16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleAFC Rapid a învins CS Cadet cu 6-2 în ultimul meci din...

AFC Rapid a învins CS Cadet cu 6-2 în ultimul meci din acest an. Incidente cu Jandarmeria la peluza a doua

AFC Rapid a terminat neînvinsă sezonul de toamnă-iarnă, impunându-se cu 6-2 în fața CS Cadet, echipă aflată pe ultimul loc în clasamentul Ligii a 5-a.

Suporterii rapidiști prezenți în tribunele din Giulești au stat cu sufletul la gură, după ce, până în minutul 35 al primei reprize, echipa lor a fost condusă cu 1-0. Apoi, în ciuda jocului împleticit, aproape fără pase, băieții antrenați de Mihai Iosif au reușit să egaleze și apoi să preia conducerea pe tabela de marcaj (figură de stil, pentru că tabele de pe Giulești nu este pornită).

A doua repriză a fost caracterizată de același joc dezlânat, însă în cele din urmă AFC Rapid a reușit să termine meciu cu scorul final de 6-2. Așteptările suporterilor au fost oarceum înșelate, pentru că în meciul din tur scorul fusese 12-2, însă totul e bine când se termină cu bine.

Din cauza faptului că agenții de pază nu au controlat pe nimeni, nici măcar superficial, la intrarea în stadion, la tribuna a doua au ajuns suporteri cu petarde, pe care le-au detonat în timpul meciului. În cele din urmă, a intervenit Jandarmeria și lucrurile s-au calmat, însă din cauza unor suporteri inconștieți meciul a fost cât pe ce să fie întrerupt.

Returul Ligii a 5-a al Asociației Municipale de Fotbal București se va relua la anul, în martie. Când dă ștevia, așa cum se spune în popor. 

Cele mai citite

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă