12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăLifestyleMircea Lucescu revine în TOP 300 cei mai bogați români. Ce avere...

Mircea Lucescu revine în TOP 300 cei mai bogați români. Ce avere are antrenorul lui Șahtior

Mircea Lucescu a revenit în topul celor mai bogați 300 de români, după ce a mai figurat în acest clasament și în 2010. Averea antrenorului echipei ucrainene Șahtior Donețk a crescut constant în ultimii ani.

Familia Lucescu este una dintre cele mai înstărite din România, cu o avere estimată la 22-25 milioane de euro, potrivit ediției 2014 a TOP 300 Cei mai bogați români, realizat de Capital. Averea familiei omului de fotbal a crescut, din anul 2010, când era estimată la 17-19 milioane de euro, cu circa 25%.

Din 2004, de când a preluat-o pe Șahtior Donețk, Lucescu a devenit unul dintre cel mai bine antrenori români. El are în prezent un contract în valoare de 4 milioane euro anual. Alături de echipa ucraineană a cunoscut cele mai mari succese ale carierei, culminând cu câștigarea Cupei UEFA, în 2009.

Lucescu a încercat să clădească o serie de afaceri în țară, dar nu a avut succes. Prin urmare, de mai mulți ani, a hotărât să se concentreze pe ceea ce știe cel mai bine: fotbalul. "Deși a anunțat că nu mai vrea să dețină nicio afacere în România, conform datelor de la Registrul Comerțului, Mircea Lucescu apare asociat sau acținar în mai multe firme. Una dintre acestea este Romradiatoare SA, unde Lucescu deține 16,5%, pachetul majoritar fiind deținut de SIF Transilvania. O altă firmă în care apare acționar este Merpan SA, familia Lucescu deține peste 30% din acțiuni. Din acestea 28% sunt trecute în numele lui Mircea Lucescu, iar un pachet de 3% îi aparține lui Răzvan Lucescu", conform Capital. 

Mircea Lucescu și-a început cariera de antrenor cu mai bine de 30 de ani în urmă, la Corvinul Hunedoara.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă