9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleMircea Sandu, atac la Burleanu: Noi am făcut lucruri fără să apelăm...

Mircea Sandu, atac la Burleanu: Noi am făcut lucruri fără să apelăm la banii statului

Fostul preşedinte al FRF Mircea Sandu a declarat, după ce MTS a anunțat că va finanța FRF cu 1 milion euro, că în timpul mandatelor sale nu s-a apelat niciodată la banii statului, deoarece fotbalul poate face mai ușor rost de finanțare.

"Nu am ce comenta, mai suntem sau nu mai suntem o societate non-profit în afara fondurilor de la bugetul de stat? Treaba lor. În timpul mandatului meu nu s-a primit nimic-nimic. În primul rând nu am vrut să disloc nişte sume care se adresează unora care fac mai greu bani. Pentru că fotbalul face mai uşor rost de bani. Iar când toată ziua-bună-ziua se spune că ministerul e sărac, ce să mai iei şi tu? Şi apoi, noi ne-am descurcat, nu am cerut pentru că nu am avut nevoie. Am reuşit să facem lucrurile fără să apelăm la banii statului", a spus Sandu, potrivit Mediafax.

Fostul preşedinte al FRF în perioada 1990-2014 doreşte să organizeze o serie de întâlniri cu mai mulţi oameni din lumea sportului pentru modificarea Legii Codului Fiscal şi a Legii Sportului. "Noi, oamenii din lumea sportului, vrem să ne mai întâlnim şi să mai discutăm pentru a face nişte iniţiative pe care MTS să le promoveze. Şi mă refer la modificarea legii codului fiscal în primul rând şi a legii educaţiei fizice şi sportului. La noi încă se mişcă şi foarte greu lumea din punct de vedere al întâlnirilor. Toată lumea e foarte ocupată. Vă aduceţi aminte că împreună cu Ţiriac, cu Hagi, Ilie Năstase şi aşa mai departe ne-am chinuit destul de mult să pătrundem la nivelul Guvernului şi Parlamentului să îi convingem că în cadrul codului fiscal trebuie găsită o rubrică în care agenţilor comerciali să poată avea nişte facilităţi pentru a sprijini cultura, sănătatea şi sportul. Ceea ce nu s-a întâmplat însă prea puternic. Deci trebuie mers pe legislaţie", a mai menţionat Mircea Sandu.

FRF va primi o alocaţie financiară de aproximativ un milion de euro de la MTS pentru pregătirea loturilor de copii şi juniori în 2015, fiind pentru prima oară când federaţia de fotbal a solicitat fonduri de la bugetul de stat, potrivit secretarului de stat, Carmen Tocală.

Federaţia Română de Fotbal va fi obligată să cheltuie sumele provenite de la bugetul de stat în anumite condiţi. "Trebuie să cheltuiască aceste sume în condiţiile noastre însă, nu în hoteluri de 5 stele, noi stă în hoteluri de 3 stele, pentru că aşa prevede legea. Transportul se face la economic, nu la business, sunt nişte criterii care trebuie respectate. Dar trebuie ajutaţi, joacă pentru România. Aveau banii de la Loterie, dar nu mai au acei bani din 2009, de unde au ei venituri proprii să susţină juniorii? Atunci am spus să-i ajutăm, dar la fel ca la celelalte jocuri sportive", a declarat Tocală.

Cu toate că Burleanu a declarat că el nu a solicitat sprijinul MTS, Tocală spune că cererea înregistrată de minister are chiar și semnătura secretarului general al FRF, Gheorghe Chivorchian.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă