19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestylePreședintele Premier League: Nu suntem fundație caritabilă, ci o poveste de succes

Președintele Premier League: Nu suntem fundație caritabilă, ci o poveste de succes

Preşedintele Premier League, Richard Scudamore, a spus că Premier League este o poveste de succes și nu o fundație caritabilă, după ce drepturile de difuzare ale meciurilor din prima ligă engleză au fost vândute cu 6,93 miliarde euro.

Scudamore susţine că Premier League nu este o fundaţie caritabilă, după ce Gary Lineker a cerut ca preţurile biletelor să fie reduse, iar Jamie Carragher a solicitat ca tichetele pentru fanii care merg la meciurile din deplasare să nu fie mai scumpe de 20 de lire (27 de euro), conform Mediafax.

Mai mulţi politicieni au solicitat ca o parte din banii proveniţi din noul contract de televizare să fie investiţi în fotbalul juvenil şi reducerea preţurilor biletelor.

Citește și Record Premier League: Drepturile de televizare au fost vândute pentru 7 miliarde euro

"Scopul nostru nu este să facem acţiuni de caritate, scopul nostru este să devenim cea mai bună competiţie fotbalistică. Dacă faci un studiu internaţional, lucruri precum Premier League, BBC, Regina, ar reprezenta lucruri bune despre Marea Britanie", a spus Scudamore, care a precizat că Premier League, care a fost fondată în 1992, este televizată în 175 de ţări.

Richard Scudamore a menţionat că în 1986 niciun post de televiziune nu era interesat să preia meciurile din prima divizie engleză. "În 1986, nimeni nu era interesat să transmită meciurile. Nu exista nici măcar un program de rezumate. De la perioada neagră a dezastrelor pe stadioane şi alte lucruri, este o creştere uimitoare", a explicat Scudamore.

Premier League susţine că din contractul de 3,016 miliarde de lire (4,078 miliarde de euro), 56 de milioane de lire (75 de milioane de euro) au fost investite în fotbalul de bază.

Noul contract, semnat de Sky şi BT Sport, valabil pentru perioada 2016-2019 este cu 70 la sută mai mare faţă de actualul contract de 3,018 miliarde de euro.

Ministrul sporturilor, Helen Grant, a declarat că Premier League reprezintă o poveste britanică de succes, dar a precizat că noua înţelegere ar trebui să aducă beneficii şi cluburilor din diviziile inferioare şi a solicitat investiţii în facilităţi şi suporteri.

Premier League, campionatul Angliei, va încasa suma record de 6,95 de miliarde de euro, după renegocierea drepturilor TV pentru perioada 2016/2019, a anunţat, marţi, BBC.

Operatorul Sky va transmite 126 de meciuri, cu zece mai mult ca în prezent iar grupul BT un număr de 42 de meciuri.

Începând in mai 2017, ocupanta ultimei poziţii din Premier League va înacsa 136 de milioane de euro din drepturile TV, iar campioana va obţine 210 milioane.

Cele mai citite

BEC: Tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot va fi luni, 29 aprilie

Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....
Ultima oră
Pe aceeași temă