18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleBourceanu, înapoi la Steaua! Căpitanul revine sub formă de împrumut

Bourceanu, înapoi la Steaua! Căpitanul revine sub formă de împrumut

Steaua dă o nouă lovitură pe piața transferurilor. După ce l-a adus pe Paul Papp de la Chievo, steliștii au reușit să-l readucă în Ghencea, sub formă de împrumut pe Alexandru Bourceanu, fostul căpitan al echipei.

Poate cea mai importantă informație din Liga I din acest week-end vine din Turcia, acolo unde Trabzonspor anunță pe site-ul propriu că a ajuns la o înțelegere cu Steaua pentru a-l împrumuta pe Bourceanu, pentru un sezon, la campioana României.

"Fotbalistul Alexandru Bourceanu a fost împrumutat gratuit pentru sezonul 2014/2015 grupării Steaua Bucureşti", anunță turcii. Presa turcă titrează deja despre plecarea lui Bourceanu, unul dintre foștii oameni de bază de la Trabzon. Cu toate că inițial s-a impus în echipa din prima ligă turcă, stelistul s-a îndepărtat cu timpul de primul 11, un motiv fiind accidentările. 

Costel Gâlcă va primi sub comanda sa poate cel mai important om pe care îl va avea Steaua din acest moment. Cu toate că are concurență la centrul terenului, Bourceanu cu siguranță va redeveni om de bază și poate chiar căpitan al echipei.

Alexandru Bourceanu fusese achiziţionat de Trabzonspor, pentru circa 1,5 milioane euro, în luna februarie a acestui an, de la Steaua. Costel Gâlcă a cerut în repetate rânduri transferuri importante la Steaua, iar eliminarea surprinzătoare din play-off-ul Ligii Campionilor, a accelerat campania de achiziții.

Steaua mai negociază în acest moment și readucerea lui Raul Rusescu, tot sub formă de împrumut, de la Sevilla.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă