25.7 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăLifestyleFotbaliştii de la Pandurii vor avea un stadion modern

Fotbaliştii de la Pandurii vor avea un stadion modern

Stadionul Municipal Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, cu o capacitate de 9.200 de locuri, va fi modernizat şi extins la o capacitate de 15.000 de locuri, complet acoperite. Valoarea investiţiei, care va include şi reabilitarea Sălii Sporturilor, este estimată la 15 milioane de euro.

Potrivit site-ul oficial al grupării gorjene, Ministerul Dezvoltării a dat aviz pentru investiţiile care vor fi făcute începând din 2015 pentru modernizarea şi extinderea Stadionului Municipal din Târgu Jiu, termenul de execuţie fiind de 18 luni.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că lucrările care se vor efectua vizează reabilitarea, extinderea şi modernizarea celor mai importante obiective care compun Complexul Sportiv Municipal din Târgu Jiu, respectiv stadionul unde îşi desfăşoară meciurile oficiale echipa Pandurii Târgu Jiu şi Sala Sporturilor unde evoluează cele două echipe de handbal şi baschet ale clubului Energia Pandurii Târgu Jiu.

"La Ministerul Dezvoltării s-a întrunit comisia tehnico-economică interministerială unde am obţinut avizul pentru demararea proiectului reabilitare-modernizare-extindere pentru stadion şi sala sportului. Argumentele noastre sunt foarte solide, avem un complex cultural în care se regăsesc operele lui Constantin Brâncuşi, iar în vecinătatea acestuia trebuie să existe şi un complex sportiv care se va îmbunătăţi pe viitor şi cu un proiect pentru un bazin de înot. Săptămâna viitoare vor fi aprobate de Guvern cele două investiţii, apoi se va licita, iar durata de execuţie va fi de 18 luni", a spus Călinoiu, potrivit Mediafax.

Potrivit aceluiaşi proiect, Sala Sporturilor va avea o capacitate de circa 1.500 de locuri, ca în prezent.

Noul stadion va fi unul la standarde europene, cu toate locurile acoperite şi cu facilităţi pentru parcări, birouri şi un hotel de patru stele cu 40 de camere.

Suprafaţa de joc a stadionului actual va fi păstrată, la fel şi pista de atletism care a fost finalizată anul trecut, însă vor fi demolate tribunele şi anexele.

 

Cele mai citite

Naționala de fotbal feminin a României a învins Bulgaria și este liderul grupei în preliminariile Campionatului European

Echipa națională de fotbal feminin a României a învins la București echipa Bulgariei, cu 1-0, în preliminariile Campionatului European de Fotbal Feminin din 2025. Unicul...

Crește acciza la carburanți. Benzina și motorina se vor scumpi

Acciza la carburanți va crește în România de la data de 1 iulie 2024 ceea ce înseamă că, foarte probabil, prețurile la pompă se...

Există risc de inundații pe 15 râuri din România, avertizează specialiștii de la “Apele Române”

Specialiștii hidrologi din cadrul INHGA au emis o atenționare de Cod galben, valabilă începând de luni, 3 iunie 2024, de la ora 15:00, până...
Ultima oră
Pe aceeași temă