19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleIonel Ganea, dator cu 60.000 de euro la U Cluj

Ionel Ganea, dator cu 60.000 de euro la U Cluj

Ionel Ganea a pierdut procesul cu Universitatea Cluj. Curtea de Apel Suceava îl obligă pe fostul tehnician să restituie ardelenilor 60.000 de euro.

"Curtea de Apel Suceava a dat dreptate clubului Universitatea Cluj într-un litigiu comercial cu fostul antrenor, Ionel Ganea. Instanţa a decis azi, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, faptul că Ionel Ganea, fost antrenor al clubului nostru în perioada februarie 2013 – octombrie 2013, trebuie să returneze suma de 60.000 de euro către FC Universitatea. Conform deciziei Curţii de Apel Suceava, fostul antrenor nu era îndreptăţit să primească respectiva sumă, în condiţiile în care aceasta nu a fost trecută în tabelul definitiv de creanţe", se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al U Cluj.

De asemenea, Curtea de Apel Galaţi a anulat hotărârea Curţii de Apel Cluj care, în primăvara acestuia an, a admis în totalitate o constestaţie a fostului antrenor, repunându-l pe acesta în drepturi.

Aceeaşi sursă precizează că Universitatea Cluj a cerut revizuirea hotărârii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a trimis dosarul spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi. "Instanţa din sudul Moldoveni a decis, astfel, că desfacerea contractului de muncă a lui Ionel Ganea a fost în corcondanţă cu prevederile legale, obligându-l, totodată, pe fostul antrenor să restituie salariile primite în perioada septembrie – decembrie 2013", a adăugat sursa citată

 

Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă