20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleAlarmă falsă de INCENDIU la Arena Naţională. Ce eveniment se derula în...

Alarmă falsă de INCENDIU la Arena Naţională. Ce eveniment se derula în acel moment

O alarmă falsă de incendiu s-a declanșat, duminică seară, la Arena Națională din București.

În acel moment, pe stadion se desfășura conferinţa de presă a antrenorului secund al echipei Steaua, Nicolae Dică, susţinută la finalul meciului cu Pandurii Târgu Jiu, informează Mediafax. Partida se încheiase cu scorul de  1-1.

Nicolae Dică făcea declaraţii legate de jocul cu Pandurii, în momentul în care la staţia de amplificare a stadionului şi în toate încăperile de la Arena Naţională s-a auzit un mesaj în limba spaniolă, prin care se anunţa: "Aceasta este o alarmă de incendiu".

Conferinţa de presă a fost întreruptă aproximativ 20 de secunde, după care a continuat, constatându-se că alarma era falsă. Alarma s-a declanşat după ce o persoană a apăsat din greşeală pe un buton.

O posibilă explicație a existenței unui mesaj de avertizare în limba spaniolă ar putea fi faptul că, în anul 2012, pe Arena Naţională a avut loc finala Ligii Europa, în care s-au întâlnit două echipe spaniole, Atletico Madrid şi Athletic Bilbao.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă