13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăLifestylePresa arabă îl critică pe Reghecampf: A primit mașină, casă și el,...

Presa arabă îl critică pe Reghecampf: A primit mașină, casă și el, nimic!

Laurențiu Reghecampf, antrenorul formației arabe Al-Hilal, este tot mai criticat în presa din Arabia Saudită, după evoluțiile slabe ale echipei sale din ultima perioadă. Ultimul episod care îi nemulțumește pe arabi este pierderea finalei Ligii Campionilor AFC, astfel că românului îi este deja cerută demisia.

Al-Hilal a pierdut trei dintre ultimele 4 meciuri, iar presa arabă pare să-și fi pierdut răbdarea cu tehnicianul român, cu toate că din partea oficialilor clubului Reghecampf beneficiază în continuare de sprijin total.

Jurnaliștii arabi critică jocul lui Al-Hilal din finala Ligii Campionilor Asiei, considerându-l pe Reghecampf "fricos". După ce a fost învinsă de Sydney Wanderers în deplasare, scor 1-0, Al-Hilal a avut un joc prea defensiv în meciul retur, din finala competiției. "Ti-am dat masini, ti-am dat casa, ti-am dat cadouri… Si tu? Tu n-ai reusit nimic!" Acesta este doar unul dintre mesajele din presa arabă, prin care îi este cerută demisia tehnicianului român.

Nici în campionat Al-Hilal nu stă foarte bine, având 16 puncte, cu 7 mai puține față de liderul Al Nasr, ceea ce o clasează pe locul 5. Totuși echipa lui Reghecampf are cu 2 meciuri mai puțin disputate.

Reghecampf a antrenat Steaua timp de două sezoane, după care, la finalul sezonului trecut, a plecat la Al-Hilal. El avea trecut în contract un bonus de 400.000 euro în cazul în care cucerea Liga Campionilor AFC.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă