15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăLifestyleFotbalul în insolvență

Fotbalul în insolvență

Datoriile cluburilor din Liga I către terţi (fără cele către stat) au crescut de la 7,7 milioane în 2011 la 18,5 milioane de euro în 2013, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, directorul de licenţiere al FRF, Viorel Duru, care a apreciat drept gravă situaţia financiară a grupărilor, potrivit Mediafax.

Viorel Duru a afirmat că majoritatea cluburilor din România se află în situaţie de insolvenţă, chiar dacă nu oficial. "Majoritatea cluburilor sunt în stare de insolvenţă, dar nu toate şi-au declarat această stare. Situaţia s-a depreciat considerabil în ultimii ani. Datoriile restante au crescut în 2013 faţă de 2011 de două ori şi jumătate. Dacă în 2011, datoriile cumulate la nivelul Ligii I erau de 7,7 milioane de euro, în 2013 au ajuns la 18,5 milioane de euro. Există şi o explicaţie pentru acest lucru: începând din 2008, când România avea un coeficient de ţară bun şi putea prezenta în competiţiile europene cinci sau şase echipe, şapte-opt cluburi din România au explodat piaţa salariilor. Primul care a deschis această cutie a Pandorei a fost Politehnica Timişoara, mă rog, FC Timişoara, că şi-a tot schimbat denumirea. E vorba de AEK Bucureşti, fostă Fulgerul Bragadiru, care s-a mutat la Timişoara şi a luat denumirea de AEK Politehnica Timişoara. Între timp, acest club a intrat în insolvenţă, nu mai participă la nicio competiţie de doi ani de zile şi asta arată că sustenabilitatea salariilor nu a fost asigurată. Urziceni a dispărut, Brăneşti, Otopeni s-au retras şi ele", a afirmat Duru.

În aceste condiţii, o flexibilizare a procesului de licenţiere nu i se pare potrivită lui Duru, care cere înăsprirea controalelor financiare şi sancţionarea cluburilor care intră în insolvenţă. "Nu este oportună flexibilizarea procesului de licenţiere, din contră, în opinia mea, trebuie adâncit controlul financiar. Am să propun introducerea Fair-Play-ului financiar. Se vede clar că un control mai moale duce la monstruozităţi financiare, cum ar fi intrarea în insolvenţă. De aceea şi pentru această chestiune voi propune ca intrarea în insolvenţă să fie sancţionată din punct de vedere sportiv. O să vedem care sunt soluţiile găsite de alte federaţii naţionale. Ştiu că în Anglia, la data intrării în insolvenţă clubul este penalizat cu zece puncte. Poate o fi o soluţie pentru România, în condiţiile în care mă aştept ca tot mai multe cluburi să-şi declare insolvenţa. Procesul de degradare continuă, pentru că noi nu am implementat şi în timpul sezonului, aşa cum face UEFA, controlul financiar", a spus Duru.

Potrivit oficialului FRF, salariile din Liga I ar trebui micşorate pentru ca grupările să reducă din problemele financiare. "În opinia mea, fotbalul nu este bine organizat din punct de vedere al situaţiei economico-financiare. Trebuie o schimbare de mentalitate. Probabil că, în primă fază, restructurarea salariilor, dar mai e nevoie de alte măsuri cum ar fi capitalizarea cluburilor, pentru că în momentul de faţă toate cluburile sunt decapitalizate şi un exemplu este chiar FC Vaslui. Pierderile nete cumulate depăşeau de vreo 50 de ori capitalul social al clubului. Practic nu mai poţi să funcţionezi când nu există o infuzie de capital în cluburile din România", a explicat Duru.

Cele mai citite

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...

Prefect Prahova: Zona din jurul craterului de la Slănic dă semne de stabilizare

La fața locului încă se efectuează măsurători și expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare, afirmă prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu,...

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...
Ultima oră
Pe aceeași temă