13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleLiga I: Scoruri de miuță într-un campionat dominat de instabilitate

Liga I: Scoruri de miuță într-un campionat dominat de instabilitate

Ultima etapă a Ligii I i-a asigurat pe suporteri de două lucruri. Partea bună este că lupta pentru retrogradare va fi un real spectacol, în timp ce un aspect negativ este faptul instabilitatea echipelor va afecta în continuare foarte mult competitivitatea.

Etapa a 17-a a Ligii I a adus două scoruri care pe cât de radicale par, tot pe atât de mult ele au fost influențate de situațiile de instabilitate de la echipe. Așa-zisa „haită” din Ștefan cel Mare a fost împrăștiată de către Astra Giurgiu, chiar de ziua lui Ionel Dănciulescu. Proaspăt numit tehnician al lui Dinamo, după plecarea lui Stoican, Dănciulescu a primit „cadou”, la aniversarea celor 38 de ani, o înfrângere cu 6-1. Pentru a doua oară, în istoria sa, Dinamo a primit 6 goluri.

„E o umilință pentru ceea ce înseamnă Dinamo… Îmi pare sincer rău, îmi cer scuze pentru acest eșec. Eram destul de încrezător, mai ales că veneam după două partide bune. Nu credeam că poate ieși chiar așa urât. Mi-e și rușine să spun scorul final” a fost declarația de după meci a lui Dănciulescu. El își păstrează însă încrederea în elevii săi și spune că de acum ceea ce va conta va fi doar meciul din Cupa Ligii, din 13 septembrie, cu U Cluj.

Chiar și cu o situație financiară incertă, Dinamo a dat semnale, în debutul acestui campionat, că ar putea rezista în topul clasamentului, așa cum a făcut-o și anul trecut. Totuși problemele s-au agravat iar cele doar 4 puncte câștigate de Stoican în ultimele sale 5 etape ca antrenor al „câinilor” sunt cât se poate de grăitoare. Numirea lui Dănciulescu la cârma echipei a mai adus alte 4 puncte în ultimele 3 etape, însă eșecul din fața Astrei ar putea fi începutul unui declin prelungit în Ștefan cel Mare. Cu toate că în ceea ce privește ieșirea din insolvență clubul a făcut pași importanți, lipsa unor investiții adevărate pentru a consolida echipa și pentru a-i oferi stabilitate pe termen lung va muta focusul echipei de la o luptă pentru cupe europene, la una pentru salvarea de la retrogradare. După încheierea turului, Dinamo a coborât pe locul 8 în campionat.

FC Dinamo rămâne însă una dintre echipele care încă mai pot spera că lucrurile se vor îndrepta, având cu 8 puncte peste locul 13, primul care duce la retrogradare. O situație mai dificilă este la Ceahlăul, echipă care a înregistrat a doua umilință din etapa a 17-a a Ligii I. Învinși cu 6-0, pe teren propriu, de către Universitatea Cluj, nemțenii mai pot spera doar că în retur vor reuși să iasă de la retrogradare. Ceahlăul este echipa care a schimbat prima antrenorul, după doar primele 2 etape. Însă ceea ce atunci părea a fi doar un vis urât (2 înfrângeri consecutive la scor), de care echipa a scăpat o dată cu înlocuirea tehnicianului, a revenit sub forma unui adevărat coșmar. Cu președintele onorific, primarul Gheorghe Ștefan, arestat și cu probleme financiare acumulate de-a lungul a mai multor luni, clubul a intrat și el în rândul celor care adună frustrări și totodată incertitudini cu privire la viitor.

Cu patroni sau acționari în arest, cu sursele de finanțare restrânse, nu există club din primul eșalon care să nu aibă probleme. Astfel că modul radical în care Steaua domină campionatul ține mai de grabă de situația celorlalte echipe decât de ceea ce se întâmplă în propria curte. Singura mare cumpănă a clubului din Ghencea rămâne redobândirea dreptului de proprietate asupra mărcii Steaua, pierdută în instanță, săptămâna trecută.

Cu astfel de echipe, măcinate de instabilitate, Liga 1 pierde pe plan competitiv, iar singurul spectacol care mai există este unul grotesc, în cea de a doua jumătate a clasamentului, acolo unde lupta pentru salvarea de la retrogradare seamănă cu cea pentru supraviețuire a pasagerilor Titanicului.

Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă