12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăLifestyleCORESPONDENȚĂ. Mai sunt câteva ore până la meciul dintre România și Elveția

CORESPONDENȚĂ. Mai sunt câteva ore până la meciul dintre România și Elveția

Tricolorii trebuie să uite înfrângerea din partida de debut la Euro 2016 contra Franței și să dea totul pe teren pentru un rezultat pozitiv cu Elveția pe Parc de Prince, miercuri seară, de la ora 19.00.

România a arătat un fotbal foate bun cu francezii, cu mici exceptii: Stancu (două ratări imense) sau Vlad Chiriches (nesigur în câteva rânduri în defensivă).

La plusuri, notăm evoluția lui Stanciu, Grigore impecabil în apărare, Tătărușanu a apărat bine, cu o mică excepție la faza primului gol, unde putea să iasă mai decis pe centrare, iar Săpunaru a fost foarte exact în apărare.

La conferința oficială de presă găzduită marți seară pe arena Parc de Prince, selecționerul Iordănescu, alături de Keșeru, Chipciu și Săpunaru au stat de vorba cu ziariștii – povestind cum văd meciul cu echipa elvețiană. Pe chipurile celor patru, se puteau citi foarte ușor concentrarea și nervozitatea înaintea unei asemenea partide, cu mare încărcătură emoțională.

În timpul conferinței, Iordănescu a reacționat dur după ce a fost întrebat de către un jurnalist român cum comentează subiectul Denis Alibec. Vădit iritat, Iordănescu n-a ratat șansa de a-i răspunde foarte dur jurnalistului.

Revenind la meciul cu Elveția, Iordănescu pare tentat să facă două modificări în primul 11 față de duelul contra Franței. Astfel că, în locul lui Adi Popa, la mijloc, ar putea apărea Alex Chipciu, iar în atac, Florin Andone ar putea fi lăsat pe bancă, înlocuit de Claudiu Keșeru.

Iată cum ar putea arăta echipa României miercuri seară:

Romania (4-2-3-1): Tatarusanu – Sapunaru, Chiriches, Grigore, Rat – Pintilii, Hoban – Chipciu, Stanciu, Stancu – Keseru.

De partea ei, Elveția s-a impus greu în fața Albaniei, 1-0, gol marcat repede în minutul 5, după care adversara României a avut și un om în plus pe teren mai bine de o repriză.Chiar și în aceste condiții, elvețienii au arătat lacune în apărare și lipsă de coordonare la mijlocul terenului.

Echipa probabilă a Elveției:

Elvetia (4-2-3-1): Sommer – Lichtsteiner, Schar, Djourou, Rodriguez – Behrami, Xhaka – Shaqiri, Dzemaili, Mehmedi – Seferovic.

România și Elveția se întâlnesc pentru a 13 a oara în istorie. În cele 12 partide desfăşurate până în prezent (din care două meciuri test amical), tricolorii au câştigat de patru ori, au pierdut în 6 rânduri, iar două întâlniri s-au încheiat nedecis, golaverajul  fiind favorabil echipei din Ţara Cantoanelor: 15-13.

Elveția – România începe miercuri seară la ora 19.00 pe Parc de Prince și contează pentru etapa a doua din Grupa A la Euro 2016.

HAI, ROMÂNIA!!!
 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă