pe Podul Basarab din Capitală. Incidentul a provocat aglomerație în zonă. O mașină în care se aflau șapte femei s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă