21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăLifestyleSăpunaru: Salvarea Rapidului de la retrogradare e aproape imposibilă, însă încercăm

Săpunaru: Salvarea Rapidului de la retrogradare e aproape imposibilă, însă încercăm

Fundaşul Cristian Săpunaru, transferat de FC Rapid în această pauză competițională, a declarat înainte de a se alătura lotului condus de Cristi Pustai, în Turcia, că salvarea echipei de la retrogradare este aproape imposibilă. El a acuzat sistemul în care retrogradează șase echipe.

"E o misiune aproape imposibilă să salvăm o echipă care e la şapte puncte distanţă. Asta pentru că retrogradează şase echipe, dacă erau doar patru sau două era cu totul altă situaţie. O să fie foarte greu. Noi am venit însă să încercăm să salvăm Rapidul împreună cu suporterii, conducerea. Să vedem ce se va întâmpla. Avem nevoie de un retur perfect, cred că ar trebui să terminăm pe locul trei sau patru într-un clasament al returului. Nu e un pariu, e o încercare să salvăm acest club", a spus Săpunaru, potrivit Mediafax.

Fotbalistul a adăugat că nu îl interesează rezultatul primului meci oficial, cel cu Steaua din etapa a XVIII-a a Ligii I, precizând că returul din punctul său de vedere începe cu etapa a XIX-a. "Sincer, pe noi nu ne interesează aşa de mult prima etapă a returului (n.r. – cu Steaua). Considerăm că returul începe cu etapa a doua. Prima etapă e un derbi, ştim că e Steaua, ei sunt pe primul loc, noi pe ultimul. Ştim că pleacă favoriţi, dar noi o să îl tratăm ca pe un derbi şi o să ne luptăm până în ultimul minut. Dar, repet, pentru noi returul începe cu etapa a doua, cu FC Viitorul", a menţionat fundaşul.

Săpunaru este convins că în retur suporterii vor veni în număr mare pe Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu. "Giuleştiul o să se umple cum a fost altădată, sunt sigur de asta. A fost un gest frumos al suporterilor să ne aştepte la aeroport la întoarcerea din primul stagiu de pregătire. E dovada că acest club nu trăieşte doar prin rezultate şi jucători, ci prin suporteri. Nu foarte multe echipe sunt aşteptate de fani la aeroport", a precizat el.

Prin semnarea în alb a contractului Săpunaru a dorit să demonstreze că nu este interesat de partea financiară pentru a juca la echipa giuleşteană. "Am semnat în alb ca să se înţeleagă faptul că nu banii au fost un imediment de a semna contractul. Am primit multe critici din cauza asta şi nu are rost. Lumea aşa comentează în general. Când e vorba de bani se gândesc şi spun «de ce nu vii, că eşti rapidist şi acum vrei bani». Aşa sunt toţi, asta e", a mai spus fundaşul.

Cristian Săpunaru susţine că îşi doreşte o revenire la echipa naţională, dar pentru asta trebuie mai întâi să joace bine la noua sa echipă. "Bineînţeles că naţionala este un subiect pentru mine. Dar trebuie să joc bine şi abia apoi pot să zic că vreau la echipa naţională. Deocadată sunt alţii care joacă şi care o fac bine şi e normal să fie convocaţi. Nu am vorbit cu domnul Iordănescu pentru că nu aveam de ce. Când a fost instalat dânsul eu nu jucam, doar mă antrenam. Aşa că nu aveam de ce să vorbesc cu dânsul", a explicat Săpunaru.

Fundaşul Cristian Săpunaru şi atacantul Daniel Niculae au refuzat să plece, luni dimineaţă, cu lotul în stagiul de pregătire din Turcia din cauza unor neînţelegeri cu oficialii clubului Rapid. Ulterior, ei au semnat în alb contracte până în vară cu gruparea giuleşteană, iar marţi după-amiază au plecat în Turcia pentru a se alătura lotului în cantonamentul din Antalya.

Cele mai citite

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă