8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleFRF îi mulţumeşte lui Piţurcă pentru activitatea la echipa naţională

FRF îi mulţumeşte lui Piţurcă pentru activitatea la echipa naţională

“Mulţumim, Victor Piţucră!”, a scris Federaţia Română de Fotbal pe site-ul official. FRF l-a felicitat pe antrenor "pentru activitatea sa ca selecționer al echipei Naționale și pentru rezultatele obținute alături de tricolori", şi i-a urat  "mult succes în cariera profesională".

FRF i-a dedicat fostului selecţioner un amplu material în care a amintit debutul lui Victor Piţurcă la echipa naţională, pe 19 august 1998, la Oslo, în Norvegia, dar şi finalul carierei, meciul de la Helsinki, de marţi.

Din 1998 și până în prezent, Victor Pițurcă a antrenat prima reprezentativă a României în 84 de meciuri, precizează FRF. În trei mandate, el a reușit două calificări la turnee finale, EURO 2000 și EURO 2008, și îi lasă pe 'tricolori' pe un loc, în grupa actualelor preliminarii, ce le-ar permite o nouă prezență la Campionatul European.

Bilanțul general al selecționerului Victor Pițurcă este unul pozitiv, cu 49 de victorii, 20 de egaluri și 15 înfrângeri. În afara celor două calificări, a mai disputat și un baraj de calificare la Campionatul Mondial, cu Grecia, pierdut însă cu scorul general de 2-4. Procentajul victoriilor obținute de Victor Pițurcă la echipa națională este de 58,3 la sută.

În primul său meci ca selecționer, un amical încheiat la egalitate cu Norvegia (1-1), în 1998 la Oslo, Victor Pițurcă a folosit echipa: Stelea — Dan Petrescu, Bătrânu, G. Popescu, Filipescu — Fl. Petre (Sabău 49), Gâlcă (Lupescu, 48), C. Munteanu (D. Șerban, 76), D. Munteanu — V. Moldovan, Adi Ilie.

Primul jucător care a debutat la echipa națională sub comanda lui Pițurcă a fost Florentin Petre. Acesta a confirmat și a adunat în final 54 de selecții. Victor Pițurcă a folosit în cele 84 de meciuri 178 de jucători.

Al treilea mandat l-a început pe 14 iunie 2011 și l-a încheiat pe 14 octombrie, la meciul cu Finlanda, câștigat de România cu 2-0, în preliminariile EURO 2016. În această perioadă de trei ani și 4 luni, Pițurcă a disputat 34 de meciuri, înregistrând 17 victorii, 10 egaluri și 7 înfrângeri.

Meciuri notabile din al treilea mandat 
12.10.2012: Turcia — România 0-1 (preliminarii CM 2014) 
06.09.2013: România — Ungaria 3-0 (preliminarii CM 2014) 
05.03.2014: România — Argentina 0-0 (amical) 
07.09.2014: Grecia — România 0-1 (preliminarii CE 2016)

Meciuri de tristă amintire din al treilea mandat: 
16.10.2012: România — Olanda 1-4 (preliminarii CM 2014) 
26.03.2013: Olanda — România 4-0 (preliminarii CM 2014) 
10.09.2013: România — Turcia 0-2 (preliminarii CM 2014) 
15.11.2013: Grecia — România 3-1 (play-off CM 2014)

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă