13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleCarlo Ancelotti, demis de la Real Madrid. Nicio excepție de la regulă!

Carlo Ancelotti, demis de la Real Madrid. Nicio excepție de la regulă!

Tehnicianul Carlo Anceloti nu o va mai antrena pe Real Madrid din sezonul următor. Italianul va fi demis după ce în acest sezon a ratat toate cele trei trofee majore.

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că antrenorul Carlo Ancelotti nu va mai pregăti formaţia madrilenă în sezonul viitor, conform Mediafax.

“Nu a fost o decizie uşor de luat, dar trebuie să dăm un nou impuls echipei pentru a câştiga noi titluri”, a declarat Perez.

Demiterea lui Carlo Ancelotti confirmă din nou regulă conform căreia la Real Madrid un sezon fără trofee se încheie cu schimbarea antrenorului.

Tehnicianul italian, venit la Real Madrid în 2013, a câştigat în primul sezon “La Decima”, al zecelea trofeu al Ligii Campionilor. În schimb, în acest sezon, Real nu a câştigat niciun titlu major.

Florentino Perez a menţionat că numele succesorului lui Ancelotti va fi cunoscut săptămâna viitoare. “Ar fi ideal să vorbească limba spaniolă”, a spus el.

Citește și Rafa Benitez, favorit să-l înlocuiască pe Ancelotti la Real Madrid

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă