16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăLifestyleFIFA respinge un memoriu incriminatoriu cu privire la organizarea CM

FIFA respinge un memoriu incriminatoriu cu privire la organizarea CM

Comisia de Apel a FIFA a respins ca inadmisibil memoriul înaintat de investigatorul şef Michael Garcia. Memoriul incrimina modul în care s-a acordat dreptul organizării CM 2018 și CM 2022 Rusiei, respectiv Qatarului.

Garcia a contestat raportul Comisiei de Etică a forului mondial, despre care consideră că a fost mult prea "blând" în ceea ce priveşte acordarea drepturilor de organizare a ediţiilor din 2018 şi 2022 ale Cupei Mondiale, conform Mediafax.

Hans-Joachim Eckert, preşedintele Comisiei de Etică a FIFA, a concluzionat că, deşi au existat dovezi de "conduită potenţial problematică" a unor persoane, procesul de candidatură nu a fost compromis.

Garcia a denunţat prezentarea ca fiind eronată şi incompletă şi a sesizat Comisia de Apel a FIFA.

Comisia de Apel a FIFA susţine, în motivarea deciziei, că raportul prezentat de Eckert "nu reprezintă o decizie, astfel încât nu poate accepta apelul".

Cele mai citite

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

Salome Zurabișvili, președintele Georgiei, s-ao opus prin veto legii ‘influenţei străine’

Preşedintele Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că s-a opus prin veto legii criticate a 'influenţei străine', care a suscitat proteste masive în această...

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...
Ultima oră
Pe aceeași temă