15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăLifestyleDinamo riscă excluderea din cupele europene și în sezonul 2016-2017

Dinamo riscă excluderea din cupele europene și în sezonul 2016-2017

FC Dinamo ar putea să rateze participarea în cupele europene și în sezonul 2016-2017, după ce societatea care administrează clubul a ajuns în pericolul de anu ieși din insolvență până la data de 31 mai.

Cererea depusă de administratorul judiciar al SC Dinamo 1948 SA privind ieşirea din insolvenţă a fost respinsă, la 1 aprilie, ca neîntemeiată de Tribunalul Bucureşti. “Respinge ca neîntemeiată cererea de închidere a procedurii insolvenţei debitoarei SC Dinamo 1948 SA. Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 29.04.2015 pentru când se vor cita părţile, creditorii prin BPI”, se arată în soluţia Tribunalului Bucureşti.

Citește și Echipa etapei a 28-a în Liga I: Doar doi steliști în primul 11

Administratorul judiciar Cătălin Dascăl a declarat că Tribunalul Bucureşti se va pronunţa aupra încheierii procedurii după soluţionarea apelului făcut de ANAF. “Planul de reorganizare a fost respectat. Miercuri e un termen de procedură şi sunt chemaţi toţi creditorii. Mi-e greu să cred că miercuri vom face o nouă cerere de ieşire din insolvenţă. Acum e vorba de recursul finanţelor. Asta aşteptăm, nu altceva, apelul finanţelor (n.r. – la hotărârea de confirmare a planului de reorganizare). Apelul lor trebuie să se judece la Curtea de Apel. Mâine, în principal, nu se va întâmpla nimic sub aspectul procedurii. Se va acorda probabil un termen pentru soluţionarea apelului de la Curtea de Apel. Nu avem însă un termen la Curtea de Apel. Instanţa se va pronunţa asupra închiderii procedurii după soluţionarea acestui apel. E o chestiune procedurală. La acest moment se aşteaptă aceste lucru. Nu este o chestine că nu s-a îndeplinit planul sau că nu s-a respectat.”

Dascăl a mai spus că deși speră ca societatea să iasă din insolvență pâbă la 31 mai, nu este sigur că va putea fi respectată această dată.

Directorul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, declara, la 27 martie că o echipă poate participa în ediţia 2016-2017 a cupelor europene dacă iese din insolvenţă până la 31 mai 2015.

Clubul condus de Ionuţ Negoiţă a acoperit în totalitate datoriile istorice la începutul lunii martie, cu două luni mai devreme decât prevedea planul de reorganizare aprobat de către instanţă, pentru a putea participa în sezonul 2016-2017 în cupele europene. În acest sens, la termenul din 25 martie, SC FC Dinamo 1948 SA a solicitat închiderea procedurii de insolvenţă şi reinserţia societăţii în circuitul economic.

Conform planului de reorganizare, SC Dinamo 1948 SA a avut de achitat 3.486.133 de lei, adică 4,48 la sută din suma aferentă masei credale, care se ridica la momentul intrării în insolvenţă la 77.826.649 de lei, aproximativ 17,5 milioane de euro.

Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolvenţă a fost înregistrat în 13 mai 2014, la Tribunalul Bucureşti.

Cele mai citite

Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF. Ghidul poate...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

ANAF a publicat noile reglementări pentru închiriere sau subînchiriere a bunurilor mobile și imobile

ANAF a publicat miercuri Ghidul dedicat persoanelor fizice care realizează venituri din închirierea de bunuri mobile și imobile. Potrivit sursei citate, contribuabilii care obțin venituri...
Ultima oră
Pe aceeași temă