6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleScandal la Petrolul. Suporterii vor fi audiaţi la Poliţie. Unul dintre liderii...

Scandal la Petrolul. Suporterii vor fi audiaţi la Poliţie. Unul dintre liderii galeriei a ajuns la spital

Este scandal la Petrolul. Unul dintre liderii galeriei a ajuns la spital după ce a suferit un preinfarct când a aflat că va fi audiat de poliţie luni. Oamenii legii au trimis mai multe citaţii în urma incidentelor produse de galerie. Suporterii sunt cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, dar și de scandări xenofobe.

Scandalul a izbucnit ieri. Conducerea clubului a anunţat că a făcut plângere penală pe numele mai multor suporteri pentru deteriorarea scaunelor din peluză.

"Referitor la disponibilitatea ”suporterilor” citaţi de a discuta cu oficialii clubului, FC Petrolul îi anunţă că, de această dată, nu va mai exista niciun dialog, întrucât clubul ştie foarte clar cine sunt, ce-au urmărit, dar şi ce urmăresc în continuare. În cazul lor, totul va ieşi la iveală în cel mai scurt timp, întrucât astăzi au fost depuse plângeri la Poliţia Municipiului Ploieşti, declanşându-se, totodată, şi o anchetă penală" , au transmis reprezentanţii clubului.

În replică, galeria lupilor a transmis, azi,  un comunicat de presă:

"Dragul meu Petrolul,
NOI vrem să-ţi cerem în primul rând iertare, pentru că nu putem să-ţi oferim mai mult. Ţi-am dat sufletul şi tinereţea noastră, am petrecut alături cei mai frumosi ani ai adolescenţei. Ne pare rău că am ajuns astăzi să fim oaspeţi îin propria noastră casă, acolo  unde am luptat şi unde toţi, împreună, am sperat că vom uita tot ce a fost rău şi o să trăim momente pe care le merităm.
NOI am trăit umilinţa celor 7 ani de “B” cu speranţa că într-o zi o să fim din nou acolo unde ne este locul, în primul rând al celor care merg cu fruntea sus şi capul ridicat, demni şi puternici, purtând în suflet două culori frumoase şi unice – galben şi albastru, fiind protejati de un fular de grup sau de “cetăţean” cu care să ne apărăm de tot ce însemană ipocrizie, minciună şi ură.
NOI te rugăm să ne accepţi aşa cum suntem, poate uneori buni sau altă dataă răi şi plini de patimă. Toţi anii copilăriei i-am petrecut alături de tine, pe treptele de beton ale unui stadion pe care-l avem în inimă. Atunci când NOI eram pe vechiul Ilie Oană ei iubeau alte echipe. Nu-i aşa. Andi Crângu?
NOI am mai trăit noroiul cătunelor şi dimineţile reci şi umede ale deplasărilor din târguri uitate de lume, am simţit umilinţa … dar în acelaşi timp ştim cum să luptăm! Nu vom pleca şi vom rămâne alături de tine, Petrolul nostru drag, fie si cu preţul nesiguranţei noastre şi a familiilor noastre – Este adevărat domnule Dan Capră că ne-aţi ameninţat prin body-guard-ul dumneavoastră?
Ştim că-ţi este greu, ştim că suferi dar ştim că tot NOI, iţi promitem că acum o să fim lângă tine, cu orice preţ, cu orice risc, cu orice jertfă, te vom susţine mereu, la bine şi la greu, vom demonstra că suntem NOI, că suntem altfel, că suntem petrolişti, că suntem oamenii pe umărul cărora se sprijinaă steagul galben-albastru.
NOI vrem să vă asigurăm că nu vom înceta să protestăm până când actualii conducatori Dl. Capră şi Dl. Crângu nu vor pleca de la Petrolul, până când aceştia nu or  să fie înlăturaţi de lângă un simbol pe care nu-l merită. Ştim că vreţi să-l readuceţi pe tunisian înapoi să ne închideţi gura, ştim că doriţi ca lui Geraldo şi lui Pecanha să nu le  prelungiţi contractele, prioritari pentru voi sunt doar cei care se pot transforma în marfă.
NOI, mare parte a suporterilor petrolişti, ultraşi, tineri sau bătrâni, abonaţi sau elevi, suntem alături de tine la greu. PETROLUL nostru drag. O sa găsim mereu calea către tine pentru că ne uneşte şi ne poartă către sufletul tău dragostea şi iubirea pentru PETROLUL PLOIEŞTI".

În urma scandărilor xenofobe de luni, de la meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, Petrolul a fost amendat cu 30.000 de lei. Mai mult, timp de şase etape, cele două peluze vor fi închise accesului publicului.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă