10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleLiga Europa: Petrolul și CFR luptă pentru calificarea în turul trei preliminar

Liga Europa: Petrolul și CFR luptă pentru calificarea în turul trei preliminar

Petrolul și CFR Cluj joacă, joi seară, meciurile decisive din turul al doilea preliminar al Ligii Europa. Ambele vor evolua în deplasare, Petrolul în Albania, cu Flamurtari, de la ora 20.00, iar CFR în Serbia, cu FK Jagodina, de la 21.30.

Petrolul are cele mai mari șanse să ajungă în următoarea etapă a preliminariilor, având în vedere că a învins cu 2-0, la Ploiești, prin golurile lui Nepomuceno (77) și Tamuz (84). Însă Petrolul este și echipa care va avea adversarul mai dificil în următoarea rundă. Dacă va trece de Flamurtari, Petrolul va întâlni Viktoria Plzen, locul 2 în sezonul precedent în Cehia. 

CFR Cluj a avut o partidă mult mai echilibrată cu sârbii de la FK Jagodina, partida tur, de pe Cluj Arena, terminându-se 0-0. Cu toate că lotul sârbilor valorează sub 50% din echipa ardelenilor, Jagodina s-a dovedit a fi un adversar destul de dificil. În cazul în care trece mai departe, CFR urmează să dea piept cel mai probabil cu Dinamo Minsk, o echipă de asemeni mai slab cotată față de cea a clujenilor.

 

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă