12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleLiga I: FC Rapid, prima victorie în ultimii 10 ani, la Brașov....

Liga I: FC Rapid, prima victorie în ultimii 10 ani, la Brașov. Șanse la evitarea retrogradării

FC Rapid a înregistrat o victorie uriașă în lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce a învins cu 2-1 FC Brașov, în cadrul etapei a 28-a a Ligii I.

Rapid a obținut prima sa victorie în ultimii zece ani, sub Tâmpa, după un meci cu final dramatic. Mai exact, ultima victorie a giuleștenilor, în deplasare la Brașov, a fost un 1-0 din 22 aprilie 2005. 

Nu mai puțin de două penaltiuri dar și o lovitură indirectă din careu s-au acordat în acest meci. Brașov a irosit șansa de a deschide scorul, în minutul 6, atunci când Constantinescu a ratat un penalti. Drept urmare, în minutul 20, a urmat replica Rapidului, care a marcat prin Meulens. Giuleștenii nu au reușit să intre la pauză în avantaj, ei primind golul egalizator în minutele de prelungire ale primei reprize, atunci când Novakovici și-a trecut numele pe tabela de marcaj.

Tot Novakovici a fost și demonul Brașovului, el faultându-l pe Daniel Niculae, în careu, în minutul 80. Săpunaru a transformat lovitura de la 11 metri, iar Rapidul a stabilit astfel scorul final.

După această victorie, FC Rapid a egalat-o pe Brașov în clasamentul Ligii I, cu 28 puncte, cu 1 punct sub linia retrogradării. Rapid a urcat pe locul 14, sub Brașov.

Citește și Liga I rezultate etapa a 28-a: Victorii pentru Steaua și Târgu Mureș

Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă