21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăLifestyleOțelul Galați apelează la fani pentru a-și crea o nouă siglă

Oțelul Galați apelează la fani pentru a-și crea o nouă siglă

Oţelul Galaţi vrea să-și reînoiască logo-ul printr-un concurs prin care să îi implice pe suporteri. Clubul din Liga I vrea să schimbe sigla lansată o dată cu împlinirea a 50 de ani.

"Nu trebuie înţeles greşit. Nu vorbim de o pierdere a identităţii, ci din contră, de recâştigarea acesteia. Pe sigla actuală apare un «1964-2014» care te duce cu gândul la o zi de naştere, dar şi la un deces. Ori, anul trecut, Oţelul abia a împlinit 50 de ani. M-am sfătuit cu toată lumea, cu suporterii şi cu cei care se ocupă de imaginea clubului şi concluzia a fost una singură: schimbăm sigla! Nu o vom face oricum, ci printr-un concurs. Un concurs cu totul special dedicat fanilor", a declarat administratorul special Vlad Răpişcă, conform Mediafax.

Directorul de imagine al clubului Oţelul, Lucian Ionescu, susţine că organizarea concursului pentru noua emblemă va întări relaţia clubului cu suporterii. "Acest concurs lansat fanilor, de creare a unei sigle demne de brandul Oţelul este o mişcare normală. Mulţi dintre jucători îmbracă tricoul doar la «serviciu», însă suporterul din tribună poartă sigla în dreptul inimii toată viaţa. Interacţiunea permanentă cu cei care suferă meci de meci pentru echipă este extrem de importantă în viaţa unui club", a spus Ionescu.

Cele mai citite

Numărul pensiilor speciale, în creștere în luna aprilie

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în aprilie 2024, de 11.471 persoane, în creştere cu 184 de persoane comparativ cu luna anterioară,...

Meme Stoica a stabilit cine e cel mai bun atacant român. “El e!”

FCSB este noua campioană a Superligii. Echipa patronată de Gigi Becali a câștigat titlul, după ce a învins-o pe Farul lui Hagi, scor 2-1. David...

Israelul continuă să trimită ajutoare în Gaza. Ce spun oficialii

Ajutorul umanitar care va intra în Fâșia Gaza se va intensifica în zilele următoare, a declarat duminică armata israeliană, potrivit Reuters. "În ultimele săptămâni, cantitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă