16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleSăgeata Năvodari, aproape de excluderea din campionat

Săgeata Năvodari, aproape de excluderea din campionat

Următorul meci al Săgeata Năvodari, club aflat în prag de desființare, rămâne valabil în condițiile în care clubul de la malul mării nu a trimis încă nicio cerere de retragere către FRF. Rămasă fără principalul sprijin financiar, echipa va pierde la masa verde dacă nu se va prezenta pe teren, sâmbătă, iar dacă va absenta și la următorul meci va fi exclusă din campionat.

Contactat de România liberă, Departamentul de Competiții al FRF anunță că meciul Săgeata – Rapid CFR Suceava, de sâmbătă, din Liga a 2-a, rămâne valabil. "Nu s-a primit nimic până acum de la Săgeata. Meciul rămâne valabil, pentru că ei ar fi trebuit să facă o cerere de retragere dacă nu voiau să se prezinte. Neprezentarea la primul meci va duce la masa verde, iar cel de-al doilea meci va atrage excluderea din campionat."

În aceste condiții, echipa care sezonul trecut a evoluat în Liga 1, ar putea fi penalizată la masa verde dacă nu se va prezenta pe teren, ceea ce ar însemna ca Rapid Suceava să câștige cu 3-0. Totuși antrenorul echipei a declarat, potrivit unor surse din interior, că va evolua și cu rezervele dacă va fi nevoit, însă că nu are de gând să retragă de pe teren. În ultimele zile contractele mai multor jucători au fost desfăcute, iar aceștia au rămas liberi pentru a-și hotărâ singuri viitorul.

Situația clubului năvodărean a devenit una critică după ce primarul Nicolae Matei, care asigura finanțarea echipei din bugetul local, a fost arestat, în septembrie. Echipa nu mai este conectată la banii de la stat, iar cum nici banii din drepturile de televizare nu au mai ajuns la club, Săgeata a rămas fără bani. Situația a atras și primele reacții disperate dinspre conducerea clubului, președintele George Poștaliu anunțând că echipa va fi retrasă din campionat.

Citește și Primăria Năvodari caută investitor pentru Săgeata

DNA a început să ancheteze modul în care cluburile din fotbalul românesc au primit finanțare, din bani publici, mai multe echipe din Liga 1 ajungând să aibă mari probleme financiare după ce sursele lor de venit s-au restrâns. 

Cele mai citite

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă