17.8 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăLifestyleEURO 2016. Naționala Portugaliei, așteptată să revină în țară, după victoria de...

EURO 2016. Naționala Portugaliei, așteptată să revină în țară, după victoria de la Paris

UPDATE 14.53: Naționala Portugaliei a ajuns, luni după-amiază, în țară.

———–

Echipa națională de fotbal a Portugaliei este așteptată, luni, să revină în țară, după ce învins Franța în finala Campionatului European și au câștigat EURO 2016, informează Agerpres.

Delegaţia portugheză urmează să sosească în jurul prânzului la Lisabona, după care va fi primită de preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, care le va decerna componenţilor echipei titlul de Comandor al Ordinului de Merit. 

„Suntem cei mai buni din Europa. Am arătat din ce suntem făcuţi: rezistenţi, uniţi, capabili să surmontăm toate dificultăţile. Mâine (luni) vor fi numeroşi portughezi care vor întâmpina selecţionata pe aeroport”, a declarat preşedintele Portugaliei, citat de AFP. 

La rândul său, prim-ministrul Portugaliei, Antonio Costa, a afirmat: „Doar prezenţa în finală a fost o foarte frumoasă recompensă pentru munca realizată de această echipă, dar victoria are o savoare unică. Toţi portughezii o doreau. Noi am înfruntat Franţa în mai multe rânduri în cursul anilor, dar ne-a lipsit de fiecare dată un pic de şansă. Acum, conturile sunt reglate”. 

Luis Figo, fostul căpitan al echipei Portugaliei, a postat pe reţelele de socializare: „CAMPIONII! Voi sunteţi cei mai mari! Felicitări!”.

Jucătorul Cristiano Ronaldo a postat o fotografie, pe pagina sa de Facebook, în care îmbrățișează cupa. „Mi-am dorit întotdeauna să câștigăm acest titlu”, a scris el.

 

 

 

Cele mai citite

O comună bogată din Teleorman toacă banii pe pavele, garduri, gratare în curtea școlii și studii de fezabilitate inutile

Suntem în 2024: campanie electorală, alegeri locale și parlamentare. Val de promisiuni electorale, efervescență, polemici și dezbateri.   Ne-am hotărât să facem un reportaj la...

Ana Maria Pătru a fost achitată definitiv și ȋn al doilea proces intentat de DNA Ploiești. Instanța a concluzionat că ,,Fapta nu există”

Curtea de Apel București a confirmat, pe 14 mai, sentința pronunțată anul trecut de către Tribunalul București, care a declarat-o nevinovată pe Ana Maria...

CFA România: Indicele de Încredere Macroeconomică, în scădere accentuată în aprilie; inflaţia, estimată la 5,73%, în următoarele 12 luni

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România a scăzut cu 12,3 puncte până la valoarea de 47,1, în luna aprilie a acestui...
Ultima oră
Pe aceeași temă