15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleFotbal. Tricolorii s-au calificat numai când au câştigat primul meci din preliminarii

Fotbal. Tricolorii s-au calificat numai când au câştigat primul meci din preliminarii

România este gata pentru o nouă campanie de calificare, la Campionatul Mondial din 2018, după dezamăgirea cruntă numită în Franța anul acesta. Tradiția a arătat că atunci când tricolorii au câștigat partida de debut într-o astfel de campanie, echipa s-a calificat. După Revoluţie, o singură dată tricolorii au reuşit să meargă la turneul final, după un alt rezultat decât victoria în partida de debut (la Euro 2008). Prima reprezentativă pare să fi devenit o adevărată specialistă a meciurilor de debut în campaniile pentru Euro, respectiv Mondial. În ultimii 26 de ani, naţionala a reuşit şase calificări  la turneele finale, iar partidele de debut au indicat în mare măsură ce se va întâmpla. Astfel, tricolorii au obţinut în primele partide din preliminarii nouă victorii, două egaluri, şi două înfrângeri. O singură dată, după un meci de debut ratat (egalul cu Bulgaria, de la Craiova, scor 2-2), România a reuşit ulterior să se califice la turneul final.

Iată câteva astfel de reultate ale primelor partide din campaniile de calificare. 

Preliminarii Euro 1992

Scoţia – România 2-1

Rezultat final – locul 3 în grupă, nu ne-am calificat

Preliminarii CM 1994

România – Insulele Feroe 7-0

Rezultat final – locul 1 în grupă, ne-am calificat

Preliminarii Euro 1996

România – Azerbaidjan 3-0

Rezultat final – locul 1 în grupă, ne-am calificat

Preliminarii CM 1998

România – Lituania 3-0

Rezultat final – locul 1 în grupă, ne-am calificat

Preliminarii Euro 2000

România – Liechtenstein 7-0

Rezultat final – locul 1 în grupă, ne-am calificat

Preliminarii CM 2002

România – Lituania 1-0

Rezultat final – locul 2 în grupă, nu ne-am calificat

Preliminarii Euro 2004

Bosnia – România 0-3

Rezultat final – locul 3 în grupă, nu ne-am calificat

Preliminarii CM 2006

România – Finlanda 2-1

Rezultat final – locul 3 în grupă, nu ne-am calificat

Preliminarii Euro 2008

România – Bulgaria 2-2

Rezultat final – locul 1 în grupă, ne-am calificat

Preliminarii CM 2010

România – Lituania 0-3

Rezultat final – locul 5 în grupă, nu ne-am calificat

Preliminarii Euro 2012

România – Albania 1-1

Rezultat final – locul 3 în grupă, nu ne-am calificat

Preliminarii CM 2014

Estonia – România 0-2

Rezultat final – locul 2 în grupă, nu ne-am calificat

Preliminarii Euro 2016

Grecia – România 0-1

Rezultat final – locul 2 în grupă, ne-am calificat

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Zece persoane suspecte de terorism au fost omorâte de armata israeliană în Cisiordania

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a omorât zece persoane şi a arestat alte opt într-un raid asupra taberei Nur-Shams din apropierea oraşului Tulkarm...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă