19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleManchester United, cel mai valoros club din lume, cotat la 2,65 miliarde...

Manchester United, cel mai valoros club din lume, cotat la 2,65 miliarde euro

Manchester United scrie din istorie, după un sezon catastrofal, în care a încheiat doar pe locul 7 în Premier League. Legendarul club britanic a crescut în ultimul timp la bursa din New York, acolo unde este listat, astfel că în prezent valorează nu mai puțin de 2,65 miliarde euro.

United trece poate prin cea mai bună situația financiară a sa din ultimii ani, contractele de sponsorizare încheiate în ultimul timp, dar și schimbările care au avut loc, inclusiv numirea lui Van Gaal ca antrenor principal, regăsindu-se în creșteri ale acțiunilor ale acestui club la bursă. După perioada de vârf din era Ferguson, când o acțiune a clubului valora 19 dolari, anul trecut acestea au scăzut la 14 dolari, ca în vara lui 2014 să urce la un nou maxim istoric, aproximativ 19,5 dolari. United a depășit-o pe Real Madrid în topul celor mai valoroase cluburi de fotbal din lume cu circa 100 milioane euro, potrivit Forbes.

Semnele de însănătoșire pentru gruparea britanică au venit o dată cu semnarea unor noi contracte de sponsorizare, record în lumea fotbalului. Astfel sponsorul tehnic a devenit adidas, cu un contract de 88,4 milioane euro anual, timp de zece ani. În plus "diavolii roșii" i-au adus pe cei de la Chevrolet pe propriile tricouri, în schimbul unei sume de circa 64,4 milioane euro anual. În total Manchester are contracte de sponsorizare în valoare de 182,3 milioane euro anual. Totuși clubul are și o datorie de jumătate de miliard de euro.

Dincolo de aspectul financiar, clubul deținut de frații americani Glazer a suferit mai multe modificări importante, care au crescut încrederea investitorilor în acest brand. Numirea lui Van Gaal în locul lui Moyes, pe banca tehnică, a fost cea mai importantă dintre ele. Tehnicianul olandez este cunoscut drept omul potrivit la locul potrivit atunci când vine vorba de reconstruirea unei echipe cu pretenții din propria-i cenușă. 

Manchester United încearcă în acest sezon să se lanseze în lupta pentru titlu, principalele sale contracandidate fiind Manchester City și Chelsea, cu toate că și Arsenal sau Liverpool au loturi extrem de valoroase. 

Cele mai citite

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă