15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleCostel Gâlcă, nemulţumit de transferurile Stelei

Costel Gâlcă, nemulţumit de transferurile Stelei

Costel Gâlcă nu este mulţumit de transferurile Stelei. Tehnicianul campioanei a prcizat că şi.a dorit trei jucători, iar la echipă a ajuns unul singur- Nicandro Breeveld.

"O să încercăm să facem performanţă. Îmi doresc jucători care să se încadreze într-un anumit tip de joc. Încercăm cu ce avem. Sper cu jucătorii pe care îi avem să ieşim din grupele Ligii Europa şi să câştigăm şi campionatul. Ne adaptăm la ce avem. Cei din conducere ştiu. S-au adus jucători, dar am spus eu vreodată că i-am adus eu?! Dintre toţi jucătorii care au venit la Steaua, doar Breeveld e cel pe care l-am vrut. Eu am pus pe listă trei jucători", a spus Costel Gâlcă, în cadrul unei conferinţe de presă.

Gâlcă a afirmat că atacantul Valentin Lemnaru a fost cedat înapoi la Universitatea Cluj la solicitarea jucătorului. "Am vorbit cu el, sunt un om direct, respect pe toată lumea. Eu căutam un alt tip de atacant, dar dacă a venit i-am spus că are aceleaşi şanse şi nimic mai mult. I-am spus că, în opinia mea, trebuia să vină un alt tip de atacant, cu mai multă viteză, cu altfel de joc. Imediat după ce s-a accidentat, în ziua următoare el mi-a cerut să plece. După aceea nu ştiu ce s-a întâmplat şi a plecat când a plecat", a completat Gâlcă, potrivit Mediafax.

Tehnicianul stelist nu exclude posibilitatea ca mai mulţi jucători să se transfere. "Lui Szukala i-am spus că mi-aş dori să nu plece cel puţin anul acesta. Au plecat mulţi jucători şi e greu să introduci în grup alt jucător, oricât de bun ar fi el. Tot ce e posibil să mai plece şi alţi jucători. Tănase e de mulţi ani aici, şi-a făcut datoria şi are nevoie de o altă motivaţie şi economică şi pe plan sportiv", a adăugat Gâlcă.

Constantin Gâlcă a negat informaţiile potrivit cărora jucătorii stelişti i-au contestat stilul de lucru după meciul cu FC Viitorul, din etapa a şasea a Ligii I. "Oricine din lot, dacă iese din cuvântul meu, ori ia amendă ori era la un alt club. Comportamentul lor este foarte bun", a explicat Gâlcă.

În afara mijlocaşului Nicandro Breeveld, Steaua i-a mai transferat în această vară pe atacantul Valentin Lemnaru (Universitatea Cluj), care a revenit între timp la gruparea ardeleană, pe fundaşul Srgian Luchin (Botev Plovdiv), pe portarul Giedrius Arlauskis (Rubin Kazan) şi i-a împrumutat, pentru un sezon, pe atacantul Raul Rusescu (FC Sevilla), pe fundaşul Paul Papp (Chievo Verona) şi pe mijlocaşul Alexandru Bourceanu (Trabzonspor).

 

Cele mai citite

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă