13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăLifestyleIordănescu îi mulțumește lui Lucescu pentru sfaturi

Iordănescu îi mulțumește lui Lucescu pentru sfaturi

Anghel Iordănescu a primit vizita lui Mircea Lucescu, în cantonamentul echipei naționale, înaintea meciului cu Irlanda de Nord. Selecționerul i-a mulțumit tehnicianului de la Șahtior Donețk pentru sfaturi.

"Îi mulţumesc lui Mircea Lucescu pentru că acceptat invitaţia mea şi a venit, ieri, în cantonamentul echipei naţionale. Am făcut apel la el pentru că este unul dintre oamenii care puteau să fie în locul meu aici şi am văzut că s-a bucurat că am apelat la el. I-a făcut plăcere să îi cunoască pe jucători şi la final a avut şi un mesaj prin care i-a încurajat pe «tricolori». De asemenea, am avut şi eu o discuţie de ordin profesional cu Mircea Lucescu, despre jocul Irlandei de Nord, despre jocul nostru, am vorbit ca între antrenori", a spus Iordănescu, conform Mediafax.

De asemenea, fundaşul Răzvan Raţ a menţionat că vizita lui Mircea Lucescu în cantonamentul echipei naţionale a fost una mobilizatoare înaintea partidei de vineri. "Nea Mircea Lucescu ne-a spus că jucătorii români au o abilitate tehnică deosebită faţă de ceilalţi. Şi că noi putem să învingem Irlanda de Nord prin inteligenţă şi abilitate tehnică. A încercat să ne insufle puţin din vasta sa experienţă ca să avem încredere că putem să obţinem un rezultat bun care să ne aducă aproape de calificare", a adăugat Raţ.

Tehnicianul formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, i-a vizitat, miercuri, pe jucătorii echipei naţionale, în cantonamentul de la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.

Lucescu a discutat mai întâi cu selecţionerul Anghel Iordănescu, după care a mers în sala de mese să-i încurajeze pe "tricolori" înaintea meciului cu Irlanda de Nord.

Partida România – Irlanda de Nord, din etapa a patra a grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2016, se va disputa vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă