22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăLifestyleMihai Prunariu a demisionat de la conducerea Consiliului de Administraţie al Pandurilor

Mihai Prunariu a demisionat de la conducerea Consiliului de Administraţie al Pandurilor

Mihai Prunariu a demisionat de la conducerea Consiliului de Administraţie al clubului Pandurii Târgu Jiu. Principalul finanţator al grupării i-a mulţumit acestuia pentru activitatea în cadrul clubului.

"Eu vreau să îi mulţumesc din suflet lui Mihai Prunariu pentru tot ce a făcut la clubul Pandurii, pentru că nu ştiu cine s-ar fi înhămat la tot ce a făcut el acolo. În mod normal, la situaţia pe care am avut-o din punct de vedere economic la Pandurii acum un an de zile, când de peste tot veneau facturi şi când descopeream clauze de care habar nu aveam pe la contracte şi apăreau în continuare zeci şi sute de mii de euro pe care trebuia să îi plătim în urma unor sentinţe judecătoreşti şi a unor acte comerciale de care nu aveam habar, clubul ar fi trebuit probabil retras din campionat. Mai ales după ce s-a încheiat şi controlul fiscului şi a constatat grozăviile pe care le-a constatat acolo",  a declarat Laurenţiu Ciurel, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, potrivit site-ului oficial al grupării.

"Dar Mihai Prunariu a fost un tip extrem de tenace care a muncit ca o furnică şi, încet, încet, a îndepărtat toate pericolele iminente care au planat la vremea aceea asupra clubului. Şi faptul că la ora aceasta încă avem o echipă în Liga I, chiar dacă e pe poziţia pe care este, îl datorăm lui Mihai Prunariu! Îi datorăm lui existenţa acestui club", a adăugat principalul finanţator al clubului.

Mihai Prunariu se afla la conducerea clubului Pandurii din luna martie, după ce Eugen Pîrvulescu l-a înlocuit pentru scurt timp pe Marin Condescu în funcţia de preşedinte al Consilului de Adminsitraţie.

 

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Rusia ar bruia comunicațiile electronice din estul României

Rusia ar bruia comunicațiile electronice din unele regiuni ale unor țări europene, inclusiv în estul României, susține un raport publicat de Centrul Euro-Atlantic pentru...

Curtea Penală Internațională cere arestarea șefilor Hamas dar și a premierului Netanyahu

Curtea Penală Internațională (CPI) cere arestarea principalilor lideri ai grupării Hamas dar și a premierului Israelului, Benjamin Netanyahu. Karim Khan, procurorul șef al CPI, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă