13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleAstra Giurgiu, supercampioana României

Astra Giurgiu, supercampioana României

Astra Giurgiu a câştigat Supercupa României la fotbal, sâmbătă seară, după ce a învins CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), într-un meci disputat în mare parte pe o ploaie torenţială. William De Amorim a marcat singurul gol al partidei (86) şi i-a adus campioanei Astrei a doua Supercupă după cea din 2014.

Astra a fost mai activă în prima repriză, însă nu a reuşit să îşi creeze prea multe ocazii clare de gol. Au fost şuturi expediate peste poartă de Teixeira (7) şi Ioniţă II (27), dar cea mai mare situaţie s-a consumat în minutul 21, când centrarea lui Boudjemaa din lovitură liberă a fost reluată la colţul scurt de Fabricio cu capul, însă Marc a respins în corner, potrivit Agerpres.

Prima parte a meciului a fost marcată şi de o dublă accidentare, în min. 28, când Păun şi Lung jr s-au ciocnit la un duel aerian, iar extrema clujeană a evoluat cu un bandaj pe cap, în timp ce goalkeeper-ul a fost schimbat la pauză. În repriza a doua, CFR a fost mai insistentă, iar Gavrilaş a fost solicitat de un şut al lui Bud (46) şi o minge trimisă cu capul de Lopez (48). Astra a avut o singură oportunitate, prin Teixeira (80), cu capul. CFR a mai creat pericol la poarta lui Gavrilaş, prin Guima (77) şi Juan Carlos (86).

La meci au asistat noul selecţioner al naţionalei României, germanul Christoph Daum, secundul său, Rudi Verkempinck, precum şi fostul internaţional român Dorinel Munteanu, susceptibil de a fi şi el secund al naţionalei.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă