17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăLifestyleRada nu vrea să fie antrenor la Rapid

Rada nu vrea să fie antrenor la Rapid

Se agită apele la Rapid. Anunţat de conducere în locul lui Ionel Ganea, Marian  rada a declarat că nu vrea să preia funcţia de antrenor deoarece nu mai vrea să fie "bătaia de joc a tuturor".

"Eu nu sunt antrenor principal acum. Ştiu, am auzit şi eu că spun (n.r. – membrii conducerii FC Rapid) că preiau echipa. Forţează şi ei, dar eu nu mai vreau aşa, m-am săturat. Nu vreau să fiu pus două zile şi în a treia să îmi spună că nu mai este nevoie de mine. L-au sunat pe Pustai (n.r.- Cristian Pustai), l-au sunat pe Andone (n.r. – Ioan Andone), au fost refuzaţi şi ce-au zis: «Gata, îl punem pe Rada». Dar eu nu mai vreau aşa", a afirmat Rada, potrivit Mediafax.  

Tehnicianul a afirmat că a vorbit la telefon cu acţionarul majoritar Valerii Moraru şi i-a transmis acestuia să organizeze concurs de CV-uri pentru postul de antrenor principal, aşa cum s-a întâmplat la numirea lui Ionel Ganea. "M-a sunat şi am vorbit puţin la telefon. I-am zis că nu ştiu ce o să fac şi că mâine o să mă ocup de echipă ca şi până acum, adică din postura de director tehnic. I-am spus să organizeze concurs de CV-uri. Păi nu aşa spune Legea Insolvenţei? Şi doar nu o să încălcăm legea acum. Să facă ei concurs, îmi depun CV-ul şi să îl aleagă pe care e mai bun", a precizat directorul tehnic al Rapidului.

Marian Rada a adăugat că una din principalele condiţii pe care le va pune la întâlnirea de marţi cu acţionarul Valerii Moraru este să plătească salariile restante ale jucătorilor care au obţinut promovarea în Liga I şi care încă sunt în lot. "E greu şi nu pot să iau o echipă în mijlocul turului de campionat. Nu vreau să lucrez cu jucători nemulţumiţi pentru că atunci nu poţi să garantezi niciun rezultat. O să cer să se ajungă cu plata la zi către jucători. Cum să faci unitate de grup când jucătorii veniţi acum o lună-două sunt la zi cu banii, iar ăia vechi, care, culmea, au promovat echipa asta fără să fie plătiţi, au de primit din urmă opt-nouă salarii? Să îi aducă pe toţi la acelaşi nivel cu banii şi atunci îi iau", a mai afirmat Rada.

Administratorul special al FC Rapid, Dragoş Frăţilă, a declarat, azi, că a reziliat de comun acord contractul cu antrenorul Ionel Ganea, în locul acestuia fiind numit Marian Rada, care ocupă şi funcţia de director tehnic.

Cele mai citite

Comisia Europeană a înrăutăţit semnificativ prognoza privind deficitul guvernamental al României în 2024

Comisia Europeană a îmbunătăţit uşor, la 3,3%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, graţie accelerării consumului privat şi veniturilor mai mari, dar...

Vladimir Putin, reacție după atentatul asupra premierului slovac Robert Fico

Președintele Vladimir Putin a vorbit despre atentatul asupra premierului slovac Robert Fico. Liderul de la Kremlin consideră atacul drept o "crimă odioasă". ''Am aflat cu...

Simona Halep nu va merge la Roland Garros

Simona Halep „a fost uitată” de Occident. Cât timp o va mai urmări ghinionul? Ce a putut scrie presa internațională despre ea după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă