16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăLifestyleLupte de stradă între suporteri, în Peru. Un mort și mai mulți...

Lupte de stradă între suporteri, în Peru. Un mort și mai mulți răniți!

Rivalitatea dintre suporteri a degenerat, în Peru, într-un adevărat război cu bâte și pistoale la ultima etapă din prima ligă. În urma confruntărilor un suporter a decedat.

Fotbalul din Peru a fost umbrit de violențele de la ultimul meci din prima ligă, dintre echipele Universitario Deportes şi San Martin. Galerii rivale ale oaspeților de la Universitario, respectiv ale unei alte echipe locale, care evoluează în liga secundă, s-au luptat cu pietre, bastoane şi arme de foc în cartierul San Miguel din oraşul Callao.

Un suporter în vârstă de doar 21 de ani și-a pierdut viața după ce a fost împuşcat. Poliția peruană a arestat, în urma incidentelor, şase persoane suspectate pentru moartea tânărului.

Incidentele au izbucnit în momentul în care suporterii echipei Universitario Deportes au părăsit stadionul Miguel Grau din Callao, după ce au învins formaţia San Martin, într-un meci de primă ligă. Fanii oaspeților au fost întâmpinați de suporterii echipei Sport Boys, din liga a doua, iar incidentul a degenerat într-o luptă de stradă.

Violențele între suporteri, în fotbalul din America de Sud, reprezintă un fenomen în combaterea căruia forurile continentale întâmpină mari dificultăți. De la începutul acestui an mai multe persoane au decedat în confruntările dintre suporterii echipelor rivale. 

Cele mai citite

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează dar pacientul rămâne internat în spital, au anunțat, duminică, 12 mai 2024, atât conducerea spitalului cât și ministrul...

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate protestează luni pentru o reformă fiscală urgentă

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate cer o reformă fiscală urgentă. BNS anunţă că luni, 13 mai 2024, va organiza un...
Ultima oră
Pe aceeași temă