5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleMutu: "Îi doresc lui Hagi să reușească mai multe la Fiorentina decât...

Mutu: “Îi doresc lui Hagi să reușească mai multe la Fiorentina decât am făcut eu”

Adrian Mutu, care a evoluat la Fiorentina, i-a transmis lui Ianis Hagi, fiul fostului internațional român, să reușească mai multe decât el la Fiorentina.

“Ianis are toate calităţile să reuşească la Fiorentina, îi doresc să reuşească mai multe decât am făcut eu acolo. E clubul potrivit la care să crească, am vorbit şi cu tatăl lui, Gică Hagi, şi într-adevăr, a făcut cea mai bună alegere. Acolo va avea toate condiţiile necesare pentru a-şi dezvolta calităţile. Ianis face paşi de gigant în ceea ce priveşte fotbalul, se vede asta, creşte de la meci la meci. E adevărat însă că în Serie A este altceva, dar depinde doar de el”, a spus Mutu, conform Mediafax.

Fostul fotbalist italian Franco Baresi a afirmat că Ianis Hagi poate avea o carieră frumoasă. “A fost o mare plăcere să fim aici, ne-am mai întâlnit de multe ori cu jucătorii români. Cred că Ianis Hagi poate avea o carieră frumoasă”, a precizat el.

Giancarlo Antognoni, care a evoluat pentru Fiorentina în perioada 1972-1987, consideră că Ianis Hagi este “un băiat tânăr, care promite”. “Am venit pentru plăcerea de a juca. Ne-a sensibilizat această cauză, dar a fost şi o ocazie de a ne întâlni cu vechi prieteni. L-am văzut pe băiatul lui Hagi, este un băiat curajos, ar putea fi pe urmele tatălui său. Este foarte bun, se vede. Am văzut un băiat tânăr care promite. Un ziarist din Florenţa a dorit o fotografie cu mine, Mutu şi Ianis, un viitor număr 10 la Fiorentina”, a afirmat Antognoni.

Echipa României a fost învinsă de Italia, luni, cu scorul de 3-1, într-un meci demonstrativ disputat în Sala Floreasca, la care au participat mai multe glorii ale fotbalului din cele două ţări, eveniment organizat în scopuri caritabile.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă