19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleLive Text Steaua - Ludogoreț: 1-0. Chipciu a marcat în minutul 88!

Live Text Steaua – Ludogoreț: 1-0. Chipciu a marcat în minutul 88!

Steaua joacă marți, de la ora 21.45, împotriva echipei Ludogoreț Razgrad, în primul tur al play-off-ului Ligii Campionilor. “Vulturii”, după cum este cunoscută campioana Bulgariei, reprezintă cea mai periculoasă echipă înaintâlnită de roș-albaștri în preliminariile Ligii în ultimii doi ani.

Steaua – Ludogoreț este transmis în format live text, pe romanialibera.ro, de la ora 21.45

Steaua își joacă în dubla cu Ludogoreț șansa calificării în grupele Ligii Campionilor. Dincolo de un duel așteptat cu sufletul la gură de milioane de fani din cele două țări, calificarea în grupele celei mai râvnite competiții de fotbal din lume reprezintă o afacere de peste 20 milioane euro pentru steliști.

Aparent favorită a întâlnirii, Steaua va de piept cu cea mai puternică adversară pe care a întâlnit-o în preliminariile Ligii în ultimii ani. Dacă anul trecut, când Steaua avea o echipă chiar mai valoroasă decât în prezent, s-a calificat cu emoții în dubla cu Legia Varșovia, de această dată, adversarul este unul cu mult peste campioana Poloniei de la acea dată. Ludogoreț, al cărei lot valorează în prezent 36 milioane euro, cu circa 3 milioane peste Steaua, are, la fel ca și campioana României, individualități în echipă, care pot face diferența în orice moment.

Ludogoreț îi poate fura Stelei accesul în grupele Ligii

Văzută de mulți dintre oamenii de fotbal din România drept o adversară fără experiență în Europa, Ludogreț tinde să fie subestimată, motiv pentru care Gâlcă ar putea rata grupele în acest an, în cazul în care va trata cu superficialitate dubla manșă.

Ludogreț este clubul care a eliminat-o pe Lazio Roma în șaisprezecimile Ligii Europa, anul trecut și este de asemeni o echipă care a demonstrat că poate ține de scor în turul trei preliminar al Ligii Campionilor din acest an. După 0-0 acasă cu Partizan Belgrad (echipă mult peste fosta adversară a Stelei, Aktobe), bulgarii au condus cu 2-0 în delasare, însă au primit imediat 2 goluri, astfel că la finalul primei reprize scorul a fost 2-2. În repriza secundă, în schimb, Ludogoreț a reușit să facă față cu brio adversarilor și s-a calificat în play-off fără ca măcar să fie nevoită să câștige partida.

Gâlcă a declarat că este încrezător în elevii săi și că își dorește ca echipa să fie foarte agresivă și să înscrie goluri, “nu un gol”. Declarația sa poate fi un semnal de atac împotriva bulgarilor sau poate chiar semnala unele temeri ale steliștilor. În condițiile în care Ludogoreț este o echipă care înscrie când are ocazia (prin jucători ca Marcelinho sau Bezjak – dacă va fi titular, sau mai nou Hamza), steliștii nu pot mai pot spera decât să înscrie mai mult decât adversarii.

Echipe probabile

Steaua: Arlauskis – Prepelita, Szukala, Varela, Latovlevici – Breeveld, Sanmartean – Adi Popa, Stanciu, Chipciu – Keseru

Ludogoreț: Stoianov – Caricara, A. Alexandrov, Moti, Angulo – Dyakov, Zlatinski – M. Alexandrov, Marcelinho, Misidjan – Bezjak

Steaua – 33,15 milioane euro

Ludogoreț – 36 milioane

Steaua – cotă de 2.15 la victorie

Ludogoreț – cotă de 3.40 – victorie.

Cele mai citite

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă